Povestea uimitoarei familii care a decis destinul României. De la ţărani de rând, au ajuns principi şi boieri

Una dintre cele mai importante familii boiereşti din Moldova a fost neamul Callimachi. Evoluţia acestuia pe scara socială a fost formidabilă, plecând de la statutul omului de rând şi în numai două secole ajungând să conducă Principatele, iar mai apoi să le influenţeze soarta.

Povestea acestei familii este fascinantă mai ales că în sânul ei s-au distins membri de un exotism aparte. Familia Callimachi a fost unul dintre cele mai faimoase neamuri boiereşti din Moldova, mai ales începând cu epoca fanariotă. După nume şi după perioada în care au domnit, plus porţile împărăteşti la care au slujit, cei din neamul Callimachi au fost consideraţi fanarioţi. Ba chiar unii şi-ar fi imaginat că aveau şi origini greceşti, cu neamuri prin Fanar.

În realitate, Callimachii erau moldoveni get-beget aşa cum arăta şi A.D. Xenopol. În realitate, neamul Callimachi se numea Călmaşu şi erau ţărani răzeşi din zona Orheiului. S-au stabilit mai apoi prin zona Dornelor, iar primul Călmaşu cunoscut în documente a fost un oarecare Vasile, pe la 1640. Acesta s-a căsătorit cu Arvunia şi a avut un fiu, pe nume Teodor.

De altfel, acest fecior al lui Vasile avea să înceapă lungul drum către putere al celor din neamul Călmaşu. Teodor ajunge vornic de Câmpulung Moldovenesc şi mai face un pas către mărire, căsătorindu-se cu Ruxandra, fiica lui Grigore Ghica, domnitorul Moldovei. Fiii lui Teodor primesc demnităţi importante. Gavril a ajuns mitropolit al Tesalonicului şi după aceea al Moldovei.

Ioan este cel ilustru şi cel care a schimbat numele familiei în Callimachi, tocmai pentru a face faţă realităţilor politice ale vremii, dar şi cel care a deschis drumul domniei pentru acest neam. După Ioan, au ajuns domnitori ai Moldovei şi Grigore, Alexandru şi Scarlat Callimachi.

Urmaşii neamului Callimachi au jucat un rol esenţial în istoria românilor de la mijlocul secolului al XIX-lea. După ce şi-au stabilit un centru al puterii, dar şi un refugiu pe moşiile de la Stânceşti, astăzi judeţul Botoşani, familia Callimachi şi-a trimis copiii la şcoală în toate colţurile Europei. S-au întors cu idei noi, moderne, cu un spirit nou. Erau boierii de modă nouă, în pas cu vremurilor lor. S-a remarcat deosebit Teodor Callimachi, un diplomat care a contribuit decisiv la înfăptuirea Unirii din 1859 şi la recunoaşterea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor.

Teodor Callimachi a fost un om educat, bun cunoscător de limbi străine, un erudit pasionat de istorie, literatură şi filosofie. A urmat liceul şi facultatea la Paris. Se întoarce în Moldova la numai 23 de ani şi intră direct pe scena isoriei. După dubla alegere a lui Cuza, a fost trimis imediat în capitalele Europei să convingă Marile Puteri să recunoască această mişcare inteligentă a elitei politice româneşti.

S-a descurcat admirabil şi a obţinut pentru vărul său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, recunoaşterea dublei alegeri. A urmat o misiune diplomatică imposibilă la Istanbul prin care Teodor Callimachi împreună cu Costache Negri au încercat să obţină recunoaşterea dublei alegeri din partea Imperiului Otoman, la acea dată puterea suzerană. Teodor Callimachi a reuşit să câştige încrederea sultanului Abdul Medjid I şi în cele din urmă l-a convins să recunoască această Unire a Principatelor.

Teodor Callimachi îi aduce personal firmanul de numire al sultanului lui Alexandru Ioan Cuza. După aceea, a fost reprezentant diplomatic al Principatelor în Serbia şi renunţă la diplomaţie, din spirit de onoare, după abdicarea lui Cuza şi se retrage pe moşiile sale din Stânceşti.

Acolo unde s-a retras Teodor Callimachi cu soţia sa, Zenaida, era o perlă a conacelor şi palatelor boiereşti din Moldova. Palatul de la Stânceşti a fost ridicat pe locul unui conac de ţară ridicat de cei din neamul Călmaşu încă din secolul al XVIII-lea. Palatul a fost finalizat în 1837 şi a fost comandat de Alecu Callimachi, tatăl lui Teodor Callimachi, diplomatul de geniu, văr cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Era un palat modern pentru acele vremuri, ridicat în stil neo-clasic, de-a dreptul impresionant, spun cei care l-au văzut. Teodor Callimachi îl înfrumuseţează şi mai mult, adăugând elemente gotice, dar şi grădini de vis prin care se plimbau cerbi şi păuni. Era ceva unicat în această parte de ţară şi putea rivaliza cu reşedinţele principilor vest-europeni.

„Castelul de la Stânceşti era de proporţii impozante, corpul central având ca elemente decorative la nivelul etajului 1 frumoase ancadramente la ferestre, precum şi două statui adosate faţadei, care încadrau cele trei ferestre ale salonului de la etaj, deasupra căruia era sculptată o rozasă. În partea superioară a corpului central se afla un fronton sculptat în piatră şi, pe toată lungimea faţadei, o cornişă artistic dantelată", preciza unul dintre urmaşii familiei Callimachi, citat de N. D. Ion în volumul „Castele, palate şi conace din România".

Palatul era atât de impresionant încât ofiţerii germani aflaţi în trecere, în Cel de-al Doilea Război Mondial, cereau să fie fotografiaţi în faţa sa şi trimiteau poze acasă. „Avea nişte grădini de-a dreptul impresionante. Aici lucrau valeţi şi grădinari italieni, personal cu înalte calificări. Ofiţerii germani ajunşi în această zonă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îşi făceau poze cu acest castel şi trimiteau acasă în Germania. Era ceva cu adevărat deosebit", spune Traian Apetrei, un om de cultură şi jurnalist botoşănean, apropiat al familiei Callimachi.

Mai mult decât atât, palatul de la Stânceşti era un leagăn de cultură. Avea o bibliotecă cu peste 60.000 de volume, cea mai mare bibliotecă privată de la acea vreme, din Moldova. Palatul a fost distrus de comunişti. rămânând în picioare doar capela şi cripta familiei Callimachi.

Familia Callimachi a înregistrat şi un paradox către apusurile vremurilor sale princiare. Unul dintre ultimii membri ai familiei a fost ceva aproape de neimaginat în epocă, dar şi în istorie. Pe scurt, un boier socialist. Scarlat Callimachi, născut în 1896 la Bucureşti, a căpătat renumele de „Prinţul Roşu" după ce a ajuns să îmbrăţişeze socialismul şi să devină un adevărat apărător al comuniştilor în România interbelică.

Scarlat era un tânăr educat, ca toţi cei din familia sa. A continuat tradiţia Calimachilor şi a făcut facultatea la Paris, absolvind Dreptul. A participat la Primul Război Mondial în regimentele de cavalerie, ca orice fiu de boier. S-a evidenţiat în bătălia de la Oituz în Regimentul 10 Roşiori. Cu toate acestea, nu şi-a dorit o carieră militară, şi nici una de avocat. A devenit un cunoscut jurnalist şi mai târziu avea să fondeze mai multe ziare, printre care şi renumitul oficios al comuniştilor, "Clopotul". Deşi prinţ, Scarlat Callimachi a îmbrăţişat doctrina socialistă, mărturisind că l-a auzit odată pe Lenin vorbind şi atunci a fost convins de drumul pe care avea să-l urmeze.

În 1933, a angajat avocaţi francezi să-i apere pe muncitorii grevişti de la Uzinele Griviţa, iar apoi a fondat oficiosul de extremă stânga „Clopotul", acolo unde a şocat autorităţile cu manifestul socialist „Căderea Babilonului", îndreptat împotriva monarhiei şi societăţii burgheze.

Era un boier atipic, bătea cârciumile muncitoreşti şi s-a căsătorit cu o actriţă, Dida Solomon. A fost luat în colimator de către autorităţi, a fost ameninţat cu moartea şi a avut domiciliu forţat. Era un antifascist convins, fiind de multe ori la un pas de a fi ucis. În perioada comunistă, „Prinţul Roşu" nu a dorit niciun fel de funcţie. A fost dezamăgit de comunismul românesc. Nu era aşa cum îşi imaginase el revoluţia socialistă. Nu a fost niciodată membru PCR şi s-a retras total din viaţa publică.

Interesant este faptul că cei din familia Callimachi şi-au atras renumele de prieteni ai ţăranilor. Au fost consideraţi cei mai omenoşi moşieri şi printre cei mai preocupaţi pe lângă cei din neamul Başotă şi Miclescu să lumineze pe copiii de ţăran şi şă le ofere o şansă la educaţie. De altfel moşia familiei Callimachi, de la Stânceşti, a fost apărată de oamenii de pe domeniu în timpul răscoalei de la 1907.