Șpaga primită de un medic de la pacienți, vândută la licitație. Pachete de țigări și cafea, dar și peste o sută de sticle de băuturi fine
Postat la: 12.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Judecătorii Tribunalului din Neamț au decis că mita primită de unul dintre medicii Spitalului de Urgență din Piatra Neamț, inculpat într-un dosar de corupție, să fie valorificată de către autorități.
Vorbim de aproape 200 de pachete de cafea, 130 pachete de țigări și 130 de sticle de tărie (whisky, coniac, lichior, gin), ridicate cu ocazia perchezițiilor de la locuința medicului inculpat în dosar și depuse în camera de corpuri delicte a IPJ Neamț. Este vorba despre un dosar din anul 2019, când cinci medici au fost reținuți pentru fapte de corupție, respectiv mită în formă continuată. În data de 5 martie 2019, Direcția Generală Anticorupție a efectuat 7 percheziţii, dintre care două la sediul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț şi au pus în executare 5 mandate de aducere pentru tot atâtea persoane suspectate de săvârșirea unor fapte de corupție.
Polițiștii de la judiciar din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ s-au sesizat din oficiu după ce au aflat că medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ - Secţia Ortopedie şi Traumatologie au probleme cu legea în legătură cu îndeplinirea actului medical. Ei au făcut atunci mai multe percheziții și au identificat și ridicat înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani. La percheziţiile de la locul de muncă şi de la domiciliile medicilor au fost ridicate importante sume de bani. De la unul din ortopezi au fost indisponibilizaţi vreo 60.000 de lei, iar de la altul peste 480.000 de lei, 18.000 de euro, dolari americani şi lire sterline.
La momentul respectiv, Constantin Nanu, Florică Guțu, Grigore Berea, Ghenadie Bucătaru și Gheorghe Borș, toți medici specialiști, au fost reținuți sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, iar ulterior arestați pentru 30 de zile. „Probele obţinute prin supraveghere tehnică se coroborează cu unele declaraţii ale suspecţilor cercetaţi pentru dare de mită, care au conturat existenţa unui circuit infracţional din care face parte şi medicul anestezist", arătau anchetatorii. De precizat că Florică Guţu a mai fost cercetat acum câţiva ani pentru luare de mită, fiind condamnat cu suspendare.
„În mod direct şi pentru sine, pretind şi primesc sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionând îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale. Inculpaţii au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 05.03.2019. Prin referatul din data de 06.03.2019, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a solicitat Tribunalului Neamţ arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.03.2019, a inculpaţilor Nanu Constantin, Guţu Florică, Berea Grigore şi Borş Gheorghe. Prin ordonanţa din data de 06.03.2019 s-a dispus luarea controlului judiciar faţă de inculpatul Bucătaru Ghenadie, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 06.03.2019", potrivit IPJ Neamț.
Ulterior, după nouă luni de arest preventiv, cei cinci medici acuzați de luare de mită au fost scoși din arest și plasați sub control judiciar. Dosarul se află în continuare în faza de judecată, magistrații luând măsuri asiguratorii asupra inculpaților.
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea afacerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...
-
Cum să elimini hormonii și antibioticele din carnea de pui
Câteva tehnici care, atunci când sunt aplicate corect, ne vor permite să consumăm în siguranță carnea de pui fără să ne ...
-
Cinci locuri deasupra cărora niciun avion nu are voie să zboare: care sunt și de ce a fost impusă această restricție severă
Zonele de restricție aeriană au fost stabilite inițial pentru a proteja obiectivele militare sensibile de observarea unu ...
-
Fizicienii au făcut o descoperire ce va putea rescrie legile fundamentale ale Universului
Fizicienii de la Universitatea Rice din Statele Unite au propus o teorie revoluționară care indică existența unui al tre ...
-
De ce schimbările bruşte de temperatură aduc un val de îmbolnăviri. Gripa aglomerează camerele de gardă ale spitalelor
Numărul cazurilor de gripă creşte îngrijorător, iar camerele de gardă ale spitalelor sunt pline, dar şi saloanele, pentr ...
-
Fenomenul divorțului de somn pune stăpânire pe toată Europa. Tot mai multe cupluri aleg să-și petreacă nopțile separat
Tot mai multe cupluri din Europa au de-a face cu fenomenul divorțului de somn. Acest lucru implică petrecerea nopților a ...