Tânăr muşcat de un şobolan în zona Piaţa Romană din Bucureşti

Postat la: 28.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Tânăr muşcat de un şobolan în zona Piaţa Romană din Bucureşti

Un tânăr din Bucureşti a fost muşcat de picior de un şobolan, în zona Piaţa Romană, el ajungând de urgenţă la spital, unde medicii i-au prescris tratament antirabic şi antibiotic.

Incidentul a avut loc lângă parcul Grădina Icoanei. Tânărul de 26 de ani a relatat că marţi seară a ieşit să ridice o comandă, în faţa locuinţei, iar la un momentat dat a simţit ceva pe picior şi o muşcătură foarte dură.

"L-am văzut, era deja înfipt în picior, nu a fugit, nu a avut nicio reacţie să fugă, am dat cu piciorul în el, mi-am aruncat telefonul, l-am luat şi l-am aruncat, altfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat", a povestit el.

Tânărul a afirmat că a sunat la 112 şi a mers apoi de urgenţă la Spitalul "Matei Balş", unde medicii i-au prescris tratament antirabic şi antibiotic.

"Medicii m-au întrebat dacă am fost muşcat la ţară, acum cât timp (...) nici lor nu le-a venit să creadă că am fost muşcat în mijlocul Capitalei. (...) E frustrant să stai în mijlocul oraşului şi să vezi gândaci şi şobolani. Nu e prima oară când văd şobolani pe stradă", a adăugat el.

loading...
PUTETI CITI SI...