Implanturile neuronale revoluționează lumea medicală. Cipurile neuronale în cursa giganților de pe piața biotehnologiei
Postat la: 25.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Implanturile cerebrale presupun introducerea unui cip în creierul unei persoane care suferă de anumite afecțiuni locotomorii sau de paralizie. Un implant e ca o interfață creier- computer, introdusa de chirurgi, pe suprafață sau în profunzimea creierului, că mai apoi, beneficiarul, să își poată folosi gândurile pentru a controla un computer sau un telefon.
În viitor, tot prin intermediul acestor cipuri, persoanele cu dizabiliati ar urma să își recapate mobilitatea. De exemplu, cei de la Neuralink, companie deținută de Elon Musk, au reușit primul astfel de transplant în luna februarie a acestui an. Momentan identitatea pacientului este protejată, dar conform unor surse, cel care a primit cipul era paralizat de la gât în jos, după un accident care i-a afectat coloana vertebrală. Miliardul Musk a declarat recent că pacientul se simte bine după implant și este capabil să controleze săgeata unui mouse doar cu ajutorul minții.
"Așadar progresul este bun, dar există și unele efecte adverse neuronale", a adăugat Musk într-un interviu difuzat pe platforma X. În viitor, cipurile Telepathy de la Neuralink vor putea trata și afecțiuni precum obezitatea, autismul, depresia și schizofrenia. "În urma unui astfel de transplant, o persoană care nu putea articula cuvintele ar putea vorbi acum mai repede ca un comentator sportiv.", mai spune Musk.
Aceste cipuri neuronale funcționează prin înregistrarea semnalelor din creier și transmit electrozi microscopici în nervii membrelor unei persoane. Informațiile colectate de la acești electrozi pot fi transmise și către dispozitive externe cum ar fi brațele robotice. Elon Musk dorește să meargă chiar mai departe și vrea ca prin aceste cipuri să poată reda vederea celor cu afecțiuni oftalmologice. Dar nu numai Neuralink face progrese în acest domeniu.
Marile companii tech și-au dat seama de potențialul tehnologiei neuronale și fac deja cercetări avansate în biotehnologie. Miliardarii americani Jeff Bezos și Bill Gates au propriile lor planuri pentru viitor. Fondatorii Microsoft și Amazon au donat anul trecut zeci de milioane de dolari către Synchron, un start-up din New York care proiectează un cip minuscul, ce ar urma să fie plasat într-un vas de sânge aproape de cortexul cerebral al unui pacient cu nevoi speciale.
New York-ezii au primit aprobarea pentru acest implant de la administrația federală pentru medicamente a SUA, iar interfața lor ar putea să trateze și Alzheimer. Boala este de asemenea și o viitoare problemă economică pentru sistemele medicale din întreaga lume. Conform analiștilor, costul anual global al Alzheimer va ajunge la peste 2.000 de miliarde de dolari în 2030, o provocare pentru companiile de asigurări și agențiile de sănătate la nivel mondial.
Piața biotehnologiei este încă limitată. Pentru anii 2024 și 2025 sunt putini jucători care vor dezvolta noile generații de implanturi. Neuralink valorează în momentul de față 5 miliarde de dolari, iar prețul unui implant va varia între suma de 10 mii și 50 de mii de dolari. Totuși, trebuie să fie luate în considerare și aspectele etice, de confidențialitate și de securitate asociate cu această tehnologie, deoarece implantarea unor dispozitive în creierul uman ridică diverse întrebări și provocări.
Mai ales atunci când intră și China în competia cipurilor neuronale. Ministerul chinez al tehnologiei a precizat că, în următori anii, țara își propune să dezvolte o gamă de „produse cu interfață cerebrală" - la fel ca Telepathy de la Neuralink. Anul trecut, guvernul chinez a deschis un laborator care se concentrează pe transformarea cercetărilor extinse în domeniul cipurilor cerebrale în aplicații practice. Cercetătorii din China ar fi dezvoltat un dispozitiv informatic care se conectează la creier prin intermediul urechii interne.
În timp ce acest dispozitiv funcționează fără un implant de cip - dar care poate totuși să furnizeze date direct în creierul uman. China spune că speră să folosească o astfel de tehnologie cerebrală avansată la mașinile fără șofer, realitatea virtuală și reabilitarea medicală. Cu toate acestea, experții susțin că China ar putea profita de astfel de implanturi tehnologice și le-ar putea transforma în arme pentru a spiona împotriva propriului popor.
Între timp, unii critici ai tehnologiei susțin că astfel de produse vor fi comercializate în mod fals ca un remediu pentru toate dificultățile - și că interferarea biologiei umane cu astfel de implanturi tehnologice ar putea spăla pe creier utilizatorii. Dar trebuie să avem în vedere și faptul că industria instrumentelor medicale se schimbă încet, și nu vom putea trece de la un implant cerebral la altul, așa cum facem trecerea anuală de la un model de smartphone la altul.
În acest moment, proiectele cu implanturi neuronale se concentrează pe dimensiunea medicală, precum repararea unor funcții motorii pierdute. Pe termen lung însă, implanurile neuronale ar putea duce la creșterea capacităților umane, în următorii 50 de ani și ne-ar putea transforma în adevărați ciborgy.
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, ...
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milio ...
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). ...
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sânge ...
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un mot ...
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizi ...
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală dist ...
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce ...
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vine ...
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care ...
-
Inteligența artificială a dat-o pe alcool: A învățat să deosebească tipurile de băuturi mai bine ca oamenii
Un algoritm de inteligență artificială a reușit să identifice notele dominante din fiecare băutură cu o precizie mai mar ...
-
Sprijinul Open Tribe pentru transformarea tinerilor în lideri ai viitorului
Open Tribe își propune să fie o platformă dedicată dezvoltării tinerilor, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar ...
-
"Tiktokizarea" planetei: cum a resetat aplicația chinezească geopolitica la nivel mondial
Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opin ...
-
S-au prins ca suntem bogați: Eurostat a decretat că regiunea București-Ilfov are cel mai mic risc de sărăcie din UE
În ce regiuni ale UE oamenii sunt cel mai expuși riscului de sărăcie? În 2023, 16,2% din populația UE - sau aproximativ ...
-
Unde să îți pui fațete dentare? Află cum să alegi clinica
Alegerea clinicii potrivite pentru a-ți pune fațete dentare este o decizie care îți poate transforma complet zâmbetul și ...
-
„Manifest pentru România Responsabilă" - Recunoașterea excelenței și a implicării sociale
Pe 19 decembrie 2024, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Inițiativa Ecologistă Europeană (IEE) au o ...
-
Trump declanșează lupta în justiție contra manipulatorilor, presă și institute de sondare. Procedura ar trebui implementată și-n România din 2025!
Influenta publicație franceză LE POINT analizează în mod critic, dar subiectiv/negativ, acțiunea salutară a președintelu ...
-
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu, a declarat joi seară, la Realitatea Plus, că a solicitat Curții de Apel B ...
-
Cum găsești cărțile preferate într-o librărie online?
În era digitală, cumpărarea cărților dintr-o librărie online a devenit nu doar o opțiune convenabilă, ci și o experiență ...
-
Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
Rusia anunță că a dezvoltat unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer. Acest vaccin va fi dis ...
-
Peste 140 de angajaţi Meta, diagnosticaţi cu depresie şi PTSD, după ce au fost nevoiţi să urmărească conţinut violent. Compania, chemată în instanță
Peste 140 de moderatori de conţinut Facebook angajaţi într-o unitate din Kenya au fost diagnosticaţi cu tulburare de str ...
-
Cele mai distractive activități pentru vacanța de iarnă
Mai sunt câteva zile până la vacanța de iarnă și majoritatea familiilor au pregătit deja programul de activități. Petrec ...
-
Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii
O descoperire științifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provoc ...
-
Zelenski recunoaște: Ucraina nu mai poate elibera teritoriile ocupate de Rusia
Președintele Ucrainei recunoaște pentru Le Parisien că forțele țării sale nu mai pot recupera zonele ocupate de Rusia. E ...
-
Descoperirea cercetătorilor care ar putea rescrie cărțile de astronomie: Ce vârstă are Luna și cum s-a format
Un nou studiu publicat miercuri sugerează că Luna are o vârstă care este cu 80 de milioane până la 180 de milioane de an ...
-
Blocați în spațiu - Revenirea astronauților americani de pe ISS a fost amânată din nou
Şederea a doi astronauţi ai agenţiei spaţiale americane la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost prelungit ...
-
Cum a rămas Ion Cristoiu fără 20.000 de lei. „Dacă eu o luam la fugă, nu pierdeam niște bani" VIDEO
Celebrul jurnalist Ion Cristoiu a dezvăluit marţi cum a căzut victimă unei noi metode de înşelăciune şi a luat o ţeapă d ...
-
Control total: Statul pune ochii pe toți banii care circulă în piață - Reguli noi împotriva tranzacțiilor anonime la schimb valutar, monede virtuale, cazinouri
Casele de schimb valutar și operatorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare vor trebui să res ...