Miracolul prin care au reuşit elveţienii să scape de cerşetorii români. "Era teroare. Parcă eram sub asediu!"
Postat la: 17.05.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Elveţienii par să fi găsit soluţia miraculoasă care îi va scăpa de cerşetorii români care au ajuns să pună stăpânire pe străzi şi să-i deranjeze pe cetăţeni.
Autorităţile elveţiene din Basel oferă fiecărui cerşetor român dispus să plece din oraş câte un voucher de călătorie către o destinaţie europeană, cu condiţia să accepte să nu se mai întoarcă în Elveţia.
Serviciul de migraţie de la Basel oferă practic bilete de tren, precum şi o donaţie de 20 de franci elveţieni, oricărui cerşetor care doreşte să părăsească ţara, a informat presa elveţiană. Potrivit The Local, e vorba de fapt de un voucher de călătorie care acoperă o călătorie cu trenul către orice destinaţie europeană. Şi pentru a fi mai convingători, pentru cei care locuiesc prea departe pentru a merge cu trenul, de exemplu în România, de unde provin mulţi cerşetori, autorităţile achiziţionează un bilet de avion pentru aproximativ 60 de franci elveţieni, pentru distanţa Basel - Bucureşti.
Dar există o condiţie fără de care cerşetorii nu primesc vouchere de călătorie şi bani. „Beneficiarii trebuie să fie de acord în scris să nu se întoarcă în Elveţia. Dacă vor fi găsiţi din nou aici, riscă să fie expulzaţi din ţara noastră", a declarat Toprak Yergu, un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie din Basel.
Deja zeci de cerşetori, cei mai mulţi din România, dar şi câţiva unguri, polonezi şi bulgari au acceptat oferta autorităţilor din Basel. Localnicii sunt mulţumiţi şi speră că vor scăpa de cerşetorii care au ajuns agresivi şi îi terorizează în special pe vârstnici şi pe copii. „Era teroare, parcă eram sub stare de asediu, bine că scăpăm de ei", a spus unul dintre localnici, în timp ce altcineva a pus punctul pe i: „Dăm un ban, dar merită dacă nu-i mai vedem pe aici."
Potrivit sursei citate, soluţia aleasă de autorităţile din Basel pare mai inspirată decât cea a autorităţilor locale de la Geneva, care au amendat o cerşetoare din România cu 500 de franci pentru încălcarea legii anti-cerşetorie a cantonului, iar apoi au arestat-o pentru că nu a plătit. Incidentul datează din 2014, dar a revenit în actualitate în ianuarie 2021, când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că pedepsele împotriva femeii erau disproporţionate.
Instanţa a statuat că românca avea „dreptul, care este inerent demnităţii umane, de a-şi exprima suferinţa şi de a încerca să-şi satisfacă nevoile cerşind. Drept urmare, instanţa a obligat atunci Geneva să-i plătească româncei 922 de euro daune morale, considerând că oraşul elveţian a încălcat articolul 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care garantează protecţia vieţii private şi de familie.
Autorităţile locale din Basel au fost la un pas să ia o măsură radicală, acum un an, după ce zeci de cerşetori, majoritatea proveniţi din România, au invadat străzile oraşului. Liderii politici din Cantonul Basel-Stadt au fost nevoiţi să introducă pe ordinea de zi o problemă pe care o credeau rezolvată, dar care a reîncepuse să le dea serioase bătăi de cap . La doi ani după ce aceleaşi autorităţi au ridicat interdicţia pentru cerşetorie, care a fost în vigoare timp de mai mulţi ani, situaţia s-a înrăutăţit, iar oraşul a fost invadat de zeci de cerşetori.
Potrivit publicaţiei elveţiene SRF, cei mai mulţi dintre cerşetorii prezenţi pe străzile oraşului provin din România. Confruntate cu un adevărat fenomen, la cererea locuitorilor din Basel, care erau deja exasperaţi de situaţia existentă, autorităţile au interzis din nou cerşetoria.
„Cerşetorii au devenit o pacoste intolerabilă în Basel. Aceasta este limita. Nu poţi sta într-o cafenea de stradă fără să fii asediat de mulţi cerşetori", a declarat consilierul local Pascal Messerli, pentru sursa citată. Spusele sale au fost întărite de consilierul liberal René Häfliger. „Modul în care cerşesc este foarte agresiv, mai ales dacă nu doreşti să le dai bani. Oamenii sunt hărţuiţi în oraş, iar asta îi deranjează enorm. Este nevoie să acţionăm urgent", a spus Häfliger. „Au asediat practic oraşul, veneau ca muştele, iar unii au devenit agresivi", a adăugat un alt coleg.
Însă nu toţi colegii lor consilieri au fost de acord cu introducerea interdicţiei de a cerşi. Consilierii grupaţi în Alianţa Verde au considerat că interzicerea cerşetoriei este o încălcare a libertăţii personale: „Cerşitul în mod organizat este deja interzis. Pentru unii oameni, cerşitul este singura modalitate de a obţine bani", a contraatacat Michelle Lachenmeier.
Având însă experienţa Genevei, autorităţile din Basel au ezitat acum să voteze legea pentru interzicerea cerşetoriei şi au găsit o soluţie, pe care o consideră salvatoare: să le acorde cerşetorilor vouchere pentru transportul feroviar şi bani de buzunar ca să se întoarcă în România.
-
Creștere inexplicabilă a afecțiunilor cardiace: oamenii de știință solicită mai multe cercetări asupra efectelor secundare ale vaccinurilor anti-COVID
Experții canadieni solicită mai multe cercetări privind afecțiunile cardiace legate de vaccinurile Covid. Aceștia se tem ...
-
Un faimos expert în finanțe avertizează după ziua neagră de pe bursa americană: "Haosul de la Nvidia este doar începutul"
Hassim Taleb, autorul cărții „Lebăda Neagră", a avertizat marți, 28 ianuarie, că vânzările masive ale acțiunilor Nvidia ...
-
Asteroidul care se apropia alarmant de repede de Pământ este de fapt o Tesla lansată în spatiu de Musk în 2018
Un obiect spaţial pe care astronomii l-au identificat inițial ca fiind un asteroid care se apropie alarmant de Pământ s- ...
-
România Reală: lideri și societatea civilă unesc forțele pentru un viitor responsabil
Pe 28 ianuarie 2025, Palatul Parlamentului a găzduit conferința „România Reală - România Responsabilă", organizată de Un ...
-
Acţiunile se prăbuşesc pe bursele americane din cauza unei firme de AI din China. Influențe și pe bursa de la Londra
Acțiunile americane sunt așteptate să deschidă ședința de tranzacționare de azi în scădere, după ce un avans surpriză al ...
-
Se lucrează la vaccinul împotriva obezității: Am putea deveni imuni la zahăr și grăsimi și nu ne-am îngrășa
Cercetători de la o universitate din Statele Unite lucrează la un vaccin împotriva obezității, vaccin care ar putea ajut ...
-
Tehnologia care îți citește gândurile - Cât este mit și cât este realitate?
Ceea ce părea odată de domeniul filmelor SF devine tot mai aproape de realitate. Tehnologia care „citește" gândurile sau ...
-
Miliardarii intre ei - Bill Gates critică implicarea lui Elon Musk în Europa: "Este o nebunie ca el să destabilizeze situaţia politică în unele ţări"
Fondatorul Microsoft Bill Gates a comentat pentru prima oară implicarea celui mai bogat om din lume, Elon Musk, în polit ...
-
Prețurile vor crește accentuat până în luna martie, estimează managerii. Datele INS confirmă scenariul pesimist
Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat marți, 28 ianuarie, date care arată că managerii estimează o creştere ...
-
Un economist avertizează că se sparge bula imobiliară. "Intrăm într-o perioadă în care devine esențial să înțelegem cum funcționează economia globală"
Economistul Radu Georgescu a atras atenția asupra unei crize pe piața imobiliară din România, comparând situația actuală ...
-
Sute de mii de euro găsiți și ridicați din casa primarului din Sinaia. Vlad Oprea cere amânarea plății cauțiunii
Vlad Oprea, primarul liberal din Sinaia, a ajuns la al șaselea mandat cu un dosar de corupție aflat pe masa procurorilor ...
-
Paștele la comun - Patriarhia Română îi răspunde Papei Francisc pe această temă: "Poate fi discutată doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox"
Papa Francisc a afirmat că Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru Paşte, în timp ce această sărbăt ...
-
Câți oameni vor muri in Bucuresti de căldură? Schimbările climatice ar putea provoca alte 2,3 milioane de decese pe continent
Schimbările climatice vor duce probabil la o creștere gigantică a numărului de decese în Europa din cauza valurilor de c ...
-
"Putrezirea creierului" afectează tot mai multe persoane fără să-și dea seama
"Brain rot" (putrezirea creierului) este definit ca "deteriorarea stării mentale sau intelectuale a unei persoane, consi ...
-
Cel mai mare mister al Americii a fost descifrat după ce secretele ascunse pe o hartă veche de sute de ani au fost tălmăcite
Secretele ascunse pe o hartă veche de patru secole ar putea clarifica unul dintre cele mai mari mistere ale Americii: di ...
-
Presa olandeză face dezvăluiri despre Tezaurul Dacic furat: Coiful de la Coțofenești e mai mult decât aur
Mai puțin de un kilogram greutate și 20 pe 25 de centimetri ca volum, dar capodoperă absolută a expoziției Imperiul Daci ...
-
O prima dovadă a existentei multiversului: astronomii au descoperit ca "Pata Rece" ar fi putut sa apara in urma ciocnirii cu un alt univers apropiat de al nostru
Teoria multiversului sugerează că universul nostru este doar unul dintre numeroasele universuri ramificate și infinite. ...
-
Șoc în lumea serviciilor secrete: Un mare șef al spionilor a pierdut documente clasificate și a fost demis pe loc
Henrik Landerholm, consilierul pentru securitate națională al Suediei, și-a dat demisia luni după ce poliția a deschis o ...
-
Cum a apărut teoria conform careia Pamantul ar fi gol pe dinauntru si civilizatii superioare locuiesc spre centrul Terrei
În mod cert, credinţa că Pământul este gol, a fost şi încă mai este, extrem de răspândită în multe părţi ale lumii. De-a ...
-
Au facut un experiment cu plățile cash în Suedia, țara care a renunțat aproape în totalitate la tranzacțiile cu numerar și uite ce au pățit!
Cash-ul mai poate fi folosit doar în așa numitele „insule de numerar" în Suedia. E vorba de niște zone de unde oamenii î ...
-
Cercetare cu peste 2 milioane de subiecti: Vaccinurile mARN folosite la Covid modifică personalitatea oamenilor
Cercetătorii din Coreea de Sud au realizat un studiu amplu, cu peste 2 milioane de participanți, care a fost publicat în ...
-
S-a găsit satul din România unde locuiesc aproape 100 de daci: Locuitorii păstrează obiceiurile străvechi și au porecle de animale
Satul Târsa, situat în Munții Șureanu, cu o populație de sub 100 de locuitori, a devenit un loc tot mai vizitat de turiș ...
-
Marcel Ciolacu nu cere nicio demisie desi a aflat că aurul dacic a fost scos ilegal din țară și confirmă acest fapt
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că nu a existat o hotărâre de guvern prin care să se fi permis ca aurul dacic ...
-
Cum să alegi jucăriile potrivite în funcție de vârsta copiilor
Alegerea jucăriilor potrivite pentru copii poate părea o sarcină simplă, dar este esențial să ținem cont de vârsta și ne ...
-
A fost găsită mașina cu care au fugit hoții după ce au furat aurul dacic. Polițiștii olandezi au descoperit de unde provine
Poliția olandeză a adus noi informații în legătură cu jaful din 25 ianuarie, de la Muzeul Drents din Assen, în care au f ...
-
Topul domeniilor în care urmează concedieri de proporții: Piața din România e grav afectată
Anul 2024 s-a dovedit a fi un an complicat pentru întreaga economie şi niciun sector nu a fost scutit de dificultăţi. Pe ...
-
"Ne-au lăsat în Schengen dar ne-au furat tezaurul!" - ipoteza care se răspândește după furtul aurului dacic din Olanda
"Ne-au lăsat în Schengen, dar ne-au furat tezaurul", e ipoteza tot mai răspândită pe anumite canale și rețele de sociali ...
-
Schimbare majoră pentru mașinile mai vechi de 15 ani: Noile reglementări date de Comisia Europeană pentru eliminarea acestora
La nivel european și național, inițiativele privind eliminarea vehiculelor vechi din circulație continuă să genereze con ...
-
Meta a câștigat sute de mii de dolari de pe urma unei rețele de dezinformare pro-rusă
Rețeaua de dezinformare "Doppelganger" a început prin a clona instituțiile media occidentale pentru a răspândi mesaje an ...
-
CIA susține ipoteza conform căreia COVID ar fi provenit dintr-un laborator
Agenția Centrală pentru Informații a Statelor Unite (CIA) a evaluat duminică, 26 ianuarie, că este mai probabil ca virus ...