Grecia, țară cu o puternică influență ortodoxă, aprobă căsătoria între persoane de acelaşi sex

Postat la: 16.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Grecia, țară cu o puternică influență ortodoxă, aprobă căsătoria între persoane de acelaşi sex

Grecia a spus joi "da" şi dreptului de a adopta copii pentru părinţii de acelaşi sex, o reformă majoră a societăţii realizată de premierul conservator care o consideră drept "un punct de cotitură pentru drepturile omului".

Odată promulgată legea, această ţară mediteraneană, în care influenta Biserică Ortodoxă s-a opus cu înverşunare reformei, va deveni a 37-a ţară din lume, a 17-a ţară din Uniunea Europeană şi prima ţară creştin-ortodoxă care a legalizat adopţia pentru părinţii de acelaşi sex. Din cei 254 de deputaţi prezenţi în parlamentul unicameral, 176 au votat pentru, 76 împotrivă şi doi s-au abţinut, la finalul a două zile de dezbatere uneori aprinse. În momentul anunţării rezultatului, zeci de persoane, fluturând drapele curcubeu, şi-au manifestat bucuria în faţa Parlamentului din centrul Atenei.

Premierul de dreapta Kyriakos Mitsotakis a salutat "un punct de cotitură pentru drepturile omului" într-o "ţară progresistă şi democratică, ataşată cu pasiune de valorile europene", într-un moment în care Parlamentul European, într-o rezoluţie recentă, şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu "ameninţări foarte grave la adresa democraţiei, statului de drept şi drepturilor fundamentale în Grecia", în special în ceea ce priveşte declinul libertăţii presei.

"Pentru fiecare cetăţean democrat, astăzi este o zi de bucurie. De mâine va fi înlăturată o barieră", declarase mai devreme Mitsotakis într-un discurs adresat parlamentarilor. Adoptarea proiectului de lege era aşteptată datorită sprijinului mai multor partide ale opoziţiei de stânga. Dar Mitsotakis s-a confruntat cu o rebeliune din partea celei mai conservatoare aripi a partidului său Noua Democraţie (ND), opusă acestei reforme. Reales confortabil anul trecut, el a făcut din căsătoria între persoane de acelaşi sex o măsură emblematică a celui de-al doilea mandat.

loading...
PUTETI CITI SI...