Efectul economic al pandemiei: "Marea demisie planetară" loveste masiv în SUA si Europa. "Big Quit" are repercusiuni globale!
Postat la: 19.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Fenomenul demisiilor în masă a crescut într-o asemenea măsură în Statele Unite, dar chiar şi în Europa încât începe să aibă repercusiuni vizibile asupra economiei globale.
Un număr record de 4,3 milioane de oameni şi-au părăsit joburile în luna august, potrivit cifrelor oficiale publicate de Departamentul Muncii - o cifră care se ridică la 20 milioane dacă adunăm cifrele până în aprilie. Acest lucru este nemaivăzut din anul 2000, când au început statisticile lunare privind demisiile. Multe dintre acele demisii au avut loc în sectoarele comerţului cu amănuntul şi în Horeca, angajaţii hotărându-se să renunţe la o muncă grea, prost plătităi. Chiar dacă salariile au mai crescut, firmele se confruntă cu o mare lipsă de personal.
Acest fenomen ar putea ilustra, mai presus de toate, o revoltă a angajaţilor din sectoarele cele mai afectate în timpul crizei sanitare. Nu este o coincidenţă faptul că lucrătorii din supermarketuri, hoteluri şi alte locuri de muncă slab calificate şi prost plătite sunt cele mai susceptibili de trânti uşa angajatorilor, scrie „Wall Street Journal". „Acum că redresarea economică se arată, aceşti lucrători îşi dau seama că nu există niciun motiv pentru care să continue să muncească subplătiţi, fiind supuşi presiunii de aproape un an, în timp ce există tot mai multe oportunităţi de a găsi un alt loc de muncă", notează publicaţia.
Pe reţelele de socializare mesajele de la americanii care îşi sărbătoreau demisia în semn de protest faţă de condiţiile de muncă îngrozitoare s-au înmulţit în ultimele săptămâni. Un videoclip, postat la sfârşitul lunii august de o angajată Walmart care s-a filmat anunţându-şi demisia în direct la magazin, a provocat agitaţie pe TikTok, unde a fost vizionat de milioane de ori.
O notă publicată de Goldman Sachs sugerează că ajutorul financiar de stat instituit pentru a garanta venitul minim în timpul pandemiei a făcut ca perspectiva demisiei să fie mai puţin înspăimântătoare pentru unii angajaţi. Dar această analiză, care echivalează cu învinovăţirea guvernului pentru valul actual de demisii, a fost contestată de alţi economişti care au subliniat că în august, o mare parte din acest ajutor public a fost revizuit în jos sau oprit ... Şi asta nu i-a împiedicat pe americanii să renunţe la locul de muncă, notează „Washington Post".
Obiceiurile de telemuncă din timpul carantinei au schimbat şi geografia pieţei muncii. „Angajaţii calificaţi care lucrează în regiunile agricole din Midwest au fost mai puţin ezitanţi să demisioneze pentru că şi-au dat seama că pot aplica pentru locuri de muncă în toată ţara fără a fi nevoie să se mute", a declarat studiul preluat de Harvard Business Review.
În locurile de muncă de nivel inferior, câştigurile nu mai corespund ritmului inflaţiei, în timp ce munca a devenit tot mai precară. Activiştii pentru drepturile lucrătorilor văd acum un moment cheie pentru îndreptarea situaţiei. De aceea, în octombrie sindicatele americane au lansat multe greve în diferite sectoare ale economiei.
Acest „Big Quit" începe să aibă repercusiuni în întreaga economie americană. În prezent, există aproape 11 milioane de oferte de muncă . Din nou, acest lucru este nemaiauzit de la începutul mileniului, notează agenţia AP. Mai multe mărci mari, precum CVS, Cosco, Walgreens au început deja să ridice salariul minim la peste 15 dolari pe oră. Dar acest lucru nu este întotdeauna suficient. O altă lecţie de pe urma acestui val de demisii „este că doar plata nu mai este singura motivaţie. În general, se caută condiţii de muncă mai bune ", notează economistul de la Ofce. O asigurare de sănătate mai bună, de exemplu, a devenit adesea prioritatea numărul unu pentru persoanele care caută un nou loc de muncă. Criza sănătăţii a arătat cât de important poate fi accesul la îngrijiri la preţuri accesibile.
În Europa Occidentală, atât de obişnuită cu social-democraţia, soliditatea sistemelor sociale a făcut ca oamenii să-şi părăsească mai puţin slujbele. Dar şi aici se remarcă tendinţe similare: „Datele strânse de OCDE, organizaţia care grupează majoritatea democraţiilor industriale avansate, arată că în cele 38 de ţări membre lipsesc aproximativ 20 de milioane de oameni de pe piaţa muncii, în comparaţie cu situaţia de dinainte de Coronavirus", notează politico.eu.
„Dintre aceştia, 14 milioane au ieşit cu totul de pe piaţă şi sunt clasificaţi la rubricile „nu lucrează "şi „nu caută de lucru". Apoi, comparat cu 2019, încă 3 milioane de tineri nu sunt nici angajaţi, nici nu studiază. Un sondaj publicat în august a constatat că o treime din companiile germane raportează mari lipsuri de muncitori calificaţi în multe sectoare. Detlef Scheele, şeful Agenţiei Federale Germane a Muncii, a declarat pentru „ Süddeutsche Zeitung" că Germania va fi nevoită să importe 400.000 de muncitori calificaţi pentru a compensa lipsurile de mână de lucru în multe sectoare, de la spitale la industrie. Închiderea temporară a frontierelor, dar şi creşterea relativă a salariilor în ţările Europei centrale şi de est mai explică de ce nu se mai găsesc oameni pentru abatoare sau Horeca în ţări precum Germania sau Danemarca.
Pentru a schimba modelul economic ar fi necesar să se introducă „salariul universal şi reducerea zilei de muncă", a afirmat Papa Francisc în mesajul video de la reuniunea „Mişcărilor Populare". Un „venit minim, sau salariu universal, astfel încât fiecare persoană din această lume să poată accesa cele mai elementare bunuri ale vieţii", este propunerea pontifului, care consideră că „este sarcina guvernelor să stabilească scheme fiscale şi redistributive, astfel încât bogăţia unui părţi să fie împărţită în manieră echitabilă". Papa Francisc cere apoi să se „lucreze mai puţin, astfel încât pe piaţa muncii să aibă acces mai mulţi oameni".
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea afacerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...
-
Cum să elimini hormonii și antibioticele din carnea de pui
Câteva tehnici care, atunci când sunt aplicate corect, ne vor permite să consumăm în siguranță carnea de pui fără să ne ...
-
Cinci locuri deasupra cărora niciun avion nu are voie să zboare: care sunt și de ce a fost impusă această restricție severă
Zonele de restricție aeriană au fost stabilite inițial pentru a proteja obiectivele militare sensibile de observarea unu ...
-
Fizicienii au făcut o descoperire ce va putea rescrie legile fundamentale ale Universului
Fizicienii de la Universitatea Rice din Statele Unite au propus o teorie revoluționară care indică existența unui al tre ...
-
De ce schimbările bruşte de temperatură aduc un val de îmbolnăviri. Gripa aglomerează camerele de gardă ale spitalelor
Numărul cazurilor de gripă creşte îngrijorător, iar camerele de gardă ale spitalelor sunt pline, dar şi saloanele, pentr ...
-
Fenomenul divorțului de somn pune stăpânire pe toată Europa. Tot mai multe cupluri aleg să-și petreacă nopțile separat
Tot mai multe cupluri din Europa au de-a face cu fenomenul divorțului de somn. Acest lucru implică petrecerea nopților a ...
-
Copilaș de patru ani găsit mort mușcat de animale după ce a dispărut din fața casei din Craiova
CUn copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti ...