Românii și italienii au rămas credulii Europei: Majoritatea europenilor s-au prins că Black Friday e țeapă!

Postat la: 07.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Românii și italienii au rămas credulii Europei: Majoritatea europenilor s-au prins că Black Friday e țeapă!

Opt din zece români se aşteaptă să găsească produse reduse cu cel puţin 30%, de "Black Friday" sau "Cyber Monday", iar la nivel european majoritatea consumatorilor consideră că brandurile trişează cu ocazia celor două evenimente din an cu cele mai importante discounturi, arată un studiu realizat de Revolut şi Dynata.

Potrivit cercetării, publicată luni, în Europa există un scepticism faţă de corectitudinea ofertelor şi promoţiilor din timpul acestor evenimente comerciale. Astfel, majoritatea respondenţilor din Europa consideră că brandurile trişează de "Black Friday" şi "Cyber Monday" (64%), în timp ce 36% spun că nu s-au întâlnit niciodată cu oferte înşelătoare. În acest context, românii sunt, de departe, cei mai sceptici în privinţa corectitudinii ofertelor, iar aproape două treimi (63%) dintre respondenţi sunt de părere că brandurile trişează de "Black Friday" şi se declară în favoarea verificării ofertelor. Totodată, 21% spun că această tactică este "parte a jocului" şi nu se arată deranjaţi de aceasta. În schimb, 16% dintre cei chestionaţi recunosc faptul că nu au întâlnit niciodată oferte înşelătoare de "Black Friday".

În topul scepticilor, românii sunt urmaţi de lituanieni (80% dintre aceştia spun că au întâlnit oferte îndoielnice sau au fost păcăliţi) şi francezi (65%).

La polul opus se află germanii - 61% dintre respondenţi spun că practicile incorecte sunt rare de "Black Friday" şi "Cyber Monday". Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a Directivei Europene Omnibus, este de aşteptat ca aceste situaţii să fie tot mai puţine.

În ceea ce priveşte ofertele de "Black Friday", doar italienii sunt tot atât de hotărâţi ca românii în a profita de ofertele cu reduceri (80%), în timp ce lituanienii (39%) şi germanii (54%) sunt cei mai reţinuţi în a face cumpărături cu această ocazie. La nivel european, şase consumatori din zece se declară interesaţi de evenimente comerciale, precum "Black Friday" şi "Cyber Monday", chiar dacă de luni bune Europa se confruntă cu o inflaţie galopantă şi se vorbeşte tot mai des de recesiune economică, notează sursa citată.

În ciuda contextului economic dificil, 23% dintre respondenţii români au aşteptări foarte ridicate şi speră să găsească produse reduse cel puţin la jumătate de preţ. Totuşi, majoritatea consumatorilor ar fi satisfăcuţi de ofertele de "Black Friday" dacă ar beneficia de o reducere a preţului cu cel puţin 30% (78% dintre respondenţi).

Cei mai optimişti sunt cumpărătorii din categoria de vârstă 55-64 de ani, care speră să găsească reduceri cu peste 50% (28,3%) şi cei din Muntenia (25%). Consumatorii din generaţia Z par cei mai dispuşi să ia în calcul şi discounturi mai modeste, de 10-20% (7% dintre respondenţi, cel mai mare scor între toate segmentele de vârstă), dar şi cei din vestul României (6%).

Conform studiului de specialitate, cei mai mulţi dintre cumpărătorii români şi-au făcut planul de a achiziţiona mai ales online, iar şapte din zece respondenţi au indicat platformele de e-commerce preferate sau site-urile/aplicaţiile în general ca fiind locul de unde vor să cumpere de "Black Friday". Totuşi, 14% dintre consumatori sunt pragmatici şi spun că vor face cumpărături atât din online, cât şi din magazinele fizice, dacă ofertele sunt avantajoase. Din acest punct de vedere, femeile sunt mai dispuse să urmărească toate opţiunile (16%) faţă de bărbaţi (12%), deşi, pentru ambele sexe, cumpărăturile online sunt pe primul loc între modalităţile de a face achiziţiile (64% pentru femei, 74% pentru bărbaţi).

Raportat la interesul consumatorilor români, aceştia se orientează, şi anul acesta, către electronice şi electrocasnice (57%), îmbrăcăminte/ încălţăminte şi accesorii (20%) şi decoraţiuni şi mobilă (5,4%). De asemenea, 7% dintre respondenţi spun că nu au planuri şi că aşteaptă doar să vadă ofertele pentru a lua o decizie de achiziţie.

Top 3 cele mai dorite categorii de bunuri rămâne neschimbat în cazul femeilor (46% electrocasnice, 27% îmbrăcăminte, 7,4% mobilă), dar se modifică în cazul bărbaţilor (68% electrocasnice, 12% îmbrăcăminte, 4% bunuri de larg consum). Categoria de vârstă 35-44 de ani este cea mai interesată să cumpere aparatură electronică şi electrocasnice (64%), care este la mare căutare şi printre respondenţii din regiunea de sud-est a ţării (60,4%). Cel mai puţin interesaţi de această categorie de bunuri par a fi seniorii (peste 65 de ani, cu 49%) şi consumatorii din nord-estul ţării (50,4%).

Referitor la comportamentul financiar asociat achiziţiilor de "Black Friday", studiul arată că românii dau dovadă de mai multă cumpătare şi 46% declară că vor cumpăra doar ceea ce îşi permit şi că vor achita cu banii din contul curent. Reprezentanţii segmentului 18-24 de ani (55%) susţin că nu se vor întinde mai mult decât îşi permit, dar şi consumatorii din vestul ţării (54%). În acelaşi timp, 22% dintre respondenţi sunt dispuşi să utilizeze carduri de credit pentru a plăti cumpărăturile de "Black Friday", iar bărbaţii (25%) ar apela la acest mijloc de plată mai mult decât femeile (20%).

Totodată, doi români din zece declară că au pus bani deoparte pentru a profita de acest moment, iar categoria de vârstă care arată cel mai responsabil comportament este 25-34 de ani, 29% indicând că au economisit în acest scop. Pe acest fond, bucureştenii par a fi cel mai puţin prevăzători, doar 14% având resurse suplimentare pentru cumpărăturile de "Black Friday", iar cei din sudul ţării - Muntenia - preferă să se pregătească din vreme (26%).

Datele Revolut (agregate şi anonimizate) relevă că, de "Black Friday 2021", clienţii au preferat să achiziţioneze produse din categoria electronicelor, computerelor şi laptopurilor de la comercianţi locali sau de la retaileri de haine şi vestimentaţie, precum - emag.ro, Altex, Fashiondays, dar şi de la supermarketuri ca Lidl, sau benzinării. Anul trecut, peste 3,17 milioane de euro au fost cheltuiţi în magazinele de electronice şi electrocasnice, în perioada 12-14 noiembrie, iar către primii cinci comercianţi (emag.ro, Mega Image, Lidl, Profi, OMV) s-au înregistrat plăţi în valoare totală de 4,13 milioane euro, cu Revolut.

Studiul Revolut şi Dynata a fost realizat, în octombrie 2022, pe un eşantion de 8.000 de consumatorii din Europa, din care o mie de români. Revolut a fost lansată, în 2015, în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 20 milioane de clienţi din lume, din care mai mult de două milioane din România, folosesc serviciile Revolut pentru a realiza peste 250 de milioane de tranzacţii pe lună.

loading...
PUTETI CITI SI...