Răsturnare de situație în cazul ciudat de la Spitalul Pantelimon: O doctoriță de la Spitalul Universitar dă peste cap toate acuzațiile
Postat la: 11.08.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, care a dus la arestarea a două dintre cele mai bune doctorițe ATI din România, este dat peste cap de precizările pe care le-a făcut, duminică, o doctoriță de la Spitalul Universitar din București.
Cecilia Pătru spune că cele două colege ale sale au procedat cum puțini medici ar fi știut să o facă. Ea demontează atât denunțul asistentei medicale, cât și verdictul medicilor legiști.
"In lumina noilor informatii aparute in mass-media ca fiind diagnosticele date de IML incerc sa explic cazul medical dar pe intelesul dumneavoastra de la inceputul bolii pana la sfarsit pentru a intelege.
Pacientul avusese in trecut tuberculoza. Dupa ani a aparut pericardita constrictiva( adica calcificare extrema a foitiei din jurul inimii). Calcificarea din jurul inimii era atat de importanta incat nu mai permitea distensia peretilor inimii pentru a umple cavitatile drepte cu sange. Se intra intr-un cerc vicios. Ca sa compenseze necesarul de sange si oxigen din tesuturi organismul descarca el, catecolamine. Efectul acestora pe cord se traduce prin cresterea pulsului Crescand pulsul scade perioada de relaxare a inimii-acea perioada in care cavitatile inimii se umplu cu sange si in care muschiul inimii primeste el, sange. Rezultatul este o scadere si mai importanta a valorilor tensiunii arteriale.
Sangele stagna in organe in ficat si asa a ajuns la ciroza cardiaca. Pericardita constrictiva se complicase cu ciroza cardiaca.( AFECTARE HEPATICA)
In plaman staza s-a suprainfectat determinand bronhopneumonie si s-a manifestat prin lipsa de aer
Pacientul odata ajuns la spital primeste antibiotic si perfuzii.
Volumul de lichide din organism creste, creste si mai mult gradul de staza, plamanul absoarbe apa ca un burete si respira din ce in ce mai prost Se administreaza oxigen ca sa compenseze lipsa de aer, insa degeaba pentru ca un plaman sever afectat nu mai permite incarcarea cu oxigen a sangelui. Creste cantitatea de dioxid de carbon din sange. Practic creierul primeste prea putin sange care este si de proasta calitate. Cedeaza functia creierului -devine encefalopat. Coma GCS 4 puncte . Un om obisnuit are in mod normal 15 puncte. Se cere suport ATI....(AFECTARE PULMONARA SI NEUROLOGICA)
Ajunge in ATI. Ca orice medic gasesti un pacient cu stare foarte grava, septic, in soc cu tensiune mica Primul reflex este sa pui Noradrenalina sa cresti gradul de vasoconstrictie din tesuturile periferice ca sa trimiti mai mult sange spre cord.... Daca ar fi avut doar soc septic ar fi avut un raspus posibil favorabil la Noradrenalina Dar aici aveam un soc care era asociat unei pericardite constrictive severe si indiferent de doza de Noradrenalina nu obtineai cresterea valorilor tensiunii arteriale- pentru ca acea carapace din jurul inimii nu permitea. In schimb obtineai un puls mare care iti scadea indirect tensiunea. Noradrnalina doar bicuia o inima incapabila sa se umple.
Deci in acest context decizia de oprire a Noradrenalinei medical este cea mai corecta. Eu ma inlin in fata acestor copile.... Pericardita constrictiva e o boala rara!!!! Sunt putini medici care au tratat pacienti cu aceasta patologie si ei pot sa inteleaga pericardita constrictiva.... Cinste lor!!!
In concluzie acelasi caz a fost vazut diferit astfel: cele doua colege inteleg patologia exacta PERICARDITA CONSTRICTIVA CU BRONHOPNEUMONIE SI DISFUNCTIE MULTIPLA DE ORGANE
persoana care face denuntul BRONHOPNEUMONIE CU SEPSIIS SI DISFUNCTIE MULTIPLA DE ORGANE ( SE PIERDE AICI VOIT SAU NU NOTIUNEA DE PERICARDITA CONSTRICTIVA)
In contextul unor tensiuni interne si orgolii asistenta le considera pe cele doua doctorite lipsite de experienta si rau intentionate. Colega care a facut denuntul nu a inteles boala pacientului!!!
COLEGUL DE LA IML DESI SCRIE DIAGNOSTICELE INCLUSIV PERICARDITA CONSTRICTIVA NU STIE CE E AIA SI CUM SE MANIFESTA!!!! NU SE CERE SUPORTUL SI EXPERTIZA UNUI ALT COLEG CARE TRATEAZA PERICARDITA CONSTRICTIVA
In monentul in care medicul legist scrie ca ar fi o legatura de cauzalitate intre deces si noradrenalina cazul este pierdut de sub control.
ADEVARATA CAUZA A MORTII ACESTUI PACIENT ERA TUBERCULOZA DIN ANTECEDENTE COMPLICATA CU PERICARDITA CONSTRICTIVA
DOUA COPILE SUPER DESTEPTE SUNT ARESTATE PE NEDREPT!!!
UNDE ESTE MINISTRU JUSTITIEI???? UNDE ESTE MINISTRUL SANATATI??? UNDE ESTE PRESEDINTELE ???? a ma scuzati au o chestiune foarte importanta de rezolvat - stabilirea candidatilor pentru functia de viitor presedinte al tarii.
CE FACEM NOI CEI CARE INTELEGEM CAZUL??? CE FACE COLEGIUL MEDICILOR???
CE FACE SOCIETATEA CIVILA??? ASTEAPTA CA ADEVARUL SA IASA LA IVEALA???
DACA ATI FI IN LOCUL LOR V-AR CONVENI SA FACETI PUSCARIE PE NEDREPT???
OAMENI BUNI, TREZITIVA!!!
Asistam la un nou caz Petre Tutea!!!
„Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare", Petre Țuțea.
Intrebare care se tot pune este: ar fi existat in cazul acestui pacient vreo solutie terapeutica care sa ii salveze viata????
Raspunsul meu pe baza notiunilor medicale pe care le am este urmatorul:
Daca pericardita contrictiva ar fi fost diagnosticata inainte de aparitia cirozei hepatice la un pacient fara afectare a plamanului( bronhopneumonie)- da se putea interveni chirurgical la nivelul inimii si se efectua decorticare.
Daca a aparut deja ciroza hepatica ... chirurgia este contrainidcata!!! In acest context ficatul nu poate sintetiza proteinele implicate in procesul de coagulare si nu mai poti opri sangerarea.
Cazul intens mediatizat era unul practic fara solutie terapeutica inca de la prezentarea la spital - acesta asociind atat ciroza cardiaca cat si bronhopneumonie.", precizează Cecilia Pătru.
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sânge ...
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un mot ...
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizi ...
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală dist ...
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce ...
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vine ...
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care ...
-
Inteligența artificială a dat-o pe alcool: A învățat să deosebească tipurile de băuturi mai bine ca oamenii
Un algoritm de inteligență artificială a reușit să identifice notele dominante din fiecare băutură cu o precizie mai mar ...
-
Sprijinul Open Tribe pentru transformarea tinerilor în lideri ai viitorului
Open Tribe își propune să fie o platformă dedicată dezvoltării tinerilor, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar ...
-
"Tiktokizarea" planetei: cum a resetat aplicația chinezească geopolitica la nivel mondial
Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opin ...
-
S-au prins ca suntem bogați: Eurostat a decretat că regiunea București-Ilfov are cel mai mic risc de sărăcie din UE
În ce regiuni ale UE oamenii sunt cel mai expuși riscului de sărăcie? În 2023, 16,2% din populația UE - sau aproximativ ...
-
Unde să îți pui fațete dentare? Află cum să alegi clinica
Alegerea clinicii potrivite pentru a-ți pune fațete dentare este o decizie care îți poate transforma complet zâmbetul și ...
-
„Manifest pentru România Responsabilă" - Recunoașterea excelenței și a implicării sociale
Pe 19 decembrie 2024, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Inițiativa Ecologistă Europeană (IEE) au o ...
-
Trump declanșează lupta în justiție contra manipulatorilor, presă și institute de sondare. Procedura ar trebui implementată și-n România din 2025!
Influenta publicație franceză LE POINT analizează în mod critic, dar subiectiv/negativ, acțiunea salutară a președintelu ...
-
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu, a declarat joi seară, la Realitatea Plus, că a solicitat Curții de Apel B ...
-
Cum găsești cărțile preferate într-o librărie online?
În era digitală, cumpărarea cărților dintr-o librărie online a devenit nu doar o opțiune convenabilă, ci și o experiență ...
-
Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
Rusia anunță că a dezvoltat unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer. Acest vaccin va fi dis ...
-
Peste 140 de angajaţi Meta, diagnosticaţi cu depresie şi PTSD, după ce au fost nevoiţi să urmărească conţinut violent. Compania, chemată în instanță
Peste 140 de moderatori de conţinut Facebook angajaţi într-o unitate din Kenya au fost diagnosticaţi cu tulburare de str ...
-
Cele mai distractive activități pentru vacanța de iarnă
Mai sunt câteva zile până la vacanța de iarnă și majoritatea familiilor au pregătit deja programul de activități. Petrec ...
-
Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii
O descoperire științifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provoc ...
-
Zelenski recunoaște: Ucraina nu mai poate elibera teritoriile ocupate de Rusia
Președintele Ucrainei recunoaște pentru Le Parisien că forțele țării sale nu mai pot recupera zonele ocupate de Rusia. E ...
-
Descoperirea cercetătorilor care ar putea rescrie cărțile de astronomie: Ce vârstă are Luna și cum s-a format
Un nou studiu publicat miercuri sugerează că Luna are o vârstă care este cu 80 de milioane până la 180 de milioane de an ...
-
Blocați în spațiu - Revenirea astronauților americani de pe ISS a fost amânată din nou
Şederea a doi astronauţi ai agenţiei spaţiale americane la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost prelungit ...
-
Cum a rămas Ion Cristoiu fără 20.000 de lei. „Dacă eu o luam la fugă, nu pierdeam niște bani" VIDEO
Celebrul jurnalist Ion Cristoiu a dezvăluit marţi cum a căzut victimă unei noi metode de înşelăciune şi a luat o ţeapă d ...
-
Control total: Statul pune ochii pe toți banii care circulă în piață - Reguli noi împotriva tranzacțiilor anonime la schimb valutar, monede virtuale, cazinouri
Casele de schimb valutar și operatorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare vor trebui să res ...
-
Programul magazinelor de Sărbători 2024: Supermarketurile și hypermarketurile din întreaga țară vor funcționa după un orar special
Sărbătorile de iarnă sunt aproape, iar cumpărăturile de Crăciun sunt, ca de obicei, o provocare majoră pentru români. În ...
-
Donald Trump alimentează teoria conspirației, în scandalul dronelor neidentificate: Se întâmplă ceva ciudat!
"Toate" dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite "operează în mod legal şi autorizat", a d ...
-
CNA intră tare în online. Decizii punitive împotriva unor site-uri, canale Youtube și pagini de Facebook
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, să emită decizii privind ordinul de eliminare a conţinutului ilega ...