Folosim cu adevărat doar 10% din creier? Ce spun oamenii de știință
Postat la: 13.08.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Scriitorul american Lowell Thomas scria în 1936, în introducerea cărţii lui Dale Carnegie, Cum să câştigi prieteni şi să influenţezi oamenii, ceea ce avea să devină o afirmaţie repetată deseori: „Profesorul William James de la Harvard obişnuia să spună că omul obişnuit îşi dezvoltă doar 10% din capacitatea sa mintală latentă". Această idee a căpătat o viaţă proprie, unii susţinând ulterior că oamenii îşi folosesc doar 10% din creier. Dar este adevărat?
Deşi rămâne incert dacă prof. William James, considerat părintele psihologiei americane, s-a aflat la originea acestei afirmaţii, cert este că este indiscutabil falsă. Cu siguranţă că, „ne folosim întotdeauna tot creierul", a declarat pentru Live Science, Erin Hecht, profesor asistent de neuroştiinţă evoluţionistă la universitatea Harvard. „Este un mit atât de amuzant", a declarat Julie Fratantoni, cercetător în neuroştiinţe cognitive şi şef de operaţiuni pentru proiectul Sănătatea Creierului (BrainHealth) de la universitatea Texas, din Dallas.
Pentru început, cercetătoarea nici măcar nu este sigură dacă 10% se referă la volum sau la altceva: „Este 10% din metabolismul energetic? 10% din activitatea electrică? Este vorba de nivelul de oxigenare a sângelui?" Acest mit este atât de răspândit încât studenţii întreabă despre el. „La cursurile mele, ori de câte ori cineva aduce în discuţie acest mit, eu spun: Dacă foloseşti doar 10% din creier, probabil că eşti conectat la aparate (de menţinerea vieţii)", spune Hecht. Ea a comparat activitatea creierului cu cea a inimii atunci când corpul este în repaus; inima continuă să pompeze chiar dacă nu funcţionează la capacitate maximă.
De asemenea, întregul creier şi celulele sale, numite neuroni, sunt întotdeauna active, chiar şi doar la un nivel de bază. „Neuronii trebuie să se activeze la un anumit nivel de bază pentru a se menţine sănătoşi", explică ea. Potrivit lui Fratantoni şi Hecht, în timp ce în creier există regiuni distincte, organul funcţionează prin intermediul mai multor reţele. Astfel, nicio regiune nu acţionează vreodată în mod izolat. Fratantoni a dat exemplul reţelei modului implicit, care implică mai multe zone cognitive pentru a procesa gândirea şi interacţiunile sociale.
Dar, cum ştim ce părţi ale creierului sunt active? Cel mai bun instrument de care dispunem pentru a măsura activitatea cerebrală este imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). Această tehnică de neuroimagistică necesită ca cineva să stea întins într-un scaner asemănător unui tub în timp ce răspunde la diferiţi stimuli. Scanerul măsoară modificările fluxului sanguin din creier, ceea ce indică o utilizare crescută a energiei în diferite regiuni.
„Ideea este că părţile creierului care primesc mai mult sânge ard mai multă energie şi, prin urmare, sunt mai implicate funcţional în ceea ce gândeşti", explică Hecht. Creierul nostru recrutează mai puţine resurse pentru abilităţile pe care le cunoaştem bine. Atunci când exersăm o abilitate, creierul nostru se schimbă în câteva moduri observabile.
În primul rând, ţesutul cerebral asociat cu regiunile acelei abilităţi se măreşte fizic, potrivit lui Hecht. Ea spune că cercetătorii au emis ipoteza că această creştere ar putea proveni de la neuronii care se ramifică pentru a se conecta cu neuronii vecini, sau de la o vascularizare crescută care ar facilita un flux sanguin mai mare. În acelaşi timp, cu cât creierul devine mai exersat cu privire la o abilitate, cu atât este mai eficient şi necesită mai puţină energie. „Pe măsură ce devii mai priceput la ceva ce înveţi să faci, o mai mică parte din creier este activă", a spus Hecht.
Energia mentală, sau efortul conştient depus pentru a finaliza o sarcină, este o altă modalitate eficientă prin care indivizii îşi pot măsura utilizarea personală a creierului, a spus Fratantoni. Deoarece nu se poate testa ştiinţific energia mentală, această măsurătoare este destul de subiectivă. „Cred că un mod mai bun de a ne gândi la asta este răspunsul la întrebarea: ştii măcar care este capacitatea ta?", spune cercetătoarea, respectiv „Ce ai putea face pentru a atinge mai mult din potenţialul tău deplin?". În opinia lui Hecht, răspunsul este să practici cu sârguinţă orice abilitate pe care o cultivi.
În cele din urmă, noţiunea de a folosi 10% din creier nu este doar incorectă, ci şi irelevantă, spune cercetătoarea. Hecht a menţionat că, după o leziune debilitantă sau un accident vascular cerebral (AVC), unii oameni îşi pot consolida din nou abilităţile „alte părţi ale creierului preluând într-un fel funcţia" pe care regiunea afectată o controla. Mintea, incredibil de plastică, se poate re-cabla atunci când o regiune este pierdută sau deteriorată, astfel încât ceea ce reprezintă 100% se poate schimba. Chiar şi în cazul în care o porţiune a creierului este rănită sau îndepărtată, mintea umană poate găsi o modalitate de a funcţiona la capacitate maximă, a conchis cercetătoarea.
-
Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre ...
-
Studiu: Cafeaua de dimineață reduce riscul de deces cauzat de bolile cardiovasculare
Un nou studiu a constatat că persoanele care beau cafea dimineața au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiov ...
-
Cum au fost folosite ca spioni de către agențiile de informații animalele și animalele false
CIA și alte agenții de informații au folosit animale, precum porumbei, pisici, balene și pești pisică robotizați, ca spi ...
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Ameri ...
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în acel ...
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Tru ...
-
Ce spune un medic cunoscut despre metapneumovirusul care a creat panică în ultimele zile. Cât de grav este și cum ne tratăm
Într-o postare recentă pe Facebook, medicul specialist Mihai Craiu clarifică situația virusului care a atras atenția în ...
-
Provocările tehnice ale jocurilor de noroc online
Știi momentul acela când stai pe canapea și n-ai chef de nimic altceva decât să deschizi laptopul sau telefonul și să-ți ...
-
SUA deschide o anchetă asupra a 2,6 milioane de vehicule Tesla, din cauza funcţiei de conducere la distanţă
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii ...
-
Numărul imigranților români în Spania a scăzut cu 30% într-un deceniu: „Nu mai este paradisul muncii, cum era cândva"
Comunitatea românească din Spania, cândva cea mai mare comunitate străină din țară, este în scădere semnificativă. Potri ...
-
CNN: De ce este atât de interesat Trump de cea mai mare insulă din lume
Groenlanda este cea mai mare insulă din lume şi adăposteşte peste 56.000 de oameni, având o poziţie strategică şi resurs ...
-
România a ajuns la populația de acum 60 de ani! Care sunt cauzele scăderii populației într-un ritm accelerat
În ultimii zece ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației rezidente, ajungând de la aproximativ 19 ...
-
Au fost declasificate documente CIA despre "Experimentul Gateway". Informații tulburătoare despre reîncarnare și mijloace folosite pentru alterarea minții
Documente declasificate arată că, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, CIA a avut unele idei „int ...
-
Reuters: OMV din Austria este de acord să furnizeze gaze românești Germaniei în situația de criză energetică
Compania austriacă OMV a încheiat un acord pentru a furniza companiei germane Uniper gaze din proiectul său din Marea Ne ...
-
ANAF pune lupa pe conturile Revolut. Ce se întâmplă cu banii tăi
ANAF pune tunurile pe conturile românilor. Conturile Revolut se vor supune legislației românești, astfel că afacerile ce ...
-
Bulgaria a devenit paradisul benzinei pentru greci, după extinderea Schengen
Grecii se înghesuie să treacă granița în Bulgaria pentru a profita de prețurile semnificativ mai mici la carburanți, ca ...
-
Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
Șeful fondului de investiţii Rockefeller Capital Management's, Ruchir Sharma, a realizat într-un articol publicat în Fin ...
-
Descoperire colosală: Adam și Eva chiar au existat; la fel și Grădina Edenului. E mai aproape decât credeam
Povestea lui Adam și Eva este una familiară pentru majoritatea creștinilor: conform Bibliei, ei sunt primii bărbat și fe ...
-
Ce cunoaștem despre icoane? Câteva date despre aceste obiecte de cult
Toate obiectele de cult au un istoric unic si fascinant. Știți în ce secol au apărut icoanele pentru prima dată? Cunoașt ...
-
Cercetătorii atrag atenția: Un virus banal ar putea declanșa boala Alzheimer
Un virus comun, cu care majoritatea oamenilor vin în contact încă din copilărie, ar putea fi responsabil pentru apariția ...
-
Dovezi ciudate dintr-o carieră din Europa ale unor "autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani ar putea schimba cursul istoriei
Niște denivelări ciudate dintr-o carieră din Europa s-au dovedit a fi „autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani pentr ...
-
A fost descifrat cel mai vechi semnal radio primit din spațiu: Ne dezvăluie lucruri noi despre forțele ascunse ale universului
O explozie radio detectată în 2022 și-a dezvăluit în sfârșit secretele. Semnalul, care a călătorit timp de 200 de milioa ...
-
Un șofer din Craiova a mușcat un polițist rutier și i-a dat altuia în cap cu aparatul Drugtest
Un șofer în vârstă de 24 de ani, din Craiova, i-a agresat, duminică, pe poliţiştii care l-au oprit în trafic pentru vite ...
-
Ce să NU faci de Sfântul Ioan Botezătorul, pe 7 ianuarie. Tradițiile care țin ghinionul la distanță
În data de 7 ianuarie este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul. În această zi, aproape două milioane de cetățeni români îș ...
-
Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră
Actorul de origine română Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un fi ...
-
Modelele AI au rezultate mai bune decât experţii în imagistică cu ultrasunete în diagnosticarea cancerului ovarian
Un studiu internaţional desfăşurat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că modelele bazate pe int ...
-
Un nou trend în SUA: Bărbații tineri, singuri, părăsesc bisericile tradiționale pentru alternativa mai „masculină" reprezentată de biserica Ortodoxă
Bărbații tineri și singuri se îndreaptă către Biserica Ortodoxă după ce au descoperit religia creștină „masculină" prin ...
-
Bill Gates și alți lideri din domeniul tehnologiei își împărtășesc previziunile pentru 2025: "Cel puțin 100.000 de roboți personali AI vor fi precomandați"
Discuțiile despre inteligența artificială au dominat anul 2024, iar liderii din tehnologie prezic că următoarea etapă a ...
-
Primele produse alimentare care se scumpesc la începutul acestui an. Cu cât cresc prețurile
La începutul anului 2025, Guvernul României a decis înghețarea salariilor bugetarilor, pensiilor și alocațiilor, în para ...