Infractorii cucernici: "Ca si cum il faci pe Dumnezeu partas la infractiunile tale. El inchide ochii, cei de la ANAF sunt rai!"

Postat la: 10.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Infractorii cucernici:

Par oameni cu "frica de Dumnezeu", merg la biserica foarte des, se roaga, doneaza bani, insa scopurile par sa fie, de fapt altele. Unii invoca divinitatea pentru a-i ajuta sa nu fie prinsi de politie sau procurori, altii sa le mearga bine in "afaceri". Este vorba, desigur, despre infractori. Si acest fenomen nu se intampla numai la noi.

Preotul Francisc Dobos de la Catedrala Sfantul Iosif din Bucuresti a comentat pentru Ziare.com ce inseamna de fapt aceste gesturi ale unor astfel de oameni. "Eram la Medellin, in Columbia, in cartelul lui Escobar. Prietenul meu de acolo m-a dus la o biserica in care se spune ca mafiotii mergeau sa se roage, sa le binecuvanteze Dumnezeu pistoalele si arsenalul folosit in traficul de droguri", a povestit Francisc Dobos. Preotul a explicat ce inseamna, de fapt, aceasta evlavie a celor care se roaga pentru a le merge bine in comiterea de infractiuni.

"Tot ceea ce se leaga de evlavia celor care se roaga sa le mearga infarctiunile este o blasfemie impotriva lui Dumnezeu. Ca si cum il faci pe Dumnezeu partas la infractiunile tale. Dumnezeu inchide ochii, numai cei de la ANAF sunt rai. Exista oameni care, in constiinta lor, cu toate ca savarsesc actiuni criminale, sunt aparent evlaviosi. Fiecare are, insa, propria constiinta si stie cand greseste.

Este contrariul a ceea ce inseamna rugaciunea. Rugaciunea inseamna sa te impaci cu Dumnezeu, nu sa aduci pagube semenilor. In fond nu faci altceva. Atunci cand faci infractiuni este impotriva altor oameni. Rugaciunea este comuniunea cu Dumnezeu si cu aproapele. Cine savarseste infractiuni este atat impotriva lui Dumnezeu cat si impotriva comunitatii. Chiar daca furi din bunul public sau privat este un act atat impotriva persoanelor cat si a institutiilor", a mai precizat preotul romano-catolic.

Un medic din Gorj, care a fost retinut recent pentru luare de mita, avea o rugaciune pe care o rostea in fiecare dimineata, cand intra in tura, menita sa il scape de procurori: "Doamne, Maica Domnului, da-mi sanatate, bani multi, fereste-ma de boala, fereste-ma de procurori!", se ruga medicul. Nu s-a dovedit eficienta, mai ales ca a fost interceptat rostind-o chiar de catre procurori, care i-au montat microfoane si camere in cabinet, dupa ce mai multe persoane l-au reclamat ca a refuzat sa ii opereze daca nu ii dadeau mita.

Referitor la cazul recent mediatizat cand un medic din Gorj a fost inregistrat de DNA cand se ruga la maica Domnului sa il pazeasca de procurori, Politologul Cristian Hrituc este de parere ca "magistratii ar putea considera acest fapt ca circumstanta agravanta pentru ca medicul acela stia ce face si a vrut sa fuga de justitie, de procurori".

"Este perfect constient ca savarseste o infractiune si se roaga sa nu fie prins. Nici macar nu urmeaza litera biblica, nu se roaga pentru ispasirea pacatelor, ci sa nu fie prins. Probabil ca va cantari pentru judecatori faptul ca acest doctor avea un comportament infractional bine constientizat", a precizat Cristian Hrituc. Despre infractorii care se roaga in biserici ca le mearga bine am discutat si cu psihologul criminalist col (r.) Liviu Chesnoiu. Fostul politist spune ca interlopii au un "coeficient de inteligenta slabut".

"Ei au alte abilitati practice, au gandire concreta. Ca sa ajungi la Dumnezeu trebuie sa ai un coeficient de inteligenta superior si o gandire abstracta. Dumnezeu este o abstractiune, pentru ca nu-l vedem. Niciodata nu o sa-l vedem pe Dumnezeu Tatal asa, ca un batran, asa cum este reprezentat in unele icoane cu Trinitatea: Tata, Fiul si Sfantul Duh. Acesti infractori se inchina la Sfanta Fecioara, la Dumnezeu, dar daca e sa ii intrebi care este Tatal sau Sfantul Duh nu prea stiu.

In logica lor, ei nu cred ca fac rau daca fac ceva pentru ei, pentru familia lor. De fapt, in general, ei se roaga pentru ei si pentru familie. Ei cred ca sunt destepti pentru ca au foarte multi bani, insa acesti bani sunt obtinuti prin tot felul de infractiuni. Au palate si masini scumpe, insa nu platesc taxe si impozite", a explicat Criminalistul pentru Ziare.com. Despre medicul spagar, criminalistul spune ca "astfel de oameni sunt bolnavi. Un om corect si cinstit sta in banca lui. Bani de pita neinmuiata or avea ei. Dar asta este o boala. Cu cat au mai multi bani, cu cat iau mai multa spaga, ei vor si mai mult".

Cazul medicului care, inainte de intrarea in tura se ruga cu voce tare, la Maica Domnului, in cabinetul lui sa fie pazit de procurori, nu este singular. Cunoscutul interlop clujean Marius David, zis Gore, a fost eliberat la inceputul acestui an din Penitenciarul Rahova, unde a stat incarcerat peste 10 ani fiind condamnat pentru ca in 2011 a injunghiat un brancardier la UPU Cluj se filmeaza acum pe Youtube cum spune rugaciuni. Procurorii au scris in rechizitoriul prin care a fost trimis in judecata in 2011, ca Gore a actionat cu premeditare in momentul in care s-a dus la UPU Cluj, in seara zilei de 8 august 2011, iar apoi spre dimineata l-a injunghiat pe brancardierul unitatii.

loading...
PUTETI CITI SI...