Scandal in BOR: Patriarhul Daniel il acuza pe IPS Teodosie ca permite doctorate plagiate si ca nu-si plateste datoriile

Postat la: 20.05.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Scandal in BOR: Patriarhul Daniel il acuza pe IPS Teodosie ca permite doctorate plagiate si ca nu-si plateste datoriile

Biserica Ortodoxa Romana (BOR) i-a refuzat lui IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, avansarea in ierarhia interna si transformarea in mitropolit printr-o scrisoare oficiala. Mai mult, include acuzatii grave, cum ar fi ca Teodosie permite doctorate plagiate la universitatea la care preda, ca arhiepiscopia Tomisului nu isi plateste datoriile, dar si ca IPS Teodosie a avut adesea un comportament sfidator.

Transformarea arhiepiscopiei Tomisului in mitropolie - "o ambitie personala" a lui Teodosie, e una din acuzatiile din scrisoare. "Ridicarea in rang a arhiepiscopiei nu este decat o ambitie personala a chiriarhului sau si ca nu este o necesitate misionara. In plus, nici nu indeplineste conditiile necesare prevazute deoarece asta ar insemna sa aiba eparhii si sufragane componente, ceea ce nu se intampla.", se sustine in scrisoare, care mai sustine ca anumite initiative si actiuni ale arhiepiscopiei din timpul pandemiei au afectat imaginea BOR.

"Ele au fost insotite de o atitudine provocatoare, de lipsa de tact pastoral si de comunicare deficitara cu autoritatea bisericeasca pastorala si comunicarea deficitara cu autoritatea bisericeasca superioara, fapt care exprima un duh de indisciplina si de razvratire", se mai arata in scrisoare. IPS Teodosie este conducator de doctorat la Scoala Doctorala a Facultatii de Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii Ovidius din Constanta, unde ar fi "cele mai mari probleme din punct de vedere al calitatii tezelor".

"Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a evidentiat ca cele mai mari probleme, din punct de vedere al calitatii tezelor doctorale si al onestitatii stiintifice, se regasesc la Scoala Doctorala a Facultatii de Teologie Ortodoxa (teze plagiate, teze conduse de profesori care nu au legatura cu disciplina, deficiente de redactare a textului etc)", se mai arata in scrisoare. Arhiepiscopia Tomisului are datorii de 468.822,02 lei fata de Patriarhia Romana, restante inca din anul 2016, cu toate ca au fost trimise mai multe notificari de plata.

loading...
PUTETI CITI SI...