Ministrul Mediului îl acuză pe Nicușor Dan și pe consilierii din CGMB de nepăsare și mentalitate de Evul Mediu pe tema gunoaielor

Postat la: 22.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Ministrul Mediului îl acuză pe Nicușor Dan și pe consilierii din CGMB de nepăsare și mentalitate de Evul Mediu pe tema gunoaielor

Capitala este înconjurată de gunoaie, mii de tone de deșeuri sunt depozitate ilegal pe terenuri virane și de-a lungul Centurii Bucureștiului. Este un adevărat focar de infecție pentru oamenii care locuiesc în zonele din apropiere. Sunt aruncate de la deșeuri menajere și materiale de construcții până la animale moarte.

Gunoaiele bucureștenilor aruncate la întâmplare pe terenurile virane, la marginea drumurilor, duc la contaminarea solului, aerului și a pânzei freatice, deoarece zeama care se scurge din gunoaie este încărcată cu substanțe toxice. Această zeamă toxică se scurge în pânza fratică, care, la rândul ei migrează pe zeci de km în subteran și astfel ajunge în apa potabilă, în fântânile oamenilor, transmițând boli grave celor care beau sau se spală cu apa infectată. Toate acestea se întâmplă sub ochii autorităților care sunt incapabile să ia o decizie pentru a stopa dezastrul ecologic abătut asupra bucureștenilor.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, în cadrul unei emisiuni televizate din data de 20 aprilie, arată că de vină pentru această situație în care se află țara noastră și Bucureștiul sunt primăriile. „Este iresponsabilitatea incredibilă a autorităților publice locale și a cetățenilor, pentru că aceste gunoaie ajung pe câmpuri, pe șosele, în șanțuri, în lacuri, în râuri, din cauza nepăsării și a mentalității de Evul Mediu. Eu nu pot să înțeleg cum cetățenii sau autoritățile pot lucra sau trăi în acest fel", a mai afirmat recent ministrul Mediului, Tánczos Barna.

Totodată, Tánczos Barna a subliniat faptul că Bucureștiul este cu mult în urmă față de celelalte capitale europene la capitolul serviciilor de salubrizare și depozitare a deșeurilor și ar trebui să facă ceva pentru a recupera acest decalaj: „Este o realitate dură, dar suntem rămași în urmă. Primăriile de sector și Primăria Generală trebuie să vină să organizeze mai bine serviciul public de salubrizare, modalitatea de depozitare și de sortare. Rețetele există, nu trebuie să inventăm apa caldă, trebuie mai multă implicare. Eu nu pot să concep ca un primar care nu a rezolvat problema salubrizării și a depozitării deșeurilor în comuna, orașul, municipiul, capitala respectivă, să câștige din nou alegerile".

Depozitarea în siguranță a deșeurilor produse pe raza administrativă a Municipiului București îi revine, conform legii 101/2006, primarului general, Nicușor Dan și Consiliului General al PMB. Gestiunea deșeurilor într-un oraș cu peste 4 milioane de locuitori reprezintă o responsabilitate enormă iar primarul general Nicușor Dan a avut recent mai multe întâlniri cu departamentele de specialitate din PMB și în cadrul interpelărilor au fost discutate problemele legate de deșeuri și strategia viitoare privind gestiunea deșeurilor într-un oraș care produce zilnic circa 3 milioane de kilograme de gunoaie.

Întâlnirile au rămas însă fără efect, acestea fiind realizate tot cu departamentele din cadrul PMB și cu vechii consultanții externi de mediu care au susținut o strategie deficitară a gestionării deșeurilor în capitală împreună cu fosta conducere a PMB ajungându-se astăzi în situația în care Bucureștiul este înecat în gunoaie. PMB arată ministrului mediului Tánczos Barna deficiențele din cadrul ministerului din subordine, deficiențe ce favorizează avalanșa de deșeuri care îneacă Bucureștiul.

Față de acuzațiile ministrului mediului, replica PMB nu a întârziat să apară și aceasta se referă la funcționarea deficitară a agențiilor de protecția a mediului aflate în subordinea Ministerului Mediului, care avizează ilegal și dau autorizații de mediu societăților de salubrizare și agenților economici care transportă deșeurile fără ca aceștia să întrunească toate condițiile prevăzute de lege.

Surse din PMB arată că "în baza acestor autorizații ilegale deșeurile municipale sau deșeurile din construcții sunt încărcate de la generatorii de pe raza Municipiului București și sunt transportate ulterior pe câmpurile, terenurile virane și chiar lacurile din capitală și din jurul acesteia, fără să existe prevăzută o trasabilitate clară a acestor deșeuri care să fie menționată specific în autorizațiile de mediu eliberate de Agenția pentru Protecția Mediului București. Dacă ministrul mediului Tánczos Barna ar face ordine la Agenția pentru Protecția Mediului București, iar această agenție ar respecta legea și ar elibera autorizații de mediu care să prevadă trasabilitatea deșeurilor de la generator până la locul de tratare, sortare, depozitare, cu un circuit neîntrerupt care nu ar mai permite descărcările abuzive, Bucureștiul nu ar mai fi în această situație dificilă".

Avalanșa zilnică de articole de presă și de reportaje arată dezastrul în care trăiesc bucureștenii ca urmare a gunoaielor care i-au invadat dar și abuzurile făcute de Agenția pentru Protecția Mediului București, care a eliberat începând cu anul 2019 și până în prezent mai multe autorizații ilegale de transport al deșeurilor municipale la diverse stații de transfer improvizate sau în localități aflate la mai mulți kilometri în afara Bucureștiului, pierzându-se în acest fel trasabilitatea, deșeurile ajungând în final pe câmpurile virane din interiorul capitalei și din jurul acestuia.

loading...
PUTETI CITI SI...