Percheziții la cabinete medicale din Prahova într-un dosar privind eliberarea de certificate false de vaccinare anti-COVID

Postat la: 14.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Percheziții la cabinete medicale din Prahova într-un dosar privind eliberarea de certificate false de vaccinare anti-COVID

Procurorii Parchetului Tribunalului Prahova fac joi mai multe percheziţii într-un dosar privind obţinerea unor certificate false de vaccinare anti-COVID. Au avut loc descinderi la mai multe cabinete medicale individuale implicate în campanie de vaccinare anti-COVID și că ar fi vizat și personal medical.

Surse judiciare au informat că perchezițiile au loc atât în localităţi din zona rurală, cât şi în unele oraşe, activitatea infracţională documentată de anchetatori derulându-se începând cu luna iunie a acestui an. În urma percheziţiilor vor fi aduse la audieri aproximativ 40 de persoane, au precizat sursele menţionate. Percheziții au avut loc la mai multe cabinete medicale individuale implicate în campania de vaccinare anti-COVID, iar pe lista suspecților care urmează să fie duși la audieri se află și personal medical. Conform publicației locale, au fost făcute percheziții și la centrul de vaccinare din Ciorani, unde existau suspiciuni mai vechi că asistenți medicali s-ar fi folosit de parafa unui medic pentru a elibera certificate false de vaccinare anti-COVID.

loading...
PUTETI CITI SI...