EMA a autorizat vaccinul Novavax. Ce tehnologie folosește al cincilea vaccin anti-Covid din UE si cat e de sigură

Postat la: 20.12.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

EMA a autorizat vaccinul Novavax. Ce tehnologie folosește al cincilea vaccin anti-Covid din UE si cat e de sigură

Vaccinul anti-Covid dezvoltat de compania americană Novavax a fost autorizat luni, 20 decembrie, de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Vaccinul devine astfel "cel de-al cincilea vaccin recomandat în UE pentru a preveni Covid-19 în rândul persoanelor de peste 18 ani", a anunţat EMA într-un comunicat.

Serul utilizează o tehnologie considerată clasică în raport cu cele aflate la baza celor deja aprobate în Uniunea Europeană, un detaliu care ar putea să reducă scepticismul în rândul persoanelor nevaccinate. Este un aşa-numit vaccin "subunitar", pe bază de proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus. Vaccinul conține mici particule făcute în laborator dintr-o versiune a proteinelor de pe suprafața virusului SARS-CoV-2 și, de asemenea, un adjuvant - o substanță care ajută la întărirea răspunsului imun.

Când o persoană primește vaccinul, sistemul imunitar va identifica particulele de proteine drept corpuri străine și va produce un răspuns natural împotriva lor - anticorpi și celule T. Dacă, ulterior, persoana vaccinată intră în contact cu virusul, sistemul imunitar va recunoaște proteinele de pe virus și va fi deja pregătit să o atace. Anticorpii și celulele imune protejează împotriva Covid-19 cooperând pentru distrugerea virusului, previn intrarea acestuia în celulele corpului și distrug celulele infectate. Novavax poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8°C, ceea ce ar putea facilita distribuirea sa.

loading...
PUTETI CITI SI...