O femeie a murit 15 minute, dar a înviat miraculos. Ce a văzut în experiența din apropierea morții

Postat la: 23.09.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

O femeie a murit 15 minute, dar a înviat miraculos. Ce a văzut în experiența din apropierea morții

Unii oameni care au avut parte de evenimente tragice își pot aminti experiența din apropierea morții chiar dacă inima lor s-a oprit provizoriu. Un astfel de caz l-a trăit o femeie care a murit timp de 15 minute, fiind găsită plutind pe apele Mării Tasmaniei, lângă plaja Coogee din Sydney, Australia. Ea a fost readusă la viață, în mod miraculos, după ce a fost resuscitată, având amintiri memorabile.

Pe 12 decembrie 2012, Cassandra Scott a fost descoperită cu fața în jos în apă, fără puls, însă ea a avut noroc că în zonă s-a aflat întâmplător un medic de la urgențe, care a salvat-o. Femeia a trăit o experiență în apropierea morții teribilă. "Trăirea mea a fost un pic asemănătoare cu somnul, când ești conștient că dormi, dar nu visezi. Este ca și cum ai fi inconștient, în mod conștient. Așa s-a simțit. Nu exista lumină. Nu era cald. Și era ceva cenușiu, așa m-am simțit", își amintește Cassandra. Când femeia din Australia și-a revenit, a fost înconjurată de către patru necunoscuți, care îi salvaseră viață. Își aduce aminte că se uita la cerul albastru strălucitor și a întrebat: "Unde este fiul meu, Ewan?".

La acea vreme, Ewan avea nouă ani și se afla în siguranță, la școală. A durat câteva luni până când Cassandra Scott a început să se simtă din nou ca înainte de tragicul eveniment. "De atunci, nu am mai fost niciodată la fel, dar am un neurolog uimitor și un psiholog cu care am lucrat. Și amândoi mi-au fost de mare ajutor în reabilitarea minții mele". Australiana este una dintre puținele persoane care a trăit și a împărtășit o experiență din apropierea morții. Dar cum poate cineva să păstreze amintiri, din moment ce este mort din punct de vedere clinic sau la un pas de moarte, așa cum o descrie Sam Parniam, profesor la Universitatea de medicină Grossman din New York, care cercetează aceste stări neobișnuite.

Care este explicația medicală pentru astfel de experiențe din apropierea morții? "Ceea ce înțelegem că se întâmplă, atunci când oamenii au trecut prin moarte, ei au această experiență incredibilă, care transcende într-un fel de realitatea lor obișnuită. Oamenii au descris senzația că sufletul lor s-a separat de corp, ei fiind capabili să conștientizeze o vizualizare externă. Pot vedea totul, pot înțelege ce se întâmplă. Se uită la trupul lor sau la oamenii care sunt cu adevărat îngrijorați de lângă ei sau la medicul care încearcă să-i salveze". Medicul a spus că unii oamenii au declarat că "se simt ca și cum ar călători cu o viteză foarte mare într-o altă dimensiune. Mulți dintre ei au spus că au simțit că sunt însoțiți de o ființă sau de o entitate care este compătimitoare și binevoitoare".

loading...
PUTETI CITI SI...