Lavinia Șandru în rolul Mariei Tănase la Festivalul Filmului de Dragoste de la București
Postat la: 22.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Cunoscută publicului în special ca jurnalistă, Lavinia Șandru, este absolventă de Teatru, la Târgu Mureș, iar în ultimii ani a revenit pe scenă și în platourile de filmare, fără să renunțe însă la presă. Joacă rolul celebrei soliste în filmul biografic "Maria Tănase", alături de Adrian Păduraru, Marius Florea Vizate și Mihai Mălaimare.
Lavinia Șandru se află la al treilea film de lung metraj, după „Ana. Ana Simion" și „Șnițele înaripate". În filmul "Ana. Ana Simion" Lavinia Șandru a interpretat rolul unei eroine a rezistenței anti-comuniste din Munții Făgărașului, pentru care a primit premiul pentru debut al juriului Festivalului Internațional de Film de la Varna.
A jucat rolul principal al Doamnei Clara în piesa "Vlaicu Vodă", regizată de Horia Suru, care a marcat o premieră pentru teatrul românesc: punerea în scenă a unei piese în aer liber, în Piața Constituției, cu decor medieval în mărime naturală, scena și gradenele spectatorilor fiind mobile. Astfel, fundalul scenei era diferit în funcție de momentele principale ale piesei.
Filmul biografic "Maria Tănase" a fost lansat în această vară, în regia lui Mihai Constantinescu, după un scenariu semnat Titi Popescu, Ioan Cărmăzan, și Denis Dinulescu. Va fi distribuit în cadrul Festivalului Internațional al Filmului de Dragoste "B.Loved", care se desfășoară în perioada 23 - 25 noiembrie, la Sala Dalles, din București, cu intrare liberă, în limita locurilor disponibile.
În deschiderea Festivalului Bloved și la gala finală, elevi ai Colegiului Național de Arte "Dinu Lipatti" vor susține momente artistice deosebite.
Festivalul B.Loved se desfășoară anual în România, începând din 2017 și se înscrie într-o serie restrânsă a festivalurilor internaționale dedicate filmului de dragoste, alături de Festivalul de la Mons (Belgia) și Festivalul de la Varna (Bulgaria), ambele având o tradiție de peste 25 de ani.
Proiectul cultural este organizat de Asociația Pro Familia, cu finanțarea Ministerului Culturii și în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Centrul Metropolitan de Educație și Cultură Ioan I. Dalles. Sponsori: Nestle, Domeniile Urlați, Glow Labb, Mc Donald, Editura Litera. Ziua este partener media al evenimentului.
-
Strategia afaceriștilor din IT după ce Ciolacu a decis să le impoziteze profitul: urmează o revoluție a angajărilor
Eforturile marilor companii din IT de a-şi ajusta numărul de angajaţi recrutaţi în timpul pandemiei la volumul de muncă ...
-
UE discută adoptarea unei măsuri care prevede monitorizarea conversațiile online ale tuturor: e-mailurile și sms-urile românilor ar putea fi supravegheate
Un subiect care nu a stârnit deloc interes în România este propunerea Comisiei Europene de a monitoriza toate conversați ...
-
Ofera cufere din lemn de la Decotoys si alte accesorii pentru Halloween
Halloween-ul a devenit sarbatoarea preferata a copiilor de toate varstele, a adolescentilor si a adultilor, iar de fieca ...
-
De ce să alegem servicii de depozitare pentru bunurile pe care nu le mai folosim
De multe ori spațiul de locuit sau de lucru devine din ce în ce mai prețios, ne confruntăm adesea cu dilema: ce facem cu ...
-
O explozie solară a creat o breșă în câmpul magnetic al Pământului: S-a produs un fenomen spectaculos
O anormalitate remarcabilă în câmpul magnetic al Pământului a provocat recent apariția unor aurore deosebit de spectacul ...
-
Covid-19 revine în forță: Uniunea Europeană cumpără din nou vaccinuri
Uniunea Europeană poartă discuţii cu producătorul american de vaccinuri Moderna în vederea încheierii unui nou contract ...
-
Planul de amploare care va schimba Europa: energie adusă din Sahara printr-o rețea uriașă
O firmă britanică vrea să construiască o centrală eoliană şi solară în Maroc care ar urma să trimită electricitate direc ...
-
-
Analiza rezultatelor la nivel european în ultimul an: Unul din trei alegători votează anti-sistem și partide naționaliste
Analiza rezultatelor din 31 de țări europene a constatat că 32% din voturi au fost exprimate pentru partide populiste, d ...
-
Cum poate AI să folosească routerele Wi-Fi ca să poată vedea oamenii chiar și prin pereți VIDEO
Într-o conferință despre Inteligența Artificială, cofondatorii Centrului pentru Tehnologie Umană, Tristan Harris și Aza ...
-
România se vinde la bucată: Tot mai mulți străini împrumută țara noastră prin sistemul titlurilor de stat
Intrările de investiţii străine de portofoliu pe piaţa titlurilor de stat locale, în lei şi euro, au crescut în primul s ...
-
Pe noi nu ne-a intrebat nimeni: SUA și UE au decis ca România să facă scut pentru Ucraina. Kievul îşi adăposteşte navele cu cereale pe Dunărea noastră
De mai multe săptămâni, transportatorii de cereale din Ucraina au început să îşi adăpostească navele pe partea româneasc ...
-
Drogații care ne omoară: Un pilot al unei mari compani aeriene la luat cocaină înainte de un zbor. O stweardesă l-a dat de gol
Unul dintre piloții companiei aeriene British Airways a fost concediat și a primit interdicție de a pilota avioane deoar ...
-
Miza războiului proxy din Ucraina: Europa va fi blocată cu gaze naturale americane timp de mai multe decenii
Când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei anul trecut, Europa a trebuit să se lupte pentru gaze naturale ...
-
"Cel ieșit din iad" a revenit în Europa, dar pericolele sunt cu totul altele!
La sfârșitul cărții sale publicate în 1981, „Transferul lui A.H. la San Cristobal", George Steiner le cere cititorilor s ...
-
China preia mările și oceanele lumii: Capacitatea de construcție navală civilă și militară este de peste 200 de ori mai mare decât a SUA
O scurgere de informații din partea Biroului de informații navale al SUA (ONI) a stârnit îngrijorare cu privire la capac ...
-
Descoperirile NASA după ce a deschis o sondă revenită pe Pământ după șapte ani
După o aşteptare de şapte ani, oamenii de ştiinţă de la NASA au deschis, marţi, în sfârşit, o sondă spaţială care transp ...
-
Mega-naționalele la nivel de state: SUA au dat în judecată Amazon pe motiv că retailerul online ar prejudicia consumatorii prin preţurile mari
Comisia Federală pentru Comerţ din SUA a intentat marţi un proces antitrust mult aşteptat, de referinţă, împotriva Amazo ...
-
UE vizează un nou acord pentru vaccinurile anti-Covid în contextul înmulțirii cazurilor cu noile tulpini Omicron
Uniunea Europeană poartă discuţii cu producătorul american de vaccinuri Moderna în vederea încheierii unui nou contract ...
-
Cum funcționa rețeaua de trafic de droguri din Buzău condusă de doi profesori. Traficanții nu se întâlneau niciodată față în față cu cumpărătorii
Cei doi profesori din Buzău care au pus la punct o rețea de achiziție și vânzare de droguri au fost reținuți pe bază de ...
-
Noul iPhone 15 Pro Max e extrem de fragil. Momentul în care dispozitivul este spart cu mâinile goale: "N-am anticipat asta deloc!" VIDEO
Fanii Apple sunt nevoiți să se întrebe dacă ar plăti peste 1.300 de dolari americani pentru un telefon care poate să se ...
-
Inspectorii sanitari s-au crucit: Ce au găsit în celebra telemea de Sibiu... E o bombă cu ceas!
Din 79 de probe de la produsele lactate fabricate de ciobanii sibieni de Direcția Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa ...
-
Adio personalitate muzicală și compoziție: Inteligenta Artificială a generat vocea unei cântărețe identic. Reactia Angèlei: "Mi-e teamă pentru slujba mea" VIDEO
Este într-adevăr vocea lui Angèle, dar nu ea este cea care cântă. Fanii cântăreței belgiene au avut, luni, în cadrul unu ...
-
Controverse în Zimbabwe după ce o tânără albă a câștigat concursul Miss Universe
Brooke Bruk-Jackson, o tânără în vârstă de 21 de ani, a câștigat titlul de Miss Universe Zimbabwe. Ea va reprezenta stat ...
-
Se pregătește guvernul american să anunțe existența extratereștrilor? Planul de „dezvăluire controlată" propus de Senatul SUA
Guvernul SUA ar putea fi obligat să dezvăluie dacă extratereștrii au vizitat Pământul, conform unei noi legislații, ale ...
-
Un an de la exploziile care au sabotat gazoductele Nord Stream la Marea Baltică. Trei anchete în trei țări, fără rezultat
Sabotarea gazoductelor Nord Stream la Marea Baltică, un eveniment geopolitic major, rămâne după un an de zile o enigmă, ...
-
Daună totală în programul Casa Verde Fotovoltaice. O firmă de instalatori din Oradea a suspendat în justiție programul AFM
Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marţi, 26 septembrie, ca urmare a Hotărârii Curţii de Ape ...
-
Hunter Biden, deranjat de pozele cu el în care se droga sau făcea sex: îl dă în judecată pe Rudy Giuliani pentru defăimare
Hunter Biden, fiul preşedintelui democrat al SUA, Joe Biden, l-a acţionat marţi în judecată pe Rudy Giuliani, fostul avo ...
-
Marș pro-LGBT în București, organizat chiar în ziua Sf. Parascheva și finanțat din străinătate. Se cere legalizarea parteneriatelor civile
Sâmbătă, 14 octombrie, în București, este anunțat un marș de protest intitulat „Tradiția noastră este iubirea", prin car ...
-
România, obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex. CEDO a respins contestația Guvernului român
Statul român este obligat să adopte o legislație pentru recunoașterea cuplurilor de același sex. Colegiul de judecători ...