Guvernul și-a asumat în secret în fața Comisiei Europene desființarea CFR Marfă
Postat la: 25.05.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Guvernul și-a asumat, în secret, în fața Comisiei Europene, desființarea CFR Marfă, folosind drept scuză decizia de recuperare a ajutorului de stat acordat ilegal în 2013, transmite Club Feroviar.
Jurnaliștii de la 7Iași au intrat în posesia unei scrisori în acest sens trimisă de Comisia Europeană pe 11 mai 2021 către Reprezentanța permanentă a României la Uniunea Europeană. Concret, se pregătește transferul patrimoniului CFR Marfă și al contractelor către operatorii privați. CFR Marfă va transfera către Rofersped SA (societate la care CFR Marfă deține 98% din acțiuni) o parte din patrimoniu, sub formă de majorare de capital, dar și o parte dintre contracte. Rofersped va prelua doar 41% din volumul transportat de CFR Marfă, restul contractelor fiind cedate deliberat către competitorii privați, scriu jurnaliștii ieșeni.
"Conform planului de recuperare actualizat, o parte din activele recuperate în natură de la beneficiar, CFR Marfă, ar fi transferate ulterior unei alte companii, Rofersped, în schimbul capitalului propriu. Aceste active includ 22% din vagoanele CFR Marfă și 27% din locomotivele sale, în medie 23% din materialul rulant al companiei CFR Marfă. Autoritățile române au explicat că niciun angajat nu ar fi transferat direct de la CFR Marfă la Rofersped, care și-ar angaja personalul de pe piață. Planul de recuperare actualizat estimează că dimensiunea forței de muncă a Rofersped s-ar situa la 55% din numărul angajaților CFR Marfă. Rofersped nu ar primi contracte de la CFR Marfă și și-ar crea portofoliul propriu de clienți. În acest scop, Rofersped ar transmite oferte noi către 23 din cei aproximativ 256 de clienți ai CFR Marfă (9%). Acești 23 de clienți reprezintă aproximativ 41% din volumul de marfă al CFR în 2019 și aproximativ 60% din cifra de afaceri din același an. Serviciile Comisiei salută clarificările furnizate de autoritățile dvs în acest sens și le consideră a fi un alt pas în direcția corectă", se arată în scrisoarea Comisiei Europene din 11 mai 2021. Acțiunile deținute de CFR Marfă la Rofersped vor fi transferate către Ministerul Transporturilor în contul datoriei generate de ajutorul de stat ilegal.
În același timp, activele importante ale societății vor fi date și ele în plată Ministerului Transporturilor. Aceste clădiri și terenuri în valoare de zeci milioane de euro vor fi apoi introduse în capitalul social al aceleiași Rofersped, care va deveni un nou CFR Marfă și care va fi privatizată. "În conformitate cu planul de recuperare actualizat, CFR Marfă și-ar transfera mai întâi acțiunile deținute la Rofersped către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, ca parte a ajutorului ilegal recuperat în natură. Ulterior, ministerul respectiv ar transfera activele recuperate de la CFR Marfă către Rofersped în schimbul capitalului propriu. În documentul transmis pe 11 martie 2021, autoritățile române s-au angajat să privatizeze Rofersped după ce acesta primește activele necesare de la CFR Marfă. (...) Autoritățile dvs au explicat în documentul transmis pe 11 martie 2021 că planul de recuperare actualizat ar avea loc în diferite faze. Într-o primă fază, autoritățile române ar recupera în natură o parte din ajutorul ilegal în contextul procedurilor în curs de pre-insolvabilitate a companiei CFR Marfă. Într-o a doua fază, după finalizarea recuperării parțiale în natură, autoritățile române ar lichida CFR Marfă, care și-ar înceta activitățile și ar ieși de pe piață", se precizează în documentul citat.
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...