Oamenii de ştiinţă au detectat oxigen în atmosfera nocivă a planetei Venus
Postat la: 10.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Oxigenul reprezintă aproximativ 21% din aerul de pe Terra, restul atmosferei noastre fiind alcătuit în principal din azot. Iar majoritatea fiinţelor vii - inclusiv oamenii - au nevoie de oxigen pentru a supravieţui, informează Reuters.
Vecinul planetar al Terrei, oferă o cu totul altă poveste. Atmosfera sa densă şi nocivă este dominată de dioxid de carbon - 96,5% -, prezentând cantităţi mai mici de azot şi gaze reziduale. Oxigenul este aproape absent. De fapt, având în vedere că Venus primeşte mult mai puţină atenţie ştiinţifică decât alte planete, precum Marte, detectarea directă a oxigenului său a rămas până acum o operaţiune dificilă.
Folosind un instrument aflat la bordul observatorului aeropurtat SOFIA - o aeronavă Boeing 747SP modificată pentru a transporta un telescop în infraroşu în cadrul unui proiect comun al NASA şi al Centrului Aerospaţial German -, oamenii de ştiinţă au detectat în premieră oxigen atomic într-un strat gazos subţire, care este intercalat între alte două straturi ale atmosferei venusiene.
Ei au observat că acest oxigen atomic - alcătuit dintr-un singur atom de oxigen - diferă de oxigenul molecular, care constă din doi atomi de oxigen şi care este respirabil.
Cercetătorii au reuşit o detectare directă a oxigenului mai întâi pe partea lui Venus orientată spre Soare - acolo unde acesta este produs în atmosferă - şi l-au detectat apoi şi pe partea opusă Soarelui, unde fusese observat anterior de un telescop terestru din Hawaii. Venus se roteşte mult mai încet decât Pământul.
„Atmosfera lui Venus este foarte densă. Compoziţia ei este, de asemenea, foarte diferită de cea a Pământului", a declarat fizicianul Heinz-Wilhelm Hubers, de la Centrul Aerospaţial German, autorul principal al studiului publicat în revista Nature Communications.
Atmosfera groasă de pe cea de-a doua planetă de la Soare captează căldura într-un efect de seră fugitiv.
„Venus nu este ospitalieră, cel puţin nu pentru organismele pe care le cunoaştem pe Pământ", a adăugat fizicianul german.
Oxigenul este produs pe partea diurnă a planetei de radiaţiile ultraviolete ale Soarelui, care descompun dioxidul de carbon şi monoxidul de carbon din atmosferă în atomi de oxigen şi alte substanţe chimice, au declarat cercetătorii. O parte din oxigen este apoi transportată de vânturi către partea nocturnă a planetei Venus.
„Această detectare a oxigenului atomic pe Venus este o dovadă directă a acţiunii fotochimiei - declanşată de radiaţia solară UV - şi a transportării produselor sale de către vânturile din atmosfera lui Venus", a declarat astrofizicianul şi coautorul studiului Helmut Wiesemeyer, de la Institutul Max Planck pentru Radioastronomie din Germania.
„Pe Pământ, stratul de ozon stratosferic care ne protejează viaţa reprezintă un exemplu binecunoscut pentru o astfel de fotochimie", a adăugat Helmut Wiesemeyer.
Pe Venus, există un strat de nori care conţin acid sulfuric şi ajung până la o înălţime de aproximativ 65 km deasupra suprafeţei planetare, cu vânturi ce au forţa unui uragan şi care suflă în direcţia opusă rotaţiei planetei. La aproximativ 120 km deasupra suprafeţei, vânturi puternice suflă în aceeaşi direcţie cu rotaţia planetei.
S-a constatat că oxigenul era concentrat între aceste două straturi feroce, la o altitudine de aproximativ 100 km. S-a constatat că temperatura oxigenului varia de la aproximativ minus 184 de grade Fahrenheit (minus 120 de grade Celsius) în partea luminată a planetei până la minus 256 de grade Fahrenheit (minus 160 de grade Celsius) în partea întunecată. Metodele utilizate anterior pentru a detecta oxigenul venusian pe partea diurnă au fost indirecte, bazate pe măsurători ale altor molecule în combinaţie cu modele fotochimice.
Venus, cu un diametru de aproximativ 12.000 km, este puţin mai mică decât Pământul. În sistemul nostru solar, Pământul se află confortabil în „zona locuibilă" din jurul Soarelui - distanţa considerată nici prea aproape, nici prea departe de o stea pentru a putea găzdui viaţa, Venus fiind aproape de limita interioară, iar Marte aproape de marginea exterioară a acestei zone.
„Ne aflăm încă la începutul înţelegerii evoluţiei lui Venus şi a motivelor pentru care această planetă este atât de diferită de Pământ", a declarat Heinz-Wilhelm Hubers.
-
ONG-urile #rezist din România rămân fără bani. Trump taie zeci de milioane de dolari de la promotorii globalismului
Administrația Trump a decis închiderea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională - USAID, agenție care fi ...
-
Scade popularitatea lui Georgescu după interviul cu Cristoiu. Cei doi adversari care au crescut în vizibilitate
În ultima săptămână, supremația lui Călin Georgescu în ceea ce privește vizibilitatea online în sursele relevante a slăb ...
-
O nouă moleculă creată de Inteligența Artificială ar fi avut nevoie de 500 de milioane de ani pentru a evolua în natură
Un model de Inteligență Artificială a simulat o jumătate de miliard de ani de evoluție moleculară pentru a crea codul un ...
-
Cum va fi afectată România de măsurile economice ale lui Donald Trump: un profesor de economie explică efectele deciziilor acestuia
SUA sunt pe cale să provoace un adevărat război al tarifelor, după ce Donald Trump a impus taxe vamale Canadei și Mexicu ...
-
Biserica Ortodoxă Română îl canonizează pe Arsenie Boca. Ceremonia marchează 100 de ani de la ridicarea BOR la rangul de Patriarhie
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va canoniza oficial, marți, 4 februarie 2025, pe Arsenie Boca, una dintre cele mai influe ...
-
Noi detalii despre românca implicată în ancheta furtului tezaurului dacic. Ce spun procurorii despre femeia pe care au lăsat-o fără lenjeria de pe pat
În cadrul anchetei privind furtul de artă de la Muzeul Drents din Olanda, autoritățile olandeze au efectuat o percheziți ...
-
Pentru că guvernul Ciolacu a politizat Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, ni se vor tăia 300 de milioane de euro din PNRR
Pentru că guvernul Ciolacu a politizat Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, ni se vor tăia 300 de milioane d euro ...
-
Ultimul update de iOS 18.3 pentru iPhone a facut legatura device-urilor Apple la Starlink-ul lui Elon Musk
Cea mai recentă actualizare Apple iOS 18.3 a introdus discret conectivitatea prin satelit Starlink pentru anumite iPhone ...
-
Zelenski a început să dea din casă: Au dispărut peste 100 de miliarde din banii trimisi de americani in Ucraina VIDEO
"Auzim din SUA că America a dat Ucrainei sute de miliarde, 177 ca să fiu mai precis, aceasta a fost suma care a fost vot ...
-
Agenda Woke face ravagii peste tot in lume omorând oameni nevinovati in numele diversitatii LGBTQ
Acestea sunt rezultatele agendei Woke Progresiste DEI (diversitate, echitate și incluziune), adică în loc să angajezi oa ...
-
Kaufland cedează în Croatia şi micşorează preţurile în urma boicotului consumatorilor care s-au unit şi au prabuşit vânzările marilor retaileri cu 50% într-o zi
Consumatorii din Balcani boicotează supermarketurile pentru a protesta împotriva creşterii preţurilor. Campania a fost l ...
-
Două femei au organizat și executat un jaf de peste 100.000 de euro. Au furat un seif și l-au îngropat în pădure
Polițiștii din Bacău au anunțat că au reușit să găsească seiful cu 100.000 de euro și bijuterii, dispărut pe 23 decembri ...
-
Metoda prin care Rusia a păcălit SUA și a transferat bani prin băncile de la Washington: Departamentul de Justiție american a luat urma miliardelor de dolari
O anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA a descoperit că Rusia a transferat miliarde de dolari prin intermediul bă ...
-
Panama renunță la Drumul chinezesc al Mătăsii după vizita lui Rubio
Președintele Panama, Jose Raul Mulino, a declarat, după discuții cu secretarul de stat american Marco Rubio , că guvernu ...
-
Călin Georgescu a fost dat pe mâna procurorilor. Dosarul cheltuielilor din campanie a ajuns la Parchetul General
La începutul anului 2025, ANAF a început verificările legate de campania electorală a fostului candidat la prezidențiale ...
-
De ce a intrat Nordis în insolvență. Suma creanțelor depășește 720 de milioane de lei
Nordis Management SRL se confruntă cu un blocaj financiar, întrucât nu a reușit să asigure nivelul de lichiditate necesa ...
-
Românii plătesc cele mai mari taxe pe salarii, deși au printre cele mai mici venituri din UE. Un cunoscut economist arată de ce este vina Guvernului
Profesorul universitar Cristian Păun explică de ce românii au printre cele mai mari taxe pe salarii, în contextul în car ...
-
Călin Georgescu lansează acuzații cu iz penal - Predoiu cu SRI, Vlase cu afaceri ilegale, MRU cu Black Cube, Hellvig cu resursele SRI în campanie
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, lansează amenințări în direct la adresa unor lideri po ...
-
Un anticomunist arestat de Ceaușescu a cerut la CNSAS dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989
Arestat de multe ori în regimul Ceaușescu, ultima oară chiar după evenimentele de la Timișoara, luptătorul anticomunist ...
-
Provocarea de pe TikTok care dă fiori medicilor. Avertisment: Produce leziuni ireversibile
PMai multe cantoane din vestul Elveţiei avertizează cu privire la periculoasa "Provocare Paracetamol" care face ravagii ...
-
Numărul persoanelor cu demență va crește dramatic: cercetătorii au descoperit însă un remediu banal
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu deme ...
-
Profeția lui Elon Musk, din urmă cu un an, s-a adeverit recent: Va fi nevoie de un accident aviatic grav
Elon Musk spunea în urmă cu aproximativ un an că ar fi nevoie de un accident aviatic grav pentru ca guvernul să pună cap ...
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...