Ghețarii care se topesc în Groenlanda emană cantități imense de mercur

Postat la: 07.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Ghețarii care se topesc în Groenlanda emană cantități imense de mercur

Ghețarii care se topesc în Groenlanda eliberează în atmosferă o cantitate uriașă de mercur, care ajunge întâi în râuri și fiorduri, după care în întreg ecosistemul planetar.

Cercetătorii au descoperit în trei râuri graciare și trei fiorduri concentrații record de mercur, cele mai mari din istorie, comparabile doar cu cantitatea de mercur de pe căile navigabile poluate din China. Despre această țară se știe că produce aproximativ o treime din poluarea cu mercur din lume, amintește Science Alert. Mercurul este un element natural și răspândit, dar care poate fi eliberat și în urma incendiilor, a erupțiilor vulcanice și nu numai. Însă în ultimii 150 de ani, activitatea industrială a avut ca rezultat și mai mult din acest poluant în atmosferă.

Pe măsură ce ghețarii se topesc, metalul pe care îl conțin alunecă spre coastă și trece treptat de la un organism la altul în lanțul trofic. Oamenii și animalele din Arctica sunt în pericol mai mare de a ingera niveluri toxice de mercur din hrana și din apa lor, posibil deoarece curenții transportă aceste metale grele spre nord, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature Geoscience.

loading...