Europa Liberă: Hidroelectrica pregătește 280 de posturi pentru clientela politică cu salarii de 10 milioane de euro!
Postat la: 06.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Înaintea sărbătorilor, Bogdan Badea, directorul producătorului public de energie Hidroelectrica, vrea să facă sute de angajări. Între timp, acesta și-a promovat mentorul, pe fostul ministru Andrei Gerea, în funcția de șef al departamentului de furnizare energie pentru consumatorii casnici, transmite Europa Liberă.
Europa Liberă a văzut propunerea de reorganizare prin care conducerea Hidroelectrica, societate unde statul este acționar majoritar prin Ministerul Energiei, dorește să creeze 280 de noi posturi.
Conform documentelor obținute de Europa Liberă, impactul anual al angajărilor ar fi de peste 50 de milioane de lei (peste 10 milioane de euro).
În documentele prezentate de conducerea Hidroelectrica reiese că impactul bugetar ar fi de doar 8,4 milioane de euro, pentru că s-ar face economii din desființarea a 53 de posturi. Însă, din datele Sindicatului Hidrosind, reiese că doar 14 din cele 53 de posturi desființate erau și ocupate, așa că economiile nu sunt așa de mari.
Cele 280 de posturi create costă 50,9 milioane de lei anual sau 10 milioane de euro. Asta înseamnă aproximativ 190.000 lei pe și 3.400 euro pe lună.
La un cost de 3.400 de euro pentru un loc de muncă, sumă în care sunt incluse și taxele, salariul mediu net este de 2.000 de euro pentru fiecare nou angajat, reiese din informațiile obținute de Europa Liberă.
Potrivit noii organigrame, se creează posturi și pentru cabinetul proaspătului membru de directorat - fostul ministru și mentor al lui Badea - Andrei Gerea. Acesta a fost numit în a doua săptămână a lunii decembrie CFO - Chief Financial Operations.
Gerea a fost numit după ce Radu Pop, fostul coordonator al departamentului de furnizare clienți casnici, a demisionat. Curtea de Conturi a constatat anterior administrarea defectuoasă a segmentului furnizare.
Andrei Gerea a fost ministru al Economiei și apoi al Energiei în guverne conduse de Victor Ponta. În ultimul mandat ministerial (Energie, IMM-uri și Mediu de Afaceri, 12.2014 - 11.2015) l-a avut ca subaltern pe actualul director general al Hidroelectrica, Bogdan Badea.
Gerea a fost angajat la Hidroelectrica încă de la mijlocului anului în curs. Atunci el a fost numit director general al unui parc eolian deținut de Hidroelectrica - Crucea Wind Farm. Gerea avea o indemnizație fixă lunară brută care era de cinci ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut din ramura de activitate a Crucea Wind Farm. Astfel, veniturile sale nete luna depășeau 8.000 de euro.
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă ...
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de c ...
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani ...
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta ...
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada ...
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, români ...
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește străm ...
-
Beneficiile promovării școlilor profesionale pentru formarea unor muncitori profesioniști
Într-o economie globalizată, care se confruntă cu schimbări rapide și nevoi tot mai diversificate, școlile profesionale ...
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung obser ...
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizato ...
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o ...
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătes ...
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi ...
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri d ...
-
Cât de grav este virusul HMPV, care a ajuns și în România, și cum ne putem feri de el? În prezent nu există vaccinuri pentru el
Virusul hMPV, (Human Metapneumovirus) este un virus ARN. Mai exact, face parte din familia Paramyxoviridae, genul Metapn ...
-
O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN
Originea Sfinxului continuă să fie un subiect intens dezbătut, iar data construcției, autorii și scopul său real rămân p ...
-
Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre ...
-
Studiu: Cafeaua de dimineață reduce riscul de deces cauzat de bolile cardiovasculare
Un nou studiu a constatat că persoanele care beau cafea dimineața au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiov ...
-
Cum au fost folosite ca spioni de către agențiile de informații animalele și animalele false
CIA și alte agenții de informații au folosit animale, precum porumbei, pisici, balene și pești pisică robotizați, ca spi ...
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Ameri ...
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în acel ...
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Tru ...
-
Ce spune un medic cunoscut despre metapneumovirusul care a creat panică în ultimele zile. Cât de grav este și cum ne tratăm
Într-o postare recentă pe Facebook, medicul specialist Mihai Craiu clarifică situația virusului care a atras atenția în ...
-
Provocările tehnice ale jocurilor de noroc online
Știi momentul acela când stai pe canapea și n-ai chef de nimic altceva decât să deschizi laptopul sau telefonul și să-ți ...
-
SUA deschide o anchetă asupra a 2,6 milioane de vehicule Tesla, din cauza funcţiei de conducere la distanţă
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii ...
-
Numărul imigranților români în Spania a scăzut cu 30% într-un deceniu: „Nu mai este paradisul muncii, cum era cândva"
Comunitatea românească din Spania, cândva cea mai mare comunitate străină din țară, este în scădere semnificativă. Potri ...
-
CNN: De ce este atât de interesat Trump de cea mai mare insulă din lume
Groenlanda este cea mai mare insulă din lume şi adăposteşte peste 56.000 de oameni, având o poziţie strategică şi resurs ...
-
România a ajuns la populația de acum 60 de ani! Care sunt cauzele scăderii populației într-un ritm accelerat
În ultimii zece ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației rezidente, ajungând de la aproximativ 19 ...
-
Au fost declasificate documente CIA despre "Experimentul Gateway". Informații tulburătoare despre reîncarnare și mijloace folosite pentru alterarea minții
Documente declasificate arată că, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, CIA a avut unele idei „int ...