Studentă la medicină moartă în spital. Mama tinerei acuză că a fost diagnosticată greșit: "Avea dureri mari iar chirurgul îi spunea că se alintă!"

Postat la: 15.11.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Studentă la medicină moartă în spital. Mama tinerei acuză că a fost diagnosticată greșit:

O tânără de 21 de ani, studentă în anul trei la Facultatea de Medicină, a murit într-un spital de Galați. Mama ei acuză o serie de nereguli, printre care neglijenţă din partea personalului din spital şi erori medicale grave. Femeia spune că a ajuns de patru ori la urgenţe, unde de două ori i s-au pus tinerei diagnostice greşite.

Mihaela Anghele, o tânără de de 21 de ani, studentă la Facultatea de Medicină, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi cu dureri mari de spate. Mama ei spune că după șase ore de așteptări, diagnosticul a fost de lombosciatică și au trimis-o acasă cu tratament. Vineri, fata mi-a spus: "Mami, mami, mă doare". Sâmbătă dimineaţă, pe la ora 10.00, am venit din nou la urgenţe. O asistentă de acolo ne-a spus: "Pentru o durere de spate veniţi iar?" Au chemat iar doctorul, acelaşi diagnostic, tot aşa, pus de la distanţă: lombosciatică. I s-a dat Indomentacin şi o trimitere către RMN", a povestit Carmen Anghele, mama victimei. Împreună cu mama, tânără a plecat din nou acasă. Din păcate, starea de sănătate i s-a agravat. Sâmbătă dimineaţa, mergând la baie a descoperit o umflătură, un abces perianal. A mers la urgenţe din nou. Într-un final, o doctoriţă a realizat greşeala făcută de colegii ei: „Chemaţi repede chirurgul pentru că fata asta o să moară".

"De acolo a început calvarul. A chemat un medic chirurg, care nu s-a purtat foarte profesional cu ea, după părerea ma. Ea avea dureri groaznice şi i-a spus fetei că se alintă. M-a dat afară din cabinet. Ea având dureri mari, nu a putut sta la consult. S-a supărat, a aruncat mănuşile. Eu i-am zis să-i dea un un calmant, poate o ajută... şi atunci a început să ţipe la mine: 'Vă uitaţi ce este în spatele spitalului, câte cazuri de COVID avem? Vorbiţi cu Raed Arafat să vă angajeze oamenii'. Apoi, i-a spus fetei că dacă nu o operează, o să moară. Atunci fata s-a speriat şi a început să plângă: 'Mami, mami, nu mă lăsa aici'. Nu mai respira, s-a învineţit... Am plecat acasă, însă duminică, la ora 4.00, m-am întors cu ea... Voma şi făcea temperatură", povesteşte îndurerată mama fetei.

Ajunsă din nou la spital, au fost nevoite să aştepte o zi întreagă rezultatul testului PCR. Mama spune că fata avea frisoane şi temperatură mare, însă cu toate acestea nimeni nu a venit să-i aducă o pătură. Femeia a povestit că fata avea rezultate relativ bune la analizele făcute înainte de operaţie. Însă, rezultatele au fost dezastruoase după intervenţia chirurgicală, fiind descoperite mai multe bacterii. A cerut inclusiv transferul la alt spital, dar a fost refuzată motivul fiind că pacienta nu este transportabilă. Pe 14 noiembrie, Mihaela a murit.

Îndurerată, familia fetei a făcut plângere la spital şi vrea să se adreseze Parchetului pentru stabilirea vinovaţilor. „Vreau să plătească cei care au greşit, fetiţa mea nu o mai aduce nimeni înapoi... dar nu vreau să nu mai păţească nimeni ce a păţit ea. Vii la urgenţe, ţi se dau două diagnostice greşite, de abia a treia oară se sesizează cineva şi o internează", spune mama fetei. Conducerea Spitalului Judeţean Galaţi a început o anchetă, în urma plângerii depuse de familia Mihaelei. „Pacienta a fost internată în spitalul nostru, unde a beneficiat de toate îngrijirile medicale şi investigaţiile necesare."

loading...
PUTETI CITI SI...