Surpriză la pompă: Prețul benzinei a scăzut sub nivelul de la începutul războiului!

Postat la: 08.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Surpriză la pompă: Prețul benzinei a scăzut sub nivelul de la începutul războiului!

Prețul benzinei în stațiile din România a coborât sub 6,5 lei/litru, la nivelul de dinaintea invaziei Ucrainei de către Rusia, iar cel al motorinei s-a mai temperat, dar nu sub cota de înainte de conflict, conform Adevărul. Diminuarea prețului vine chiar și în contextul embargoului impus țițeiului rusesc.

Pe 24 februarie, când Ucraina a fost atacată, prețurile în România erau de 7,01/litru (benzină) și 7,07 lei/litru (motorină). Ulterior, prețurile carburaților au explodat atingând cote record de 9,22 lei/l la motorină și 8,56 lei/l la benzină. Ieri, în Bucureşti de exemplu, conform peco-online.ro, un litru de motorină standard putea fi cumpărat cu preţuri cuprinse între 7,61lei (stația Petrom Str. Dr. Herescu Petre, nr. 2A, Sect 5) şi 7,84 lei (stația Socar Bd. Theodor Pallady, nr. 50, sector 3), iar unul de benzină standard cu preţuri cuprinse între 6,41 lei (stația Petrom Str. Dr. Herescu Petre, nr. 2A, Sect 5) şi 6,86 lei (stația Socar Str. Vasile Lascar, nr. 141A). Un mic calcul ne arată că la un rezervor de 50 de litri, față de luna trecută, un plin costă cu 22,5 lei mai puțin pentru benzină și cu 31,5 lei mai puțin dacă vorbim de motorină.

loading...
PUTETI CITI SI...