La 2.900 km sub Africa și Oceanul Pacific s-ar putea ascunde rămășițele altei planete cu care s-a ciocnit Terra
Postat la: 03.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
La adâncimea de 2.900 de kilometri sub scoarţa planetei noastre, două mari "bule" îi intrigă pe oamenii de ştiinţă care au lansat o teorie inedită. Plasate pe fundul mantalei terestre, acele mase, fiecare de mărimea unui continent, sunt situate sub Africa şi Oceanul Pacific.
Ele au fost descoperite cu ajutorul undelor seismice în anii 1980, dar oamenii de ştiinţă au propus miercuri o nouă teorie care ar putea rezolva două mistere simultan.
Prima enigmă este originea Lunii, pentru care teoria cea mai acceptată este aceea conform căreia satelitul natural al Pământului a apărut după impactul unei planete în formare cu viitoarea Terră, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. Coliziunea cu Theia, o protoplanetă de mărimea lui Marte, ar fi propulsat o cantitate suficientă de materie în spaţiu pentru ca aglomerarea acesteia să formeze Luna. Rămâne doar să fie găsite acele rămăşiţe din Theia. Acest lucru ar fi posibil privind sub pământ, nu spre cer, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature de o echipă de cercetători ai unor instituţii în principal americane.
Plasate pe fundul mantalei terestre, stratul care separă nucleul Terrei de scoarţă, acele mase, fiecare de mărimea unui continent, sunt situate sub Africa şi Oceanul Pacific. Ele sunt mai fierbinţi şi mai dense decât mediul care le înconjoară. Iar simulările computerizate ale cercetătorilor sugerează că aceste mase sunt "relicve îngropate" ale protoplanetei Theia, care au pătruns în interiorul Terrei în momentul coliziunii.
Acea coliziune a fost "evenimentul cel mai violent suferit de Terra" în întreaga sa istorie, a declarat Qian Yuan, cercetător în geodinamică la Institutul de Tehnologie din California (CalTech) şi autorul principal al noului studiu. Ceea ce face să fie "foarte, foarte ciudat" este faptul că nu a mai rămas nicio urmă vizibilă, spune el. Şi acest detaliu i-a motivat următoarea reflecţie: "Unde este impactorul? Răspunsul meu: sub pământ".
Noul studiu i-a făcut pe experţii din două discipline foarte diferite, spaţiul şi geologia, să colaboreze. Protoplaneta Theia a percutat Terra, pe atunci încă în formare, cu peste 36.000 km/h, o viteză suficientă pentru ca o parte a impactorului să pătrundă "foarte adânc în mantaua inferioară a Terrei", afirmă autorii studiului. Acele bucăţi de rocă în mare parte topită, cu diametre de mai multe zeci de kilometri, s-au răcit şi, prin solidificare, au coborât până la limita dintre manta şi nucleul Terrei. Acest lucru a fost ajutat de o proporţie mai mare de oxid de fier decât cea din mediul terestru, ceea ce le-a făcut mai grele.
Fragmentele s-au acumulat în două mase distincte, iar fiecare dintre ele este mai mare decât Luna, potrivit lui Qian Yuan, care insistă, de altfel, pe faptul că aceste concluzii sunt rezultatul unor modele şi simulări probabil imperfecte.
Un expert în ştiinţele Pământului şi în explorarea planetară de la Universitatea Stirling din Scoţia a declarat că teoria avansată de Qian Yuan "se potriveşte cu mai multe indicii existente". "Este o descoperire semnificativă", a spus Christian Schroeder, care nu a participat la realizarea noului studiu. Deşi nu rezolvă, potrivit opiniei sale, chestiunea ce vizează originea Lunii, această teorie furnizează "o explicaţie credibilă pentru anomaliile constatate la graniţa dintre manta şi nucleu".
În ceea ce priveşte rămăşiţele protoplanetei Theia, acestea ar putea foarte bine "să fie responsabile pentru procese importante în curs de desfăşurare pe Pământ". Se crede că cele două mase transportă coloane de magmă din manta până la suprafaţa scoarţei terestre. Acest fenomen este legat de erupţiile vulcanice şi de evoluţia supercontinentelor.
-
Obiceiuri și superstiții de Anul Nou. Ce nu este bine să faci pe 31 decembrie și 1 ianuarie pentru a nu rămâne fără bani tot anul ce vine
Simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne marchează, în datina românească, ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou ...
-
TikTok, amendată cu 10 milioane de dolari pentru provocările mortale care circulă pe platformă
Venezuela a amendat, luni, TikTok cu 10 milioane de dolari pentru „neglijența" sa privind controlul provocărilor online ...
-
O pastilă pentru câini ar putea să conțină secretul longevității oamenilor. La patrupede li s-a prelungit viața cu patru ani
O companie americană de biotehnologie se pregătește să lanseze o pastilă de longevitate cu aromă de carne de vită pentru ...
-
O serie de routere Wi-Fi sunt sub amenințare! Ce trebuie să știi despre atacurile cibernetice
Routerele TP-Link, deja în atenția guvernului Statelor Unite din motive de securitate națională, se confruntă acum cu o ...
-
Joburi pentru studenți: Îmbină munca și călătoria
Viața de student vine la pachet cu multe oportunități, dar și provocări. Unul dintre cele mai mari visuri ale studențilo ...
-
Un gigant tech se pregătește să lanseze „creiere" pentru roboții umanoizi. Cum va funcția
Nvidia își extinde prezența în domeniul roboticii prin lansarea unei noi generații de computere compacte, Jetson Thor, î ...
-
Descoperirea unui misterios sarcofag egiptean cutremură lumea arheologică
Cercetătorii francezi au descoperit un sarcofag reînhumat ce datează din perioada Regatului Mijlociu Egiptean în oraşul ...
-
Aceasta este cea mai înaltă rezoluție a imaginii atomilor realizată vreodată
Vă uitați la o imagine revoluționară a structurii atomice a ortoscandatului de praseodimiu (PrScO3) la o mărire de 100 d ...
-
Fizicienii anunță că au descoperit primele dovezi ale multiversului.
Teoria multiversului sugerează că universul nostru este doar unul dintre numeroasele universuri ramificate și infinite. ...
-
Timp de 500 de ani am privit lumea în mod incorect. Această hartă premiată este cea mai precisă imagine a Pământului creată vreodată
Harta tradițională a lumii, proiectată pentru prima dată de Gerardus Mercator în 1569, a fost mult timp criticată pentru ...
-
Un expert explică "spirala apocalipsei": Omenirea se îndreaptă cu viteză spre colaps
Academicianul Danilo Brozović, specializat în colapsul societăților, explică faptul că actuala societate se îndreaptă cu ...
-
Iată de ce a venit Viktor Orban la Bucuresti: Vânzarea E.ON către compania de stat din Ungaria ar putea fi blocată de CSAT
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că a ...
-
Noi reglementări pentru șoferii din România de la 1 ianuarie 2025: Ce schimbări sunt pentru conducătorii auto
Începutul de an vine cu modificări importante pentru șoferii din România. Vor intra în vigoare noi reglementări care viz ...
-
Mașina care bate toate recordurile și costă doar 15.000 de dolari se vinde deja pe piața din China si vine in Europa.
Chinezii de la Chery au lansat modelul Chery Fulwin A8L, o mașină care va redefini standardele în industria auto. Sedanu ...
-
Fimul complet al asasinării lui Ismail Haniyeh și cum operațiunea a fost la un pas de a fi compromisă de o unitate de aer condiționat
Ies la iveală detalii neștiute despre asasinarea lui Ismail Haniyeh. Se pare că aerul condiționat de la casa din Teheran ...
-
2025 e anul inceputului unei crize globale fără precedent: economia lumii se va confrunta cu o serie de riscuri majore care o vor prăbuși
Economia globală, care abia dădea semne să își revină după impactul pandemiei de Covid-19, se pregătește pentru un val d ...
-
Escrocherie cu bitcoin de 12.000 de euro: Un român a rămas fără bani după ce a accesat un link dintr-un SMS
Un sibian a pierdut 12.000 de euro dintr-un portofel virtual de criptomonede după ce a accesat un link primit prin SMS. ...
-
Italia acuză că hackerii pro-ruși lovesc site-urile oficiale. Gruparea Noname057(16) a paralizat Aeroportul Milano timp de două ore
Un atac cibernetic în Italia a fost revendicat de un grup de hackeri pro-ruși, care a declarat că „rusofobii din țară pr ...
-
Creatura misterioasă care cutreiera China acum 193 de milioane de ani
O descoperire remarcabilă a avut loc în sud-vestul Chinei, unde cercetătorii au identificat o specie nouă de dinozaur er ...
-
Copiii născuți între 2025 și 2039 vor face parte din Generația Beta: Ce impact vor avea asupra societății
Generația Beta va apărea în 2025 și promite să influențeze viitorul până în secolul XXII. Acesta marchează începutul une ...
-
Interzis la alcool în mai multe orașe din UE în noaptea de Revelion: De ce au luat autoritățile această măsură
Consumul de alcool e interzis în mai multe orașe europene, în noaptea de Revelion. Măsura a fost luată în încercarea de ...
-
A fost găsit petrolierul care a produs sabotajul cablurilor din Marea Baltică: L-au arestat pe loc
Petrolierul Eagle S suspectat că face parte din "flota fantomă" a Rusiei şi că a provocat o pană a unui cablu submarin î ...
-
O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 2 ...
-
Părintele fondator al AI avertizează: Tehnologia ar putea duce la dispariția oamenilor în 10 ani
Profesorul Geoffrey Hinton, cunoscut ca „părintele fondator al AI", avertizează că inteligența artificială ar putea duce ...
-
Sindromul Havana: explicațiile CIA dezamăgesc, iar Senatul SUA reacționează dur
Un raport bipartizan al Comisiei de informaţii a Senatului SUA, publicat vineri, a criticat răspunsul CIA la aşa-numitul ...
-
O nouă pandemie ar fi dezastru: virusul gripei aviare a suferit mutaţii în organismul unui pacient
Primul caz uman grav de gripă aviară din Statele Unite este purtător al unui virus care a suferit mutaţii în interiorul ...
-
Care este viteza reală a gândului uman. Suntem cu adevarat mai rapizi in prelucrarea informatiei fata de un computer?
Cercetătorii de la Universitatea Caltech au descoperit că viteza gândului uman este semnificativ mai mică decât s-a crez ...
-
Baba Vanga și Nostradamus fac aceeași predicție înfricoșătoare pentru 2025: Vine sfârșitul pentru Europa și apare "o nouă putere mondială"
Celebrii clarvăzători Baba Vanga și Nostradamus au făcut aceeași previziune înfricoșătoare pentru 2025, care spune că Eu ...
-
Criza se adâncește: extremismul și recesiunea pregătesc un 2025 periculos pentru Europa
Europa a traversat un an marcat de instabilitate politică, performanțe economice slabe și avertismente privind diminuare ...
-
Medic săltat de ofițerii DGA chiar în ziua de Crăciun: A cerut șpagă de mii de lei pentru o operație
Un medic din Olt, George Adrian Oprea, a fost săltat de ofițerii DGA după ce ar fi cerut șapgă pentru o operație, chiar ...