Fost lider din lumea interlopă a ajuns profesor de matematică la liceu. Colegii de catedră au intrat în grevă!
Postat la: 24.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Mai mulți profesori de la Colegiul Național Mihai Viteazu din Turda au intrat în grevă după ce fostul lider al lumii interlope Ovidiu Vancea, cunoscut și drept „Balibacea", a ajuns profesor de matematică la liceul respectiv.
Conform Știri de Cluj, inclusiv părinții elevilor sunt nemulțumiți de faptul că Vancea, care în trecut a avut numeroase probleme penale și a fost condamnat la închisoare, a ajuns să predea matematică copiilor lor. De asemenea, profesorii de la Colegiul Național Mihai Viteazu din Turda, acolo unde a ajuns Vancea să predea, au intrat în grevă japoneză. Profesorii cer demisia directoarei unității de învățământ
Conform sursei citate, Ovidiu Vancea, zis Balibacea, și alti 4 complici au fost reținuti în 2012 de procurorii din Cluj pentru că au înșelat mai multe depozite de materiale de construcții. Ovidiu Vancea a fost considerat unul dintre cei mai periculoși infractori din Cluj. El a fost judecat la Curtea de Apel Iași pe motiv că în 2003 ar fi ordonat asasinarea unui lider al lumii interlope din Turda. Balibacea și-a pus oamenii să arunce o grenadă in pizzeria Pharaon de la ieșirea din Turda, spre Cluj Napoca.
În 2010, Balibacea a fost reținut de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Prejudiciul nu a fost estimat încă, dar s-ar ridica la 700.000 de lei. În 2012, Balibacea a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, dar ulterior, acesta a atacat sentința, iar în 2015 Curtea de Apel Cluj a majorat condamnarea la 10 ani de închisoare. Balibacea a motivat că va fi tată de gemeni, mama copiilor săi fiind o tânără pe care a cunoscut-o în perioada în care era în detenţie.
Instanţa nu s-a lăsat înduplecată şi i-a majorat pedeapsa dată de instanţa de fond, de la 5 ani de închisoare la 10 ani de închisoare, "pentru comiterea infracțiunii de instigare la înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, în formă continuată". Sentința a putut fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar nu se știe care a fost deznodământul pentru că sentințele mai vechi nu se păstrează în arhivă. Vancea a stat în închisoare 22 de luni pentru că ar fi ordonat asasinarea unui rival, în pizzeria Pharaon, de la intrare din Turda.
Potrivit procurorilor DIICOT, Balibacea a vrut să-și "elimine" un rival, folosind o grenadă de război. Atentatul a avut loc pe 7 mai 2004, persoana vizată fiind Gheorghe Otvos, zis Gagarin. Patru persoane mascate au deschis ușa restaurantului și au aruncat o grenadă în direcția mesei la care se afla Gagarin. În urma exploziei, nouă persoane au suferit răni grave. Procurorii DIICOT l-au arestat pe Ovidiu Vancea, alături de alți trei bărbați sub acuzația de tentativă de omor. Vancea a stat în arest timp de 22 de luni, fiind trimis în judecată și achitat la toate instanțele.
Fapta a existat, dar nu au fost probe că a fost comisă de Ovidiu Vancea și de ceilalți trei bărbați. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în 2013, achitarea definitivă a lui Vancea. Ulterior, el a dat în judecată statul român și a cerut despăgubiri de un milion de lei pentru cele 22 de luni petrecute în arest. El a spus că i-a fost "ruinată" viața socială, deoarece soția lui a divorțat de el. Judecătorii i-au dat suma de 90.000 de lei, ca despăgubiri.
-
Se agită globalistii: Planul de 100 de miliarde de dolari care poate "salva" omenirea de la extincția climatică!
O reuniune la nivel înalt care va avea loc la Paris luna viitoare va prezenta un plan de 100 de miliarde de dolari pentr ...
-
România protestează după mesajul preşedintei Ungariei privind Ardealul
Ministerul Afacerilor Externe transmite duminică, într-un comunicat de presă, că i-a transmis ambasadorului Ungariei la ...
-
Originile inteligenței artificiale: De la sclavii robotici imaginați de vechii greci, până la ChatGPT!
Termenul „inteligență artificială" a luat naștere cu peste 60 de ani în urmă, dar oamenii au fost fascinați încă din Ant ...
-
Planul secret Bilderberg: E posibil ca Inteligenta Artificială să fie arma forte a unei guvernante globale
Aproape 130 de lideri politici și din domeniul afacerilor din întreaga lume au participat la întâlnirea secretă Bilderbe ...
-
Ce pun la cale Pfizer-BioNTech și Comisia Europeană: au modificat contractul privind vaccinul COVID-19 din pricina supraofertei globale
Comisia Europeană a ajuns la un acord cu Pfizer și BioNTech pentru modificarea contractului privind vaccinul COVID-19, m ...
-
O nouă frontieră a tehnologiei a fost depășită: implantarea de cipuri în creier devine realitate!
Neuralink, compania miliardarului Elon Musk, a primit aprobarea de a implanta cipuri cerebrale la oameni în studiile cli ...
-
Turnătorie pe bani grei: Un avertizor de integritate a primit 279 de milioane de dolari recompensă!
Recompensa record de 279 de milioane de dolari acordată unui avertizor de integritate la începutul acestei luni de către ...
-
Digitalizarea samsarilor de mașini: Noi reglementări pentru cei care vor să cumpere sau să vândă autoturisme
Două reglementări recent aprobate prevăd că înmatriculările și radierile de mașini se vor putea face online, iar la tran ...
-
Partea bună a AI: A descoperit cum se poate anihila o superbacterie ucigașă!
Oamenii de știință au folosit inteligența artificială pentru a descoperi un nou antibiotic care poate ucide o specie mor ...
-
Bătălia pentru NATO: Nici vorbă de Iohannis!
Jens Stoltenberg, secretarul general norvegian al alianței militare transatlantice, va demisiona la sfârșitul lunii sept ...
-
S-au scumpit vacanțele în Bulgaria, Grecia, Turcia și România
Vacanțele la mare s-au scumpit considerabil în acest an, tarifele ajungând să aibă valori foarte mari pentru un sejur, î ...
-
Clubul de Presă contracarează cenzura Parlamentului European: „Nu legiferați o 'poliție a presei'!"
Clubul de Presă solicită Parlamentului și Guvernului României să se opună prin toate mijloacele adoptării „Propunerii de ...
-
Analiza: Cine va pierde din războiul economic mondial
Lumea este pe calea unui nou război economic din cauza peisajului valutar schimbat, a scris Werner Plumpe pentru ziarul ...
-
Directiva Bruxelles-ului care va crește prețul apei si va crea o noua criză!
Furnizorii de apă potabilă avertizează asupra creșterii prețurilor în Germania. Acest lucru este raportat de „Neue Osnab ...
-
Raportul dintre prețul cuprului și cel al aurului indică o economie nesănătoasă, ceea ce ridică posibilitatea unei recesiuni globale
Pe piața metalelor prețioase apar tot mai multe semne ale unei viitoare recesiuni, deoarece raportul dintre prețul cupru ...
-
Prețul gazelor se prăbușește în Europa, nu și în România!
Pe Bursa de la Amsterdam, care dictează prețurile la gaz în Europa, prețul gazului a scăzut sub 30 de Euro/Mwh, în conte ...
-
Un OZN de proporții enorme surprins plutind deasupra unei baze militare americane
O nouă înregistrare a unui incident OZN care ar fi fost văzut de peste 50 de persoane a fost făcută publică. Într-o noap ...
-
''Klaus, sindicaliștii și rotativa!'' Film cu buget redus, regie mediocră și actori slabi
În excursia de lux din America de Sud, Klaus Iohannis fiind relaxat dar și inspirat de autoritatea președinților sud-ame ...
-
Colete de la Hitler: 58 de kilograme de cocaină ambalată în pachete inscripționate cu steagul nazist, capturate în drum spre Europa
Poliţia peruană antidrog a anunţat joi confiscarea a 58 de kilograme de cocaină, care urmau să fie expediate în Belgia d ...
-
Uniunea Europeană sfidează protestele fermierilor și statele din estul Europei: concesie majoră pentru Ucraina
Uniunea Europeană a convenit joi să suspende pentru încă un an restricţiile asupra importurilor din Ucraina, în ciuda fa ...
-
Prețurile petrolului se prăbușesc: Rusia și marii producători au generat confuzie majoră în piață
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3 dolari în timpul tranzacţiilor de joi, după ce viceprim-ministrul rus Alexande ...
-
Euro nu mai coboară sub 5 lei! Analiștii anunță că inflația va ajunge la cel mai mic nivel din ultimul an
Analiştii financiari din cadrul asociaţiei CFA România estimează că leul se va deprecia până la un curs mediu de 5,0528 ...
-
Gest Superb Mihai Căldăraru a oferit alimente și un tort pentru copii și persoanele vârstnice social-vulnerabile din București
În data data de 25 mai, Mihai Căldăraru a împărţit cadouri copiilor și bătrânilor nevoiași! Un număr de 20 bătrâni și 30 ...
-
Democrații din New York vor sa voteze pentru separarea copiilor de părinți și să fie vaccinați fără acordul părinților!
Membrii de stânga ai Adunării Statului New York fac presiuni pentru ca tot mai mulți copii minori din tot statul Empire ...
-
Șeful OMS somează guvernele lumii să "predea suveranitatea" sanitară înainte de următoarea pandemie
Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, i-a îndemnat pe liderii mondiali să cedeze suverani ...
-
Chiar fondatorii ChatGPT trag semnalul de alarmă: "Inteligența artificială ar putea prelua omenirea!"
Echipa din spatele ChatGPT susține că este nevoie de un echivalent al unui organism de supraveghere atomică pentru a se ...
-
Cât de importantă este încălțămintea de protecție?
Munca pe un șantier de construcții sau desfășurarea unei activități în aer liber nu este întotdeauna sigură, mai ales da ...
-
Criză în Germania - Cea mai mare economie din UE a intrat în recesiune
Economia germană s-a contractat uşor în primul trimestru al anului 2023 comparativ cu precedentele trei luni, intrând as ...
-
Toate creditele trebuie recalculate - ANPC obligă băncile să nu-și mai pună clienții să plătească prima dată dobânda
Băncile vor trebui să emită noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consu ...
-
Pescărușii dependenți de droguri din Marea Britanie atacă: "Ne-a smuls joint-ul și a fugit!"
Un grup de pescăruși au atacat și au furat droguri de la oameni care le consumau generând apoi dezordine în mai multe or ...