Se pregătesc măsuri excepționale pentru șoferii cu comportament agresiv în trafic
Postat la: 05.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Conform unui proiect al Poliției române menit să reducă accidentele din trafic, decesele rezultate în urma acestora, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, se prevede că un "comportament agresiv" în trafic se va sancționa cu amenda și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile. Vezi în articol ce intră în categoria "comportament agresiv".
Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, de natură a intimida conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu drumul numai una dintre roți;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la circulație care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public."
Astfel, executarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulația în sens contrar direcției de mers pe calea unidirecțională, circulația sau traversarea de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile va constitui contravenție și se va sancționa cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.
Pentru aceasta, Poliția cere ca mai mulți ,,actori" să-și aducă aportul, fiecare conform competențelor, iar participanții la trafic trebuie să dea dovadă de mai multă responsabilitate.
Potrivit aceluiași proiect de act normativ, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
De asemenea, se are în vedere la nivelul MAI, reanalizarea cadrului legal ce reglementează procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, în scopul creșterii nivelului de pregătire a conducătorilor de autovehicule, soluție ce ar contribui la reducerea numărului de accidente rutiere.
În primele 7 luni ale acestui an, principalele 3 cauze generatoare de accidente rutiere grave, în urma cărora au decedat persoane, se prezintă astfel:
1. Viteza neadaptată la conduțiile de drum - 106 accidente, în urma cărora au decedat 119 persoane, iar alte 38 au fost grav rănite.
2. Traversare neregulamentară pietoni - 75 de accidente, în urma cărora au decedat 76 de persoane, iar alta a fost grav rănită.
3. Pietoni pe partea carosabilă - 58 de accidente, în urma cărora au decedat 58 de persoane.
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...