Părintele Pimen de la Athos spune când ne părăsește îngerul păzitor: Păcatul împrăștie un miros urât!

Postat la: 03.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Părintele Pimen de la Athos spune când ne părăsește îngerul păzitor: Păcatul împrăștie un miros urât!

Fiecare om primește la botez un înger păzitor care îl însoțește de-a lungul întregii vieți. Nu și în momentele în care creștinul păcătuiește, spune părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică" de la Schitul Lacu din Muntele Athos.

Părintele Pimen Vlad explică faptul că, de fapt, îngerul păzitor nu pleacă de lângă noi atunci când păcătuim, ci noi ne depărtăm de el îndreptându-ne către partea întunecată. Asta se întâmplă deoarece „păcatul are un miros urât", iar acest miros ar ține îngerul la distanță.

"Noi, la Sfântul Botez, primim un înger păzitor. Ăla e nelipsit de lângă noi! Dar, în momentul în care păcătuim, se depărtează, nu pleacă. Dar de ce se depărtează? Nu pentru că vrea el, dar ne ducem noi în partea întunecată.

El e curat, e sensibil. Se zice că dacă am vedea îngerul păzitor cât e de fin, cât e de sensibil, nu pot să-l asemeni cu ceva omenesc. El nu suportă mirosul urât, pentru că păcatul, în momentul în care îl faci, împrăștie un miros urât, și el nu suportă asta. Adică, ca și cum e ca un suflu care îl îndepărtează de noi.

În momentul în care noi facem păcatul, are putere diavolul asupra noastră. Se depărtează îngerul și ne ia diavolul în brațele lui întunecate și ne împinge din ce în ce mai mult în noroi. Și atunci, îngerul păzitor - el este alături de noi dar în momentul în care noi greșim și diavolul are putere asupra noastră, el plânge și să roagă la Dumnezeu, pentru că el e oarecum responsabil de noi.

Zice: Doamne, te rog fă-l pe omul ăsta să înțeleagă, să plece de lângă diavol, să îl pot lua iar în brațe, să am grija lui", spune părintele Pimen Vlad în podcastul Altceva, realizat de Adrian Artene.

Lupta dintre bine și rău se dă în ființa noastră și stă în puterea noastră să decidem dacă vrem să mergem cu binele sau cu răul. Când decidem să mergem cu răul, diavolul preia controlul asupra noastră. Când alegem binele, suntem sub protecția îngerului păzitor, care nu-i permite celui rău să se apropie, povestește părintele Pimen.

"Tot timpul el e nelipsit de lângă noi. Toată lupta omului se dă în inima lui. Între partea bună și partea întunecată. Noi, dacă ajutăm pe diavol, facem faptele lui, ne preia el și atunci ne îndeamnă din ce în ce mai rău. Dar, dacă noi facem bine, ne ia îngerul în brațe și atunci nu-l mai lasă pe diavol să se apropie de noi. Totul depinde de noi, adică să ajutăm la lupta asta între bine și rău și atunci e îngerul nelipsit", a explicat părintele Pimen Vlad.

loading...
PUTETI CITI SI...