Performanțe record la BVB și politici credibile pentru România
Postat la: 29.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Piața de capital din România a înregistrat performanțe spectaculoase în anul 2023, context în care am felicitat Bursa de Valori București, la cea de-a 11-a ediție a BVB Awards, pentru ambiția de a deveni un pilon cheie pentru sistemul financiar românesc.
În ciuda unui context economic deloc facil, în care ecourile crizelor recente încă se resimt asupra economiilor lumii, avem totuși așteptări optimiste privind investițiile, fluxurile comerciale și de finanțare, dar și trendul dezinflaționist la nivel global și european.
Însă stabilitatea economică necesită în continuare preocupări sporite, inclusiv pentru protejarea piețelor și a competitivității economice, cu precădere în industrie, dar nu numai. Proiectele de investiții din fonduri europene reprezintă deja principalul „motor" al economiei României, însă anul 2024 a început cu reactivarea inflației, ceea ce întrerupe trendul dezinflaționist din 2023 și reclamă prudență în politica economică.
Un obiectiv esențial al coaliției de guvernare este asigurarea stabilității economice și a sustenabilității financiare a României, obiectiv național cu atât mai important într-un an electoral ce survine unor crize multiple.
În raport cu acest obiectiv, anul electoral 2024 impune o anumită responsabilitate și în planul mesajului public, în privința valorilor democratice și a principiilor pe care dorim să le promovăm pentru viitor. De aceea trebuie să ne ferim de capcanele promisiunilor care vând iluzii, de soluțiile extremiste, lipsite de responsabilitate.
Pe termen lung, populismul economic ne transformă pe toți în perdanți. De aceea avem nevoie de soluții credibile pentru România, soluții echilibrate, care să ofere economiei noastre garanții de stabilitate și predictibilitate pe termen lung.
În continuare, mesajul integral prezentat în deschiderea BVB Awards 2024:
„Domnule președinte al Bursei de Valori București,
Stimați reprezentanți ai Guvernului României,
Domnule ambasador al Republicii Moldova în România,
Stimați reprezentanți ai autorităților de reglementare,
Distinși invitați,
Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră în cadrul acestei a 11-a ediții a BVB Awards, eveniment dedicat premierii performerilor pieței de capital din România.
Doresc să felicit Bursa de Valori București pentru ambiția de a deveni un pilon cheie al sistemului financiar românesc, dar și pentru consecvența de a premia reușitele pieței de capital, într-o perioadă complicată, marcată de diverse incertitudini și provocări economice, dar și politice și de securitate.
Felicit, în egală măsură, și companiile care contribuie la dezvoltarea pieței noastre de capital. Performanțele dumneavoastră sunt cele care susțin creșterea economică a României și creează, totodată, noi oportunități de afaceri pentru mediul antreprenorial românesc.
Doamnelor și domnilor,
Reușitele pieței de capital din România în decursul anului trecut au fost obținute într-un context economic deloc facil, în care ecourile crizelor recente continuă să se resimtă asupra economiilor lumii.
Pandemia de COVID-19, invazia Ucrainei de către Federația Rusă, urmată de criza energiei, explozia inflației și înăsprirea condițiilor monetare la nivel global, la care se adaugă conflictul recent din Orientul Mijlociu, sunt evenimente cu impact profund și îndelungat asupra economiei mondiale, care a experimentat cea mai mare densitate de crize din ultimele decenii.
În Europa, anul 2023 a consemnat revizuiri în scădere ale prognozelor de creștere economică. Ultimele estimări indică o creștere economică de doar 0,5% pentru Uniunea Europeană, cu o ușoară accelerare în 2024. Rămân totuși optimiste așteptările privind investițiile, fluxurile comerciale și de finanțare, dar și trendul dezinflaționist la nivel global și european.
Pentru România, în ciuda unei anumite încetiniri de ritm, creșterea economică în 2023 rămâne una ridicată, de 2% anual, performanță superioară mediei europene. Semne bune vin din modificarea contribuției factorilor la creșterea economică, prin avansul consistent din partea investițiilor. Proiectele de investiții din fonduri europene reprezintă deja principalul „motor" al economiei noastre în acești ani.
Însă stabilitatea economică necesită în continuare preocupări sporite, inclusiv pentru protejarea piețelor și a competitivității noastre, cu precădere în industrie, dar nu numai. Anul 2024 a început cu reactivarea inflației, ceea ce întrerupe trendul dezinflaționist din 2023 și reclamă, deci, prudență în politica economică.
Un obiectiv esențial al coaliției de guvernare este asigurarea stabilității economice și a sustenabilității financiare a României, obiectiv național cu atât mai important într-un an electoral ce survine unor crize multiple.
În raport cu acest obiectiv, anul electoral 2024 impune o anumită responsabilitate și în planul mesajului public, în privința valorilor democratice și a principiilor pe care dorim să le promovăm pentru viitor. De aceea trebuie să ne ferim de capcanele promisiunilor care vând iluzii, de soluțiile extremiste, lipsite de responsabilitate.
Pe termen lung, populismul economic ne transformă pe toți în perdanți. Iată de ce avem nevoie de soluții credibile pentru România, soluții echilibrate, care să ofere economiei noastre garanții de stabilitate și predictibilitate pe termen lung!
Doamnelor și domnilor,
După cum știți, România are, din luna mai a anului trecut, o strategie națională privind dezvoltarea pieței de capital. Aceasta trebuie fructificată pragmatic și eficient, prin schimbări ambițioase și rezultate pe măsură.
O piață de capital matură, competitivă, capabilă să susțină eficient nevoile de finanțare ale economiei, reprezintă un atu din perspectiva obiectivului ca România să treacă la un model de dezvoltare economică bazat pe investiții.
Creșterea listărilor și a participării diferitelor categorii de investitori pe piața de capital, încă mult sub potențialul real al pieței noastre, vor aduce noi oportunități de finanțare și de afaceri. Indiferent dacă ne referim la prezența unei companii pe piața principală sau pe piața AeRO, vorbim de beneficii financiare, de avantajele credibilității și calitatea guvernanței.
Într-un model de dezvoltare bazat pe investiții, economia României are nevoie de finanțare. În anii următori, finanțarea va deveni un criteriu cheie în dinamica sistemului financiar și pentru eficiența cadrului de reglementare.
Cooperarea deschisă dintre Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori și jucătorii din mediul de afaceri este, însă, cheia succesului în acest demers, unul principial și cu viziune de dezvoltare pentru economia României.
În calitate de consilier prezidențial, am avut ocazia, de-a lungul celor 9 ani de activitate, să discut cu numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri despre cum văd ei viitorul economic al României, despre cum putem face lucrurile mai bine, cu responsabilitate și dedicare. Și vă asigur că există interes deplin pentru dialog și pentru participarea la un efort comun și constructiv, spre binele economiei noastre.
În acest sens, doresc ca prezența mea aici să fie văzută și ca invitație din partea instituției prezidențiale pentru o implicare mai activă a stakeholderilor și actorilor din sistemul financiar, pe direcția consolidării avantajelor competitive de care România dispune, inclusiv în privința pieței de capital.
Această orientare spre viitor necesită preocupări sporite și în direcția educației financiare, ca activ național pe termen lung. O bază solidă de cunoștințe economice și financiare este indispensabilă în construirea unei economii reziliente și prospere.
Stimați invitați,
Așa cum bine subliniază organizatorii acestui eveniment, anul 2023 a fost unul dintre cei mai buni ani din istoria Bursei de Valori București.
Capitalizarea bursieră a depășit 300 miliarde de lei, valoarea de tranzacționare pe piață a crescut cu peste 50%, iar finanțările atrase au atins valori record, precum în cazul listării Hidroelectrica. Toate acestea generează, în mod firesc, noi așteptări și noi ambiții în legătură cu piața noastră de capital.
Accelerarea avansului tehnologic în contextul tranziției digitale și a tranziției verzi generează noi oportunități de investiții. Vedem deja că îmbunătățirea comunicării instituționale și creșterea transparenței în relația cu investitorii au un rol catalizator important, atât în consolidarea pieței de capital românești, cât și în dezvoltarea Uniunii Piețelor de Capital din Uniunea Europeană.
Autoritățile de reglementare, și nu mă refer aici doar la ASF, trebuie să sprijine activ și vizionar acest proces de modernizare. În lumea economiilor interconectate, companiile și investitorii au nevoie de politici publice sustenabile, de un cadru legislativ clar și echilibrat, care să ofere stimulente și predictibilitate.
Doamnelor și domnilor,
Felicit companiile, emitenții și investitorii instituționali, intermediarii și promotorii pieței de capital, pentru realizările de anul trecut. Rezultatele dumneavoastră au făcut ca "povestea bursieră" a anului 2023 să fie una de succes. Una care merită promovată și luată drept reper pentru anii următori.
Vă doresc să rămâneți consecvenți în eforturile și ambițiile dumneavoastră, iar rezultatele să fie pe măsură! Vă mulțumesc!"
-
Descoperire de excepție: Amuleta de argint care ar putea rescrie istoria creștinismului
O amuletă de argint, veche de aproape 1.800 de ani, descoperită în Germania, oferă una dintre cele mai timpurii dovezi a ...
-
De Solstitiul de iarna din 2024 s-a atins AGI. Cum ar putea Inteligenta Artificială să influențeze evoluția umană de acum incolo
O veste uriasa a trecut mai putin observata. Pe 21 decembrie 2024, de soltitiu de iarna, OpenAI prin ChatGPT-o3 a atins ...
-
Afacerea Rafo Onești: România e obligată să plătească zeci de milioane de euro unui oligarh rus
Statul român trebuie să-i plătească 85 de milioane de euro fostului proprietar rus al Rafo Onești, la decizia unui tribu ...
-
Tarife RCA mai scumpe cu până la 30%: noile prețuri de referință ale polițelor obligatorii pentru șoferi
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat noile tarife de referință pentru polițele RCA, valabile în următo ...
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, ...
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milio ...
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). ...
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sânge ...
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un mot ...
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizi ...
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală dist ...
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce ...
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vine ...
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care ...
-
Inteligența artificială a dat-o pe alcool: A învățat să deosebească tipurile de băuturi mai bine ca oamenii
Un algoritm de inteligență artificială a reușit să identifice notele dominante din fiecare băutură cu o precizie mai mar ...
-
Sprijinul Open Tribe pentru transformarea tinerilor în lideri ai viitorului
Open Tribe își propune să fie o platformă dedicată dezvoltării tinerilor, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar ...
-
"Tiktokizarea" planetei: cum a resetat aplicația chinezească geopolitica la nivel mondial
Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opin ...
-
S-au prins ca suntem bogați: Eurostat a decretat că regiunea București-Ilfov are cel mai mic risc de sărăcie din UE
În ce regiuni ale UE oamenii sunt cel mai expuși riscului de sărăcie? În 2023, 16,2% din populația UE - sau aproximativ ...
-
Unde să îți pui fațete dentare? Află cum să alegi clinica
Alegerea clinicii potrivite pentru a-ți pune fațete dentare este o decizie care îți poate transforma complet zâmbetul și ...
-
„Manifest pentru România Responsabilă" - Recunoașterea excelenței și a implicării sociale
Pe 19 decembrie 2024, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Inițiativa Ecologistă Europeană (IEE) au o ...
-
Trump declanșează lupta în justiție contra manipulatorilor, presă și institute de sondare. Procedura ar trebui implementată și-n România din 2025!
Influenta publicație franceză LE POINT analizează în mod critic, dar subiectiv/negativ, acțiunea salutară a președintelu ...
-
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu, a declarat joi seară, la Realitatea Plus, că a solicitat Curții de Apel B ...
-
Cum găsești cărțile preferate într-o librărie online?
În era digitală, cumpărarea cărților dintr-o librărie online a devenit nu doar o opțiune convenabilă, ci și o experiență ...
-
Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
Rusia anunță că a dezvoltat unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer. Acest vaccin va fi dis ...
-
Peste 140 de angajaţi Meta, diagnosticaţi cu depresie şi PTSD, după ce au fost nevoiţi să urmărească conţinut violent. Compania, chemată în instanță
Peste 140 de moderatori de conţinut Facebook angajaţi într-o unitate din Kenya au fost diagnosticaţi cu tulburare de str ...
-
Cele mai distractive activități pentru vacanța de iarnă
Mai sunt câteva zile până la vacanța de iarnă și majoritatea familiilor au pregătit deja programul de activități. Petrec ...
-
Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii
O descoperire științifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provoc ...
-
Zelenski recunoaște: Ucraina nu mai poate elibera teritoriile ocupate de Rusia
Președintele Ucrainei recunoaște pentru Le Parisien că forțele țării sale nu mai pot recupera zonele ocupate de Rusia. E ...
-
Descoperirea cercetătorilor care ar putea rescrie cărțile de astronomie: Ce vârstă are Luna și cum s-a format
Un nou studiu publicat miercuri sugerează că Luna are o vârstă care este cu 80 de milioane până la 180 de milioane de an ...