Trump a publicat un clip cu Joe Biden legat la mâini și picioare. Democrații îl acuză de "violență politică" VIDEO

Postat la: 31.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Trump a publicat un clip cu Joe Biden legat la mâini și picioare. Democrații îl acuză de

Echipa de campanie a preşedintelui Joe Biden îl acuză pe Donald Trump de incitare la „violenţă politică", după ce miliardarul republican a publicat pe reţeaua sa de socializare Truth Social un video în care democratul apare legat la mâini şi la picioare.

„Această imagine a lui Donald Trump este genul de prostii pe care le postezi atunci când îndemni la un măcel", a denunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al campaniei lui Joe Biden, evocând declaraţii recente ale fostului preşedinte republican. „Trump incită cu regularitate la violenţă politică şi a venit timpul ca oamenii să-l ia în serios", subliniază el.

Primul mandat al lui Donald Trump s-a încheiat cu o luare cu asalt a Capitoliului de către sute de susţinători ai lui Donalt Trump, aminteşte el. Fostul preşedinte a publicat vineri pe reţeaua sa de socializare Truth Social un video în care apar două maşini în mers, împodobite cu teaguri şi autocolante în semn de susţinere a lui Donald Trump.

Pe oblonul unuia dintre vehicule, o camionetă, apare o imagine cu un Joe Biden legat la mâini şi la picioare. Donald Trump, cunoscut prin limbajul său voit provocator, şi-a multiplicat în ultimele luni declaraţiile intempestive şi invectivele. El a declarat că economia americană va fi „un măcel" dacă nu va fi reales, i-a acuzat pe migranţi de „otrăvirea sângelui" Americii sau a promis „să-i eradicheze pe comunişti, marxişti, fascişti şi pe golanii de stânga radicală", pe care i-a catalogat „paraziţi".

 

 

loading...
PUTETI CITI SI...