Șefa CNAS: "În 4-5 ani se va pensiona jumătate din personalul medical. Degeaba creştem salariile dacă nu facem reformă!"
Postat la: 02.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a declarat luni că România s-ar putea confrunta cu un deficit de personal medical, în condiţiile în care, în prezent, jumătate dintre cei care lucrează în Sănătate fac parte dintr-o generaţie care în 4 - 6 ani va ieşi la pensie.
„Vor rămâne jumătate din cei pe care îi avem. (...) 50% din oamenii educaţi ai acestei ţări în domeniul medical ori vor lucra după pensie până când vor creşte pe alţii ori schimbăm politica în domeniul resursei umane, ori facem ceva în aşa fel încât să dezvoltăm foarte bine reţeaua de îngrijiri medicale", a declarat Herdea. În opinia sa, „degeaba" cresc salariile din sănătate dacă nu se face reformă.
„Dacă nu o să facem reformă, degeaba creştem salariile. (...) Dacă nu o să avem curaj să vorbim despre contractul asigurat - asigurator nu o să facem reformă. A vorbi despre contractul asigurat - asigurator înseamnă să înţeleagă fiecare om că are drepturi atunci când este asigurat, că această casă de asigurări cum este ea oferă nişte lucruri prin care îşi poate prezerva sănătatea, dacă este partener activ cu medicii, indiferent de ce segment. Ar trebuie să ne gândim foarte bine că există şi drepturi şi obligaţii în oglindă. Una dintre ele ar fi aceea a prezentării, a simplei programări la medicul fiecăruia de familie în luna de naştere. (...) Ar trebui să existe şi aceste obligaţii ale pacientului" a spus Valeria Herdea.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are fonduri doar pentru primele nouă luni ale anului, nefiind acoperit ultimul trimestru, a mai sus Herdea. "Avem bani pe nouă luni. Ultimul trimestru nu avem bani. Ori facem un efort toţi să încercăm să reducem cheltuielile şi pierderile din sistem şi încercăm să mobilizăm şi pacienţii să vină proactiv, în aşa fel încât prevenţia care costă mai puţin să îi ajute să nu ajungă în viitorii ani la boală şi să avem o previziune corectă", a declarat Herdea.
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, ...
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milio ...
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). ...
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sânge ...
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un mot ...
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizi ...
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală dist ...
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce ...
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vine ...
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care ...
-
Inteligența artificială a dat-o pe alcool: A învățat să deosebească tipurile de băuturi mai bine ca oamenii
Un algoritm de inteligență artificială a reușit să identifice notele dominante din fiecare băutură cu o precizie mai mar ...
-
Sprijinul Open Tribe pentru transformarea tinerilor în lideri ai viitorului
Open Tribe își propune să fie o platformă dedicată dezvoltării tinerilor, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar ...
-
"Tiktokizarea" planetei: cum a resetat aplicația chinezească geopolitica la nivel mondial
Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opin ...
-
S-au prins ca suntem bogați: Eurostat a decretat că regiunea București-Ilfov are cel mai mic risc de sărăcie din UE
În ce regiuni ale UE oamenii sunt cel mai expuși riscului de sărăcie? În 2023, 16,2% din populația UE - sau aproximativ ...
-
Unde să îți pui fațete dentare? Află cum să alegi clinica
Alegerea clinicii potrivite pentru a-ți pune fațete dentare este o decizie care îți poate transforma complet zâmbetul și ...
-
„Manifest pentru România Responsabilă" - Recunoașterea excelenței și a implicării sociale
Pe 19 decembrie 2024, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Inițiativa Ecologistă Europeană (IEE) au o ...
-
Trump declanșează lupta în justiție contra manipulatorilor, presă și institute de sondare. Procedura ar trebui implementată și-n România din 2025!
Influenta publicație franceză LE POINT analizează în mod critic, dar subiectiv/negativ, acțiunea salutară a președintelu ...
-
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu, a declarat joi seară, la Realitatea Plus, că a solicitat Curții de Apel B ...
-
Cum găsești cărțile preferate într-o librărie online?
În era digitală, cumpărarea cărților dintr-o librărie online a devenit nu doar o opțiune convenabilă, ci și o experiență ...
-
Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
Rusia anunță că a dezvoltat unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer. Acest vaccin va fi dis ...
-
Peste 140 de angajaţi Meta, diagnosticaţi cu depresie şi PTSD, după ce au fost nevoiţi să urmărească conţinut violent. Compania, chemată în instanță
Peste 140 de moderatori de conţinut Facebook angajaţi într-o unitate din Kenya au fost diagnosticaţi cu tulburare de str ...
-
Cele mai distractive activități pentru vacanța de iarnă
Mai sunt câteva zile până la vacanța de iarnă și majoritatea familiilor au pregătit deja programul de activități. Petrec ...
-
Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii
O descoperire științifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provoc ...
-
Zelenski recunoaște: Ucraina nu mai poate elibera teritoriile ocupate de Rusia
Președintele Ucrainei recunoaște pentru Le Parisien că forțele țării sale nu mai pot recupera zonele ocupate de Rusia. E ...
-
Descoperirea cercetătorilor care ar putea rescrie cărțile de astronomie: Ce vârstă are Luna și cum s-a format
Un nou studiu publicat miercuri sugerează că Luna are o vârstă care este cu 80 de milioane până la 180 de milioane de an ...
-
Blocați în spațiu - Revenirea astronauților americani de pe ISS a fost amânată din nou
Şederea a doi astronauţi ai agenţiei spaţiale americane la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost prelungit ...
-
Cum a rămas Ion Cristoiu fără 20.000 de lei. „Dacă eu o luam la fugă, nu pierdeam niște bani" VIDEO
Celebrul jurnalist Ion Cristoiu a dezvăluit marţi cum a căzut victimă unei noi metode de înşelăciune şi a luat o ţeapă d ...
-
Control total: Statul pune ochii pe toți banii care circulă în piață - Reguli noi împotriva tranzacțiilor anonime la schimb valutar, monede virtuale, cazinouri
Casele de schimb valutar și operatorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare vor trebui să res ...