Globalism, extremă urgență: Cică o să ne prăpădim cu toții de la dereglările climatice. Daca nu Salvam Planeta o sa ne depopuleze ea pe noi!
Postat la: 26.11.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Căldură extremă, poluare atmosferică, boli infecţioase, sănătate mintală: schimbările climatice reprezintă o ameninţare multiplă pentru sănătatea umană, iar Conferinţa ONU pentru acţiuni climatice - COP28 -, care începe joi, va dedica, pentru prima dată în istoria evenimentului, o zi pentru acest subiect.
''Pentru a evita efectele catastrofice asupra sănătăţii şi a preveni milioane de decese'', trebuie limitată creşterea medie a temperaturii pe Terra la 1,5 grade Celsius, obiectivul ambiţios al Acordului de la Paris, susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alături de alţi experţi sanitari şi din organizaţii de mediu.
Însă planeta se îndreaptă în prezent spre o încălzire cu 2,5 până la 2,9 grade Celsius până în 2100, potrivit ONU.
Deşi nicio fiinţă umană nu este la adăpost de efectele asupra sănătăţii, cei mai vulnerabili şi defavorizaţi, printre care copiii, femeile, vârstnicii, migranţii sau locuitorii din ţările slab dezvoltate - care emit cantitatea cea mai mică de gaze cu efect de seră - sunt expuşi mai rapid şi cu un impact mai mare, potrivit experţilor.
Anul 2023 se anunţă deja cel mai călduros înregistrat vreodată. Şi, pe măsură ce încălzirea planetară continuă, valuri de căldură mai frecvente şi mai intense îşi vor pune amprenta din ce în ce mai vizibil asupra corpului uman.
În 2022, locuitorii Terrei au fost expuşi, în medie, la 86 de zile de temperaturi potenţial mortale.
Persoanele cele mai vulnerabile plătesc tributul cel mai greu. Astfel, numărul persoanelor de peste 65 de ani care şi-au pierdut viaţa din cauza caniculei a crescut cu 85% în perioadele 1991-2000 şi 2013-2022, potrivit unui raport de referinţă publicat săptămâna aceasta de revista medicală The Lancet.
Doar în Europa, căldura a provocat peste 70.000 de decese vara trecută, au precizat cercetătorii săptămâna acesta, în urma unei revizuiri în creştere a estimării precedente de 62.000 de victime.
Aproape de cinci ori mai multe persoane riscă să moară la nivel global în urma efectelor căldurii extreme până în 2050, potrivit unei ''numărători inverse'' publicată de revista Lancet.
Secetele din ce în ce mai frecvente expun de asemenea milioane de persoane la foamete. Din perspectiva unei încălziri cu 2 grade Celsius până în 2100, un număr suplimentar de 520 de persoane va r fi afectate de insecuritate alimentară moderată sau gravă până la mijlocul secolului.
Şi alte evenimente climatice extreme, precum furtuni, inundaţii şi incendii, provoacă decese sau favorizează apariţia unor afecţiuni.
Aproape 99% din populaţia mondială respiră un aer care se se încadrează în limitele fixate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Accentuată de schimbările climatice, poluarea atmosferică sporeşte riscul bolilor respiratorii, al accidentelor cardiovasculare, al diabetului sau cancerului şi, potrivit unor experţi, are efecte comparabile, sau chiar mai grave, decât cele ale fumatului sau alcoolului.
Astfel, în atmosferă sunt prezente gaze, metale grele, particule fine, rezultate în principal din energii fosile, şi care pot trece de bariera plămânilor şi ajungând în sânge.
Deşi sunt mai vizibile în perioadele de maximă poluare, când se înmulţesc infecţiile respiratorii şi alergiile, efectele cele mai nefaste sunt asociate cu expunerea pe termen lung.
Peste patru milioane: acesta este, potrivit OMS, numărul deceselor premature provocate de poluarea atmosferică exterioară în fiecare an la nivel global.
Ca o rază de speranţă, aceste decese premature au scăzut cu aproape 16% din 2015, în principal graţie unui consum mai redus de cărbune, potrivit ''numărătorii inverse'' a Lancet.
Dereglările climatice - modificările de temperatură şi precipitaţii - intensifică de asemenea bolile infecţioase şi parazitare.
Este vorba în special de noi zone afectate de ţânţari, păsări, dar şi mamifere implicate în epidemiile create de virusuri (dengue, chikungunya, zika,virusul West Nile), bacterii (ciumă, boala Lyme), animale sau paraziţi (malarie).
Răspândirea febrei dengue ar putea creşte cu 36% odată cu o încălzire planetară de 2 grade Celsius până în 2100, potrivit raportului Lancet. Şi, odată cu încălzirea oceanelor, mai multe zone costiere vor deveni propice transmiterii bacteriei vibrio, care provoacă holera.
Furtunile şi inundaţiile pot crea ape stătătoare, favorabile înmulţirii ţânţarilor, iar valurile de căldură favorizează infecţiile transmise pe calea apei.
Anxietate, depresie sau stres post-traumatic - dereglările climatice reprezintă de asemenea un risc pentru sănătatea mintală, în special în cazul persoanelor care suferă de patologii clinice, potrivit specialiştilor.
Efectelor directe ale catastrofelor naturale şi ale caniculelor li se adaugă efectele indirecte, cum ar fi ecoanxietatea, care îi afectează în special pe tineri.
-
O nouă moleculă creată de Inteligența Artificială ar fi avut nevoie de 500 de milioane de ani pentru a evolua în natură
Un model de Inteligență Artificială a simulat o jumătate de miliard de ani de evoluție moleculară pentru a crea codul un ...
-
Cum va fi afectată România de măsurile economice ale lui Donald Trump: un profesor de economie explică efectele deciziilor acestuia
SUA sunt pe cale să provoace un adevărat război al tarifelor, după ce Donald Trump a impus taxe vamale Canadei și Mexicu ...
-
Biserica Ortodoxă Română îl canonizează pe Arsenie Boca. Ceremonia marchează 100 de ani de la ridicarea BOR la rangul de Patriarhie
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va canoniza oficial, marți, 4 februarie 2025, pe Arsenie Boca, una dintre cele mai influe ...
-
Noi detalii despre românca implicată în ancheta furtului tezaurului dacic. Ce spun procurorii despre femeia pe care au lăsat-o fără lenjeria de pe pat
În cadrul anchetei privind furtul de artă de la Muzeul Drents din Olanda, autoritățile olandeze au efectuat o percheziți ...
-
Pentru că guvernul Ciolacu a politizat Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, ni se vor tăia 300 de milioane de euro din PNRR
Pentru că guvernul Ciolacu a politizat Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, ni se vor tăia 300 de milioane d euro ...
-
Ultimul update de iOS 18.3 pentru iPhone a facut legatura device-urilor Apple la Starlink-ul lui Elon Musk
Cea mai recentă actualizare Apple iOS 18.3 a introdus discret conectivitatea prin satelit Starlink pentru anumite iPhone ...
-
Zelenski a început să dea din casă: Au dispărut peste 100 de miliarde din banii trimisi de americani in Ucraina VIDEO
"Auzim din SUA că America a dat Ucrainei sute de miliarde, 177 ca să fiu mai precis, aceasta a fost suma care a fost vot ...
-
Agenda Woke face ravagii peste tot in lume omorând oameni nevinovati in numele diversitatii LGBTQ
Acestea sunt rezultatele agendei Woke Progresiste DEI (diversitate, echitate și incluziune), adică în loc să angajezi oa ...
-
Kaufland cedează în Croatia şi micşorează preţurile în urma boicotului consumatorilor care s-au unit şi au prabuşit vânzările marilor retaileri cu 50% într-o zi
Consumatorii din Balcani boicotează supermarketurile pentru a protesta împotriva creşterii preţurilor. Campania a fost l ...
-
Două femei au organizat și executat un jaf de peste 100.000 de euro. Au furat un seif și l-au îngropat în pădure
Polițiștii din Bacău au anunțat că au reușit să găsească seiful cu 100.000 de euro și bijuterii, dispărut pe 23 decembri ...
-
Metoda prin care Rusia a păcălit SUA și a transferat bani prin băncile de la Washington: Departamentul de Justiție american a luat urma miliardelor de dolari
O anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA a descoperit că Rusia a transferat miliarde de dolari prin intermediul bă ...
-
Panama renunță la Drumul chinezesc al Mătăsii după vizita lui Rubio
Președintele Panama, Jose Raul Mulino, a declarat, după discuții cu secretarul de stat american Marco Rubio , că guvernu ...
-
Călin Georgescu a fost dat pe mâna procurorilor. Dosarul cheltuielilor din campanie a ajuns la Parchetul General
La începutul anului 2025, ANAF a început verificările legate de campania electorală a fostului candidat la prezidențiale ...
-
De ce a intrat Nordis în insolvență. Suma creanțelor depășește 720 de milioane de lei
Nordis Management SRL se confruntă cu un blocaj financiar, întrucât nu a reușit să asigure nivelul de lichiditate necesa ...
-
Românii plătesc cele mai mari taxe pe salarii, deși au printre cele mai mici venituri din UE. Un cunoscut economist arată de ce este vina Guvernului
Profesorul universitar Cristian Păun explică de ce românii au printre cele mai mari taxe pe salarii, în contextul în car ...
-
Călin Georgescu lansează acuzații cu iz penal - Predoiu cu SRI, Vlase cu afaceri ilegale, MRU cu Black Cube, Hellvig cu resursele SRI în campanie
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, lansează amenințări în direct la adresa unor lideri po ...
-
Un anticomunist arestat de Ceaușescu a cerut la CNSAS dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989
Arestat de multe ori în regimul Ceaușescu, ultima oară chiar după evenimentele de la Timișoara, luptătorul anticomunist ...
-
Provocarea de pe TikTok care dă fiori medicilor. Avertisment: Produce leziuni ireversibile
PMai multe cantoane din vestul Elveţiei avertizează cu privire la periculoasa "Provocare Paracetamol" care face ravagii ...
-
Numărul persoanelor cu demență va crește dramatic: cercetătorii au descoperit însă un remediu banal
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu deme ...
-
Profeția lui Elon Musk, din urmă cu un an, s-a adeverit recent: Va fi nevoie de un accident aviatic grav
Elon Musk spunea în urmă cu aproximativ un an că ar fi nevoie de un accident aviatic grav pentru ca guvernul să pună cap ...
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) ...
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, d ...
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care ...