Omenirea trăiește pe datorie după ce a consumat toate resursele naturale. Care sunt cele mai risipitoare țări de pe glob
Postat la: 01.08.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Începând din 2 august, toată energia pe care o vom folosi, tot ce vom mânca, cumpăra din magazine sau călătoriile pe care le vom face, vor fi în contul generaţiilor viitoare. România şi-a consumat resursele chiar mai devreme.
Ţara noastră trăieşte pe datorie încă de pe 11 iunie.
Qatar şi Luxemburg (10 şi 14 februarie) sunt de departe ţările cele mai risipitoare. La polul opus se află Jamaica, care are resurse până pe 20 decembrie, Ecuador, cu resurse până pe 6 decembrie şi Indonezia, 3 decembrie. În plus, industria care consumă cel mai mult din resursele planetei este industria energetică, potrivit Asociaţiei ENVIRON, organizaţie colectivă responsabilă cu gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
„Earth Overshoot Day" sau „Ziua Depăşirii" este folosită pentru a marca momentul într-un an când cererea oamenilor pentru resursele naturale şi serviciile ecosistemice depăşeşte capacitatea Pământului de a le regenera în acelaşi an. În esenţă, „Ziua Depăşirii" reprezintă data în care consumul uman depăşeşte resursele pe care Pământul le poate produce în decursul unui an. „Ziua Depăşirii" nu are o zi fixă şi depinde de cât de responsabili reuşim să fim în cele 12 luni calendaristice. Se calculează împărţind biocapacitatea planetei (cantitatea de resurse ecologice pe care Pământul este capabil să genereze în acel an), la amprenta ecologică a umanităţii (cererea umanităţii pentru acel an) şi înmulţind cu 365, numărul de zile dintr-un an.
Topul ţărilor „risipitoare" de resurse naturale
Dacă omenirea ar trăi precum trăiesc locuitorii din Qatar, „Ziua Depăşirii" ar fi fost încă de pe 10 februarie. În topul ţărilor risipitoare se mai află Luxemburg, care a reuşit să consume toate resursele pe 14 februarie. Clasamentul este urmat de Canada, Emiratele Arabe Unite, SUA, toate cele trei ţări consumând resursele regenerabile aferente pe 13 martie. Australia (23 martie), Belgia (26 martie), Danemarca (28 martie), Finlanda (31 martie) completează topul celor mai risipitoare ţări.
La polul opus, se află Jamaica (20 decembrie), Ecuador (6 decembrie), Indonezia (3 decembrie), Cuba (25 noiembrie), Irak (24 noiembrie), Guatemala (14 noiembrie), Egipt (11 noiembrie).
Ţara noastră se află pe locul 30 în acest clasament. România trăieşte pe datorie încă de pe 11 iunie.
„Fiecare persoană care locuieşte pe această planetă ar trebui să fie conştientă că orice gest, activitate sau comportament are un impact asupra mediului. Astfel, ar trebui să se gândească de două ori înainte de a face o alegere şi să opteze întotdeauna pentru varianta cu impactul cel mai mic asupra mediului, de la refolosirea sacoşei de cumpărături, la instalarea unui filtru de apă, renunţând la apa îmbuteliată, până la consumul cumpătat, eliminând risipa de alimente, cumpărăturile în exces, şi până la a introduce colectarea pentru reciclare a tuturor deşeurilor în rutina de zi cu zi", a declarat Roxana Puia, marketing manager Asociaţia ENVIRON.
În topul statelor care epuizează cel mai repede resursele se află cele care au un grad ridicat de dezvoltare, iar prezenţa unor ţări precum Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait în top este dovada faptului că industria energetică (extragerea de petrol, cărbune şi gaze naturale) este industria care consumă cea mai mare cantitate de resurse a Planetei. Alţi mari consumatori sunt agricultura intensivă, industria construcţiilor, industria chimică şi cea minieră, care implică extragerea de metale, minerale şi ale resurse naturale preţioase.
Reprezentanţii Asociaţiei ENVIRON atrag atenţia că fiecare persoană poate contribui la reducerea consumului de energie şi de resurse, prin alegerea şi utilizarea corectă a echipamentelor electrice şi electronice pe care le folosesc atât în activităţile casnice, cât şi cele de serviciu, dar şi prin optimizarea locuinţelor prin alegerea unor soluţii inteligente care se vor dovedi foarte economice în timp: instalarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură care folosesc energia geotermală, izolarea corespunzătoare, instalarea de termostate de temperatură sau întrerupătoare temporizate sunt doar câteva exemple.
„Recomandăm în primul rând alegerea electrocasnicelor cu clasă de eficienţă energetică mare şi optarea pentru soluţii de iluminat eficient, aşa cum sunt becurile LED. Apoi, când vine vorba de utilizarea potrivită, cel mai simplu gest este să folosim funcţia de oprire a dispozitivelor şi nu doar utilizarea funcţiei de stand by, iar post-consum să avem în vedere predarea echipamentelor pe care nu le mai folosim fie pentru că sunt defecte, fie pentru că sunt prea vechi, către centrele special amenajate de colectare şi reciclare", a mai spus Roxana Puia.
Potrivit organizaţiei Global Footprint Network, care calculează pe baza unor algoritmi Ziua Depăşirii încă din 2006, acest indicator a crescut fără încetare în ultimii 50 de ani: 29 decembrie, în 1970, 4 noiembrie, în 1980, 11 octombrie, în 1990, 23 septembrie, în 2000 şi 7 august, în 2010.
-
Beneficiile promovării școlilor profesionale pentru formarea unor muncitori profesioniști
Într-o economie globalizată, care se confruntă cu schimbări rapide și nevoi tot mai diversificate, școlile profesionale ...
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung obser ...
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizato ...
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o ...
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătes ...
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi ...
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri d ...
-
Cât de grav este virusul HMPV, care a ajuns și în România, și cum ne putem feri de el? În prezent nu există vaccinuri pentru el
Virusul hMPV, (Human Metapneumovirus) este un virus ARN. Mai exact, face parte din familia Paramyxoviridae, genul Metapn ...
-
O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN
Originea Sfinxului continuă să fie un subiect intens dezbătut, iar data construcției, autorii și scopul său real rămân p ...
-
Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre ...
-
Studiu: Cafeaua de dimineață reduce riscul de deces cauzat de bolile cardiovasculare
Un nou studiu a constatat că persoanele care beau cafea dimineața au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiov ...
-
Cum au fost folosite ca spioni de către agențiile de informații animalele și animalele false
CIA și alte agenții de informații au folosit animale, precum porumbei, pisici, balene și pești pisică robotizați, ca spi ...
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Ameri ...
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în acel ...
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Tru ...
-
Ce spune un medic cunoscut despre metapneumovirusul care a creat panică în ultimele zile. Cât de grav este și cum ne tratăm
Într-o postare recentă pe Facebook, medicul specialist Mihai Craiu clarifică situația virusului care a atras atenția în ...
-
Provocările tehnice ale jocurilor de noroc online
Știi momentul acela când stai pe canapea și n-ai chef de nimic altceva decât să deschizi laptopul sau telefonul și să-ți ...
-
SUA deschide o anchetă asupra a 2,6 milioane de vehicule Tesla, din cauza funcţiei de conducere la distanţă
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii ...
-
Numărul imigranților români în Spania a scăzut cu 30% într-un deceniu: „Nu mai este paradisul muncii, cum era cândva"
Comunitatea românească din Spania, cândva cea mai mare comunitate străină din țară, este în scădere semnificativă. Potri ...
-
CNN: De ce este atât de interesat Trump de cea mai mare insulă din lume
Groenlanda este cea mai mare insulă din lume şi adăposteşte peste 56.000 de oameni, având o poziţie strategică şi resurs ...
-
România a ajuns la populația de acum 60 de ani! Care sunt cauzele scăderii populației într-un ritm accelerat
În ultimii zece ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației rezidente, ajungând de la aproximativ 19 ...
-
Au fost declasificate documente CIA despre "Experimentul Gateway". Informații tulburătoare despre reîncarnare și mijloace folosite pentru alterarea minții
Documente declasificate arată că, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, CIA a avut unele idei „int ...
-
Reuters: OMV din Austria este de acord să furnizeze gaze românești Germaniei în situația de criză energetică
Compania austriacă OMV a încheiat un acord pentru a furniza companiei germane Uniper gaze din proiectul său din Marea Ne ...
-
ANAF pune lupa pe conturile Revolut. Ce se întâmplă cu banii tăi
ANAF pune tunurile pe conturile românilor. Conturile Revolut se vor supune legislației românești, astfel că afacerile ce ...
-
Bulgaria a devenit paradisul benzinei pentru greci, după extinderea Schengen
Grecii se înghesuie să treacă granița în Bulgaria pentru a profita de prețurile semnificativ mai mici la carburanți, ca ...
-
Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
Șeful fondului de investiţii Rockefeller Capital Management's, Ruchir Sharma, a realizat într-un articol publicat în Fin ...
-
Descoperire colosală: Adam și Eva chiar au existat; la fel și Grădina Edenului. E mai aproape decât credeam
Povestea lui Adam și Eva este una familiară pentru majoritatea creștinilor: conform Bibliei, ei sunt primii bărbat și fe ...
-
Ce cunoaștem despre icoane? Câteva date despre aceste obiecte de cult
Toate obiectele de cult au un istoric unic si fascinant. Știți în ce secol au apărut icoanele pentru prima dată? Cunoașt ...
-
Cercetătorii atrag atenția: Un virus banal ar putea declanșa boala Alzheimer
Un virus comun, cu care majoritatea oamenilor vin în contact încă din copilărie, ar putea fi responsabil pentru apariția ...