Justițiarul din Berceni, anchetat de Poliție pentru hărțuirea fostei iubite și agresarea unor "clienți"

Postat la: 19.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Justițiarul din Berceni, anchetat de Poliție pentru hărțuirea fostei iubite și agresarea unor

"Justițiarul din Berceni", acuzat că și-a hărțuit fosta iubită, este anchetat pentru hărțuire într-un dosar al Secției 11 de Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, transmite IGPR.

„La nivelul Secției 11 Poliție există un dosarul penal înregistrat, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de hărțuire, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3", a transmis IGPR.

Pe lângă asta, în cazul lui Alex Constandachi, autointitulat Justițiarul din Berceni, au mai fost deschise alte trei dosare penale pentru loviri și alte violențe, amenințare și distrugere.

Cazul 1:
Într-un din cazuri, polițiștii susțin că la data de 6 august 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 15 au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul că un bărbat ar intenționa să întrețină relații sexuale cu o minoră.

„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, au identificat un grup de 4 bărbați, iar în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că aspectele semnalate nu se confirmă, motiv pentru care unul dintre aceștia a fost sancționat contravențional conform OG 34/2008, pentru apelare abuzivă a numărului unic de urgență 112.

De asemenea, bărbatul reclamat a sesizat faptul că a fost lovit de celelalte persoane prezente, în prezent efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4", a transmis IGPR.

Cazul 2
Într-un alt caz, la data de 13 august 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 16 au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că, la data de 26 iunie 2022, în timp ce se afla într-o parcare, din Sectorul 4, a fost amenințat de mai mulți bărbați. „Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4", susține IGPR.

Cazul 3
În fine, tot la data de 13 august 2022, Secția 16 Poliție a fost sesizată de un alt bărbat, cu privire la faptul că, la data de 19 iulie 2022, în timp ce se afla într-o parcare, din Sectorul 4, a fost lovit și amenințat de mai mulți bărbați, precum și faptul ca i-au fost aduse distrugeri autoturismului personal.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4", arată Poliția Română.

După ce polițistul Marian Godină a dezvăluit că fosta sa iubită îl acuză pe Justițiarul din Berceni de hărțuire, tânărul a reacționat pe Facebook:

„Am sa va rog sa aruncați toate pietrele aici, vă mulțumesc. Nu înjurați în alte postări, căci nu are sens. Probabil și eu as fi facut la fel ca voi dacă citeam ce se scrie acum pe internet. Pentru oamenii care vor sa audă: Fosta mea iubită nu este terorizată de mine, nu are contact cu mine de 2 ani, nu am încercat sa o intimidez în niciun fel, am declarat adevarul la Poliție, am cerut urgentarea dosarului, căci sunt dispus să plătesc pentru greșelile mele.

Nu sunt un hărțuitor, nu sunt un abuzator, iar ce se întâmplă acum este o mocirlă fără sens. Eu nu știu ce trebuie sa fac mai departe pentru a nu mai fi linșat, așa că nu-mi rămâne decât să îmi văd de treaba mea în continuare", a scris Alex Constandachi pe Facebook.

Justițiarul, pe nume Alex Constandachi, are 31 de ani și în viața de zi cu zi lucrează la o corporație, în vânzări. În timpul liber organizează operațiuni de flagrant pentru presupuși prădători sexuali, alături de alți membri ai proiectului Justițiarul de Berceni, majoritatea voluntari pe care i-a cunoscut după ce i-a crescut notorietatea.

„Eu am încercat mereu să promovez bunul simț. Nici nu știu cum să-ți explic cum am ajuns să prind prădători sexuali. M-am trezit într-o zi și am zis «vreau să prind prădători». Știam că e o problemă în România cu chestia asta. Știam că multe fete sunt agresate în online și fizic de astfel de oameni. Am avut norocul să-l prind pe cel de la Titan. După ce l-am prins, am simțit o adrenalină extraordinară și mi-am dat seama că asta vreau să fac mai departe, cât mai mult", spune Alex Constandachi.

loading...
PUTETI CITI SI...