Instalarea Guvernului Mondial intra în linie dreaptă: Marele Summit pentru Viitor pentru impunerea Agendei 2030

Ideea unui „summit pentru viitor" a apărut, oficial, la aniversarea a 75 de ani de la constituirea ONU; împlinirea acestei vârste rotunde a picat (coincidență) fix în 2020, Anno uno al pandemiei.

Confruntați cu „amenințările globale" constând taman în proaspătul, pe-atunci, covid și în „schimbarea climatică", dar și cu „riscurile și oportunitățile create de progresele tehnologice" și o „stagnare" în ce privește îndeplinirea Agendei 2030, membrii au decis că se impune o „întărire a guvernanței globale" (și, mai ales, un nou și mare efort financiar) și i-au cerut Secretarului General al ONU să vină rapid cu un plan de bătaie.

Răspunzând acestei cereri, Antonio Guterres a produs, în septembrie 2021, un raport intitulat Our Common Agenda („Agenda noastră comună", unde „a noastră" se va citi, de către noi, „a lor"), document care trasează direcțiile majore ale discuțiilor care vor avea loc în acest septembrie și care, în esență, „vizează accelerarea la maxim (turborcharge) a Agendei 2030". Așa fiind, mă simt îndreptățită să numesc această nouă agendă globalistă, în cele ce urmează, „Agenda turbo".

Pe 22-23 septembrie 2024, ONU organizează „Summit-ul pentru Viitor", o întrunire la cel mai înalt nivel la care se va adopta „Pactul pentru Viitor" (Pact for the Future) și, după cum se așteaptă multă lume, s-ar putea declara o așa-zisă „stare de urgență planetară" (planetary emergency), mentionează activenews.ro, citand surse din presa internationala.

ONU nu mai are răbdare; sau, poate, nu mai are timp. Și nu doar ONU; graba chinuie și pe cel mai simpatizat ONG de pe planetă, World Economic Forum (WEF), cu care, reamintesc, ONU a bătut oficial palma pentru accelerarea implementării Agendei 2030 încă din 2019. Guterres însuși și însuși Klaus Schwab au semnat un „parteneriat strategic" în acest sens, identificând șase domenii de maxim interes - reluate toate, apoi, fidel, în Agenda turbo.

Printre ele, prima mare preocupare: firește, un nou efort și un nou sistem de finanțare a Agendei 2030, adică (potrivit anunțului WEF), „mobilizarea sistemelor și accelerarea fluxurilor financiare... cu adoptarea de soluții inovative pentru sporirea investițiilor pe termen lung în SDG".

Al doilea subiect presant: „schimbarea climatică", în legătură cu care ONU și WEF au decis, printre altele, crearea de „platforme public-privat în sectoarele cu emisii majore" și „îmbunătățirea serviciilor necesare pentru adaptarea la impactul produs de schimbarea climatică".

Un element menționat peste tot în Agenda turbo, ca factor determinant în nevoia de a apăsa pedala globalizării, este covidul. Asta pentru că, după ce ONU și WEF au decis, în 2019, să accelereze la maxim implementarea Agendei 2030, a venit imediat (coincidență) și criza catalizatoare.

Timpuriu, în iunie 2020, Guterres declara: „Marea Resetare este o binevenită recunoaștere a faptului că această tragedie umană trebuie să fie un semnal de trezire. Trebuie să construim economii și societăți mai egalitare, mai incluzive și mai sustenabile, mai rezistente în fața pandemiilor, a schimbării climatice și a multor alte provocări globale cu care ne confruntăm".

Agenda turbo se arată fățiș motivată de covid, definit încă din introducere ca „boala care ne-a dat peste cap întreaga lume, ne amenință sănătatea, ne distruge economiile și viețile și adâncește sărăcia și inegalitățile". Este adevărat că documentul datează din 2021, dar, între timp, până și Rishi Sunak acceptă că măsurile de carantină au făcut mai mult rău decât bine, așa că poate s-ar impune ca Agenda turbo să fie adusă la zi, să nu discute oamenii ăia la summit pe date depășite.

Mai departe: covidul este (în continuare, câtă vreme documentul nu a fost modificat) boala care trebuie să ne convingă că e momentul să dăm dovadă de „solidaritate globală", sub forma mai precisă a „unui plan de vaccinare globală care să injecteze vaccinurile anti-Covid-19 în brațele a milioane de oameni care nu au încă acces la această măsură esențială pentru salvarea vieții".

Afirmație care n-a rezistat bine în timp, dar poate ONU nu are informațiile mai noi despre „siguranța și eficiența" așa-ziselor vaccinuri. Tot covidul, multilateral dezvoltat cum a fost el, a scos în evidență și dezinformarea teribilă care năpăstuiește lumea, impunând luarea de măsuri pentru „apărarea unui consens comun (sic), susținut empiric, cu privire la fapte, știință și cunoaștere".

Prezentând alternativele pe care omenirea le are în față, Agenda turbo descrie un „scenariu al devastării și crizei perpetue", care debutează cu „pandemii letale" și în care intră: „Covid-19 este endemic și suferă mutații permanente"; „țările mai bogate stochează vaccinuri" (de-aiurea, având în vedere că virusul suferă mutații permanente, dar așa sunt unii, lacomi); „nu există un plan de distribuție echitabilă"; „sistemele de sănătate sunt depășite de situație"; „nu există nicio pregătire pentru pandemii viitoare" (probabil că autorul nu auzise de providențialul Event 201).

Rezultatul, în acest scenariu? Multiple nenorociri, printre care „erodarea contractului social", „intensificarea tensiunilor geopolitice" (asta dacă vă întrebați de la ce s-au luat în Ucraina sau în Gaza), „lipsa consensului privind faptele, știința și cunoașterea" și, suprem, „instituțiile internaționale devin captive într-un ciclu de finanțare insuficientă și performanțe slabe".

Dacă se iau, însă, măsurile propuse, lucrurile vor arăta mult, mult mai bine. De exemplu, „vaccinurile vor fi distribuite echitabil și pe scară largă"; se va dezvolta o „capacitate de a produce vaccinuri pentru pandemiile viitoare în numai 100 de zile, cu distribuirea lor globală în interval de un an", „sistemul internațional va acționa rapid în caz de urgență".

Deși ocupă un rol central ca motiv declarat al acestei imperioase nevoi de a urgenta Agenda 2030, covidul nu e singur. El face un duet diabolic cu mai vechiul narativ al „schimbării climatice", care nu prea dădea singur rezultatele dorite, de unde și stagnarea de care se lamenta ONU la întrunirea aniversară din 2020. În 2023, Guterres se plângea că eforturile de finalizare a Agendei 2030 mai au un pic și eșuează.

Ca și fratele ei mai mic dar mai fâșneț, covidul, „schimbarea climatică"poate duce, potrivit Agendei turbo, la un scenariu devastator: „valuri de căldură, inundații, secetă, cicloane tropicale și alte manifestări extreme, de o magnitudine și frecvență fără precedent, vor apărea în locuri care nu au mai fost afectate anterior ori în perioade atipice"; „mai mult de un miliard de oameni vor trăi în călduri atât de extreme că viața le va fi pusă în pericol" etc.

Alternativ, dacă ONU apasă pe accelerație în acest septembrie, trai, neneacă: „creșterea temperaturii globale se limitează la 1,5 grade Celsius"; „până în 2050, nicio țară și niciun sector nu mai produce carbon"; „se asigură o tranziție justă către un nou ecosistem al muncii"; „se păstrează un ecosistem funcțional pentru generațiile viitoare" și „comunitățile sunt echipate cum trebuie pentru a se adapta și a rezista la impactul schimbărilor climatice".

Pe lângă marea accelerare a implementării Agendei 2030, despre care voi vorbi mai jos, Agenda turbo propune „reînnoirea contractului social" între guverne și cetățenii statelor membre, „pentru a reface încrederea" și a-i determina pe cetățeni să se angajeze activ în realizarea țelurilor Agendei 2030. Guvernele sunt invitate să poarte consultări cu cetățenii, pentru ca aceștia să-și spună punctul de vedere privind viitorul țării lor.

SDG1, de exemplu (eradicarea sărăciei, în toate formele ei și peste tot în lume), se propune, printre altele, „utilizarea de tehnologii digitale pentru protecție socială" și „crearea de răspunsuri adecvate de la caz la caz la riscurile sărăciei, cu ajutorul datelor demografice și non-tradiționale". Pesemne este vorba despre eradicarea sărăciei în Metaverse.

SDG2 se ocupă cu eradicarea foametei, securitatea alimentară, îmbunătățirea dietei și promovarea unei agriculturi sustenabile. Ca parte din acest deziderat aparent umanitar, Agenda 2030 prevede deja constituirea (la nivel național, regional sau internațional) a unor bănci de semințe și plante și asigurarea accesului „just și echitabil" („pe baza înțelegerilor la nivel internațional") la „beneficiile derivate din utilizarea de resurse genetice și cunoașterea tradițională asociată lor".

SDG3 urmărește asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea sănătății pentru toți, la orice vârstă. Cu un asemenea deziderat, nu mai e decât un pas până la nemurire. Printre altele, însă, observăm un accent pe „accesul universal la servicii de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv planificare, informare și educație familială, și integrarea sănătății reproductive în strategiile și programele naționale" (controlul populației, cum ar veni) și pe „susținerea cercetării și dezvoltării de vaccinuri și medicamente pentru boli transmisibile și netransmisibile" (ceea ce aduce a vaccinare în masă).

Dar se poate și mai bine; la summit se vor discuta, pe lângă „o cooperare internațională pentru finanțare sustenabilă" în domeniul sănătății (una mai dihai decât la plandemie, se presupune), o „reducere a dezinformărilor [privind sănătatea] în domeniul public" (mă tem că nu se referă la reclamele oficiale la anumite produse medicale experimentale) și „inovații digitale și spațiale (!) pentru producerea și injectarea vaccinurilor" (în afară de vestiții țânțari modificați genetic ai lui Gates, nu știu ce să spun; ne aruncă cu seringi din satelit?!) .

La SDG5 (egalitatea de gen) aflăm că „pandemia și schimbarea climatică au un impact (aparte, se înțelege) asupra femeilor vulnerabile", care trebuie protejate de „dezinformarea referitoare la gen" (mă întreb cât de vulnerabile pot fi, totuși). Pe aceeași linie paralelă cu bunul simț, Hillary Clinton declara, în decembrie 2023, că „se știe, se estimează că numărul morților [uciși de schimbările climatice ale acelui an] s-ar putea ridica la 500.000, din care majoritatea femei și fete, mai ales femei gravide".

SDG7 (asigurarea accesului tuturor la energie sustenabilă, modernă, fiabilă și la prețuri accesibile) nu se poate realiza decât cu ajutorul unor „rețele digitale de următoare generație și al IA" și prin „dezvoltarea cercetărilor solare în spațiu". Accesul la resurse energetice trebuie abordat „ca potențială sursă de conflict", ceea ce anunță numai lucruri bune. Dacă nu era destul de sinistru, aflați că sunt necesare noi norme de conservare a energiei, care vor fi promovate și susținute în sânul populației „prin intermediul științelor comportamentale". Pavlov 2.0.

SDG11 (orașele și așezările umane să devină incluzive, sigure, rezistente și sustenabile) va fi accelerat prin diverse tehnologii digitale (mintea-mi zboară la servicii „smart" de supraveghere permanentă, poliție predictivă, „orașe de 15 minute", sistem de credit social etc. etc.), iar SDG12 (asigurarea unor nivele de consum și producție sustenabile), prin „activismul tinerilor în scopul schimbării comportamentelor și prin standarde climatice instituționalizate" (i.e., dacă nu ne conving ăia mici protestând prin centru că gândacul e mai crocant decât friptura și nu moare aproape nimeni la 10 grade în casă, vor exista, totuși, niște legi).

Deja urgentul SDG13 (luarea de măsuri urgente pentru combaterea schimbării climatice și a impactului acesteia) se urgentează și mai tare, inclusiv prin „mobilizarea tinerilor și reducerea dezinformării" - măsuri care, la o anumită lectură, se cam exclud reciproc.

Pentru ca toate acestea să se realizeze, summit-ul din septembrie își propune să se încheie cu semnarea unui Pact pentru Viitor, al cărui prim proiect de Preambul a fost deja publicat. Acest Pact va fi însoțit de o declarație politică, în care țările membre își vor asuma în termeni expliciți răspunderea pentru implementarea măsurilor agreate.

Afirmându-și „profunda îngrijorare" generată de lipsa fondurilor pentru implementarea SDG, Preambulul promite că problema se va rezolva printr-un „pachet de stimulente financiare pentru SDG" și alte formule, printre care „prevenirea și combaterea fluxurilor financiare ilicite" la nivelul țărilor, care, se recunoaște, totuși, sunt principalele responsabile de finanțarea Agendei 2030. Pactul va conține, de asemenea, un Acord (Compact) pentru „un viitor digital deschis, liber și sigur", care să profite de oportunitățile oferite de tehnologiile digitale dar și să „evite riscurile" asociate acestora.

Acordul va fi „ancorat în cooperarea globală pentru dezvoltare umană și progresul SDG, în drepturile omului și guvernarea omului de către om" (bine că au precizat, ca să nu-i mai aud pe-ăia cu reptilieni și anunaki), oferind un „cadru de guvernanță digitală pentru a ghida abordările globale, regionale și naționale în domeniul digital pe baza unor principii, priorități și obiective comune".

Pactul va atașa și o Declarație privind Generațiile Viitoare, iar Preambulul salută „contribuția tinerilor și copiilor ca agenți de importanță critică în promovarea dezvoltării sustenabile", inclusiv prin acțiuni întreprinse de aceștia (din proprie inițiativă; odată îi apucă, știți cum fac copiii, neastâmpărați) în domeniul „climatic, al egalității de gen, justiției sociale, în domeniul umanitar, al inovației, al justiției inter-generaționale, cu promovarea culturii și incluziunii".

Preambulul „recunoaște", de asemenea, că „bunăstarea tinerilor este strâns împletită cu dreptul lor la cele mai înalte standarde de sănătate mintală și fizică, inclusiv sănătate sexuală și reproductivă" și că suntem datori să răspundem „nevoilor și aspirațiilor tuturor tinerilor, inclusiv ale celor care se confruntă cu forme multiple și intersectate de discriminare".

Per total, Preambulul Pactului pentru Viitor „recunoaște" că, pentru protejarea durabilă a planetei și resurselor ei naturale, este nevoie de o transformare fundamentală a omenirii și sistemelor ei - în ce privește asumarea de obligații și solidaritate, în modalitățile de finanțare și în acțiunile pe care le întreprinde.