Pfizer se laudă că vaccinul ARNm împotriva VRS atinge obiectivele într-un studiu pe adulţi cu risc ridicat şi sub 60 de ani
Postat la: 10.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Grupul farmaceutic american Pfizer a anunţat marţi că Abrysvo, vaccinul său dezvoltat împotriva virusului respirator sinciţial (VRS), a fost bine tolerat şi a generat o reacţie imunitară în rândul adulţilor cu riscuri ridicate şi vârste sub 60 de ani similară celei înregistrate la adulţii mai vârstnici, o categorie pentru care acest ser a fost deja autorizat.
Pfizer intenţionează să prezinte autorităţilor de reglementare rezultatele furnizate de acest studiu clinic pentru a încerca să obţină extinderea aprobării vaccinului la grupa de vârstă 18-59 de ani, însă nu a precizat calendarul în baza căruia datele vor fi examinate de agenţiile din domeniul sănătăţii.
"Rezultatele reprezintă o oportunitate reală pentru extinderea la o populaţie de vârstă dintr-o populaţie de risc care, în mod normal, nu ar beneficia de disponibilitatea acestui vaccin atât de curând", a declarat medicul Iona Munjal, directorul executiv al departamentului de Cercetare şi Dezvoltare din cadrul grupului Pfizer, într-un interviu.
Anul trecut, compania americană a lansat Abrysvo pentru adulţii vârstnici şi femeile însărcinate pentru a-i proteja pe bebeluşii acestora de virusul respirator sinciţial. Grupul GSK a lansat şi el un vaccin rival, Arexvy, în 2023 şi a dominat piaţa vaccinurilor anti-VRS în primul sezon rece în care astfel de seruri au fost disponibile.
Producătorul britanic doreşte la rândul lui să extindă grupa de vârstă pentru vaccinul său şi a depus deja datele obţinute dintr-un studiu realizat pe adulţi cu vârste cuprinse între 50 şi 59 de ani la Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA). Se aşteaptă că FDA să decidă dacă va aproba sau nu extinderea grupei de vârstă până pe 7 iunie, ceea ce ar putea să-i ofere grupului GSK şansa de a oferi vaccinul pentru această grupă de vârstă mai tânără în a doua jumătate a acestui an.
Pfizer nu a precizat dacă se aşteaptă să poată să extindă aprobarea pentru Abrysvo la timp pentru sezonul virozelor respiratorii 2024-2025. VRS, care provoacă de obicei simptome asemănătoare răcelii, este una dintre principalele cauze ale pneumoniei la copiii mici şi la adulţii mai vârstnici.
Studiul clinic de fază finală al vaccinului Pfizer a inclus 681 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani şi cu boli precum astm, diabet şi bronhopneumopatie obstructivă cronică, care sporesc riscul de VRS. În acest grup, reacţia imunitară nu a fost inferioară în comparaţie cu cea observată la adulţii mai vârstnici, au precizat reprezentanţii Pfizer.
Compania a mai spus că persoanele cu risc medical mai ridicat reprezintă 9,5% dintre adulţii din Statele Unite din grupa de vârstă 18-49 de ani şi aproape un sfert dintre cei cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani. Medicul David Boulware, specialist în boli infecţioase la Universitatea Minnesota, a spus că nu este sigur că majoritatea americanilor care se înscriu în acele categorii de risc sporit ar avea nevoie de noul vaccin.
Persoanele care au primit un transplant de organe, care fac chimioterapie pentru cancer sau care au supravieţuit unor boli congenitale ar avea însă de beneficiat de pe urma acestui vaccin, a sugerat el. "Beneficiul clinic va fi probabil relativ scăzut pentru majoritatea oamenilor", a adăugat medicul american.
-
Agenda Woke face ravagii peste tot in lume omorând oameni nevinovati in numele diversitatii LGBTQ
Acestea sunt rezultatele agendei Woke Progresiste DEI (diversitate, echitate și incluziune), adică în loc să angajezi oa ...
-
Kaufland cedează în Croatia şi micşorează preţurile în urma boicotului consumatorilor care s-au unit şi au prabuşit vânzările marilor retaileri cu 50% într-o zi
Consumatorii din Balcani boicotează supermarketurile pentru a protesta împotriva creşterii preţurilor. Campania a fost l ...
-
Două femei au organizat și executat un jaf de peste 100.000 de euro. Au furat un seif și l-au îngropat în pădure
Polițiștii din Bacău au anunțat că au reușit să găsească seiful cu 100.000 de euro și bijuterii, dispărut pe 23 decembri ...
-
Metoda prin care Rusia a păcălit SUA și a transferat bani prin băncile de la Washington: Departamentul de Justiție american a luat urma miliardelor de dolari
O anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA a descoperit că Rusia a transferat miliarde de dolari prin intermediul bă ...
-
Panama renunță la Drumul chinezesc al Mătăsii după vizita lui Rubio
Președintele Panama, Jose Raul Mulino, a declarat, după discuții cu secretarul de stat american Marco Rubio , că guvernu ...
-
Călin Georgescu a fost dat pe mâna procurorilor. Dosarul cheltuielilor din campanie a ajuns la Parchetul General
La începutul anului 2025, ANAF a început verificările legate de campania electorală a fostului candidat la prezidențiale ...
-
De ce a intrat Nordis în insolvență. Suma creanțelor depășește 720 de milioane de lei
Nordis Management SRL se confruntă cu un blocaj financiar, întrucât nu a reușit să asigure nivelul de lichiditate necesa ...
-
Românii plătesc cele mai mari taxe pe salarii, deși au printre cele mai mici venituri din UE. Un cunoscut economist arată de ce este vina Guvernului
Profesorul universitar Cristian Păun explică de ce românii au printre cele mai mari taxe pe salarii, în contextul în car ...
-
Călin Georgescu lansează acuzații cu iz penal - Predoiu cu SRI, Vlase cu afaceri ilegale, MRU cu Black Cube, Hellvig cu resursele SRI în campanie
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, lansează amenințări în direct la adresa unor lideri po ...
-
Un anticomunist arestat de Ceaușescu a cerut la CNSAS dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989
Arestat de multe ori în regimul Ceaușescu, ultima oară chiar după evenimentele de la Timișoara, luptătorul anticomunist ...
-
Provocarea de pe TikTok care dă fiori medicilor. Avertisment: Produce leziuni ireversibile
PMai multe cantoane din vestul Elveţiei avertizează cu privire la periculoasa "Provocare Paracetamol" care face ravagii ...
-
Numărul persoanelor cu demență va crește dramatic: cercetătorii au descoperit însă un remediu banal
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu deme ...
-
Profeția lui Elon Musk, din urmă cu un an, s-a adeverit recent: Va fi nevoie de un accident aviatic grav
Elon Musk spunea în urmă cu aproximativ un an că ar fi nevoie de un accident aviatic grav pentru ca guvernul să pună cap ...
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) ...
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, d ...
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care ...
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din Români ...
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu ...
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care a ...
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar put ...
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor int ...
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massach ...
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteli ...