Povestea uimitoarei familii care a decis destinul României. De la ţărani de rând, au ajuns principi şi boieri
Postat la: 06.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Una dintre cele mai importante familii boiereşti din Moldova a fost neamul Callimachi. Evoluţia acestuia pe scara socială a fost formidabilă, plecând de la statutul omului de rând şi în numai două secole ajungând să conducă Principatele, iar mai apoi să le influenţeze soarta.
Povestea acestei familii este fascinantă mai ales că în sânul ei s-au distins membri de un exotism aparte. Familia Callimachi a fost unul dintre cele mai faimoase neamuri boiereşti din Moldova, mai ales începând cu epoca fanariotă. După nume şi după perioada în care au domnit, plus porţile împărăteşti la care au slujit, cei din neamul Callimachi au fost consideraţi fanarioţi. Ba chiar unii şi-ar fi imaginat că aveau şi origini greceşti, cu neamuri prin Fanar.
În realitate, Callimachii erau moldoveni get-beget aşa cum arăta şi A.D. Xenopol. În realitate, neamul Callimachi se numea Călmaşu şi erau ţărani răzeşi din zona Orheiului. S-au stabilit mai apoi prin zona Dornelor, iar primul Călmaşu cunoscut în documente a fost un oarecare Vasile, pe la 1640. Acesta s-a căsătorit cu Arvunia şi a avut un fiu, pe nume Teodor.
De altfel, acest fecior al lui Vasile avea să înceapă lungul drum către putere al celor din neamul Călmaşu. Teodor ajunge vornic de Câmpulung Moldovenesc şi mai face un pas către mărire, căsătorindu-se cu Ruxandra, fiica lui Grigore Ghica, domnitorul Moldovei. Fiii lui Teodor primesc demnităţi importante. Gavril a ajuns mitropolit al Tesalonicului şi după aceea al Moldovei.
Ioan este cel ilustru şi cel care a schimbat numele familiei în Callimachi, tocmai pentru a face faţă realităţilor politice ale vremii, dar şi cel care a deschis drumul domniei pentru acest neam. După Ioan, au ajuns domnitori ai Moldovei şi Grigore, Alexandru şi Scarlat Callimachi.
Urmaşii neamului Callimachi au jucat un rol esenţial în istoria românilor de la mijlocul secolului al XIX-lea. După ce şi-au stabilit un centru al puterii, dar şi un refugiu pe moşiile de la Stânceşti, astăzi judeţul Botoşani, familia Callimachi şi-a trimis copiii la şcoală în toate colţurile Europei. S-au întors cu idei noi, moderne, cu un spirit nou. Erau boierii de modă nouă, în pas cu vremurilor lor. S-a remarcat deosebit Teodor Callimachi, un diplomat care a contribuit decisiv la înfăptuirea Unirii din 1859 şi la recunoaşterea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor.
Teodor Callimachi a fost un om educat, bun cunoscător de limbi străine, un erudit pasionat de istorie, literatură şi filosofie. A urmat liceul şi facultatea la Paris. Se întoarce în Moldova la numai 23 de ani şi intră direct pe scena isoriei. După dubla alegere a lui Cuza, a fost trimis imediat în capitalele Europei să convingă Marile Puteri să recunoască această mişcare inteligentă a elitei politice româneşti.
S-a descurcat admirabil şi a obţinut pentru vărul său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, recunoaşterea dublei alegeri. A urmat o misiune diplomatică imposibilă la Istanbul prin care Teodor Callimachi împreună cu Costache Negri au încercat să obţină recunoaşterea dublei alegeri din partea Imperiului Otoman, la acea dată puterea suzerană. Teodor Callimachi a reuşit să câştige încrederea sultanului Abdul Medjid I şi în cele din urmă l-a convins să recunoască această Unire a Principatelor.
Teodor Callimachi îi aduce personal firmanul de numire al sultanului lui Alexandru Ioan Cuza. După aceea, a fost reprezentant diplomatic al Principatelor în Serbia şi renunţă la diplomaţie, din spirit de onoare, după abdicarea lui Cuza şi se retrage pe moşiile sale din Stânceşti.
Acolo unde s-a retras Teodor Callimachi cu soţia sa, Zenaida, era o perlă a conacelor şi palatelor boiereşti din Moldova. Palatul de la Stânceşti a fost ridicat pe locul unui conac de ţară ridicat de cei din neamul Călmaşu încă din secolul al XVIII-lea. Palatul a fost finalizat în 1837 şi a fost comandat de Alecu Callimachi, tatăl lui Teodor Callimachi, diplomatul de geniu, văr cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Era un palat modern pentru acele vremuri, ridicat în stil neo-clasic, de-a dreptul impresionant, spun cei care l-au văzut. Teodor Callimachi îl înfrumuseţează şi mai mult, adăugând elemente gotice, dar şi grădini de vis prin care se plimbau cerbi şi păuni. Era ceva unicat în această parte de ţară şi putea rivaliza cu reşedinţele principilor vest-europeni.
„Castelul de la Stânceşti era de proporţii impozante, corpul central având ca elemente decorative la nivelul etajului 1 frumoase ancadramente la ferestre, precum şi două statui adosate faţadei, care încadrau cele trei ferestre ale salonului de la etaj, deasupra căruia era sculptată o rozasă. În partea superioară a corpului central se afla un fronton sculptat în piatră şi, pe toată lungimea faţadei, o cornişă artistic dantelată", preciza unul dintre urmaşii familiei Callimachi, citat de N. D. Ion în volumul „Castele, palate şi conace din România".
Palatul era atât de impresionant încât ofiţerii germani aflaţi în trecere, în Cel de-al Doilea Război Mondial, cereau să fie fotografiaţi în faţa sa şi trimiteau poze acasă. „Avea nişte grădini de-a dreptul impresionante. Aici lucrau valeţi şi grădinari italieni, personal cu înalte calificări. Ofiţerii germani ajunşi în această zonă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, îşi făceau poze cu acest castel şi trimiteau acasă în Germania. Era ceva cu adevărat deosebit", spune Traian Apetrei, un om de cultură şi jurnalist botoşănean, apropiat al familiei Callimachi.
Mai mult decât atât, palatul de la Stânceşti era un leagăn de cultură. Avea o bibliotecă cu peste 60.000 de volume, cea mai mare bibliotecă privată de la acea vreme, din Moldova. Palatul a fost distrus de comunişti. rămânând în picioare doar capela şi cripta familiei Callimachi.
Familia Callimachi a înregistrat şi un paradox către apusurile vremurilor sale princiare. Unul dintre ultimii membri ai familiei a fost ceva aproape de neimaginat în epocă, dar şi în istorie. Pe scurt, un boier socialist. Scarlat Callimachi, născut în 1896 la Bucureşti, a căpătat renumele de „Prinţul Roşu" după ce a ajuns să îmbrăţişeze socialismul şi să devină un adevărat apărător al comuniştilor în România interbelică.
Scarlat era un tânăr educat, ca toţi cei din familia sa. A continuat tradiţia Calimachilor şi a făcut facultatea la Paris, absolvind Dreptul. A participat la Primul Război Mondial în regimentele de cavalerie, ca orice fiu de boier. S-a evidenţiat în bătălia de la Oituz în Regimentul 10 Roşiori. Cu toate acestea, nu şi-a dorit o carieră militară, şi nici una de avocat. A devenit un cunoscut jurnalist şi mai târziu avea să fondeze mai multe ziare, printre care şi renumitul oficios al comuniştilor, "Clopotul". Deşi prinţ, Scarlat Callimachi a îmbrăţişat doctrina socialistă, mărturisind că l-a auzit odată pe Lenin vorbind şi atunci a fost convins de drumul pe care avea să-l urmeze.
În 1933, a angajat avocaţi francezi să-i apere pe muncitorii grevişti de la Uzinele Griviţa, iar apoi a fondat oficiosul de extremă stânga „Clopotul", acolo unde a şocat autorităţile cu manifestul socialist „Căderea Babilonului", îndreptat împotriva monarhiei şi societăţii burgheze.
Era un boier atipic, bătea cârciumile muncitoreşti şi s-a căsătorit cu o actriţă, Dida Solomon. A fost luat în colimator de către autorităţi, a fost ameninţat cu moartea şi a avut domiciliu forţat. Era un antifascist convins, fiind de multe ori la un pas de a fi ucis. În perioada comunistă, „Prinţul Roşu" nu a dorit niciun fel de funcţie. A fost dezamăgit de comunismul românesc. Nu era aşa cum îşi imaginase el revoluţia socialistă. Nu a fost niciodată membru PCR şi s-a retras total din viaţa publică.
Interesant este faptul că cei din familia Callimachi şi-au atras renumele de prieteni ai ţăranilor. Au fost consideraţi cei mai omenoşi moşieri şi printre cei mai preocupaţi pe lângă cei din neamul Başotă şi Miclescu să lumineze pe copiii de ţăran şi şă le ofere o şansă la educaţie. De altfel moşia familiei Callimachi, de la Stânceşti, a fost apărată de oamenii de pe domeniu în timpul răscoalei de la 1907.
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...