Doi bărbați au fost găsiți morți în vila lui Gianni Versace în ziua în care s-au împlinit 24 de ani de la uciderea sa

Postat la: 15.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Doi bărbați au fost găsiți morți în vila lui Gianni Versace în ziua în care s-au împlinit 24 de ani de la uciderea sa

Doi bărbați au murit în circumstanțe misterioase în dormitorul de la etaj al unei vile din Miami Beach unde Gianni Versace a fost ucis în data de 15 iulie 1997, relatează The Daily Beast.

Morțile au fost descoperite de personalul care se ocupă de curățenie în vilă la aniversarea a 24 de ani de la uciderea lui Versace. Creatorul de modă, atunci în vârstă de 50 de ani, a fost împușcat de două ori în ceafă în timp ce deschidea poarta de fier a vilei sale după ce a luat micul dejun la o cafenea din apropiere. Criminalul a fost identificat drept Andrew Cunanan, un criminal în serie care viza bărbați homosexuali în timp ce călătorea din California către Florida.

Charles Podesta, majordomul lui Versace, a povestit ulterior despre ziua uciderii șefului său, relatând că a crezut că sunetul de pocnet auzit provine de la artificii. Vocea lui Podesta poate fi auzită în apelul făcut la 911, acesta spunându-i operatorului că „un bărbat a fost împușcat. Vă rog, imediat, vă rog". Când operatorul i-a cerut mai multe informații, Podesta a răspuns: „nu știu, se plimba în fața casei sale. Este Gianni Versace".

Cunanan s-a sinucis 8 zile mai târziu într-o casă plutitoare după o confruntare îndelungată cu poliția. Nu se știe cu siguranță dacă ucigașul îl cunoștea intim pe Versace însă fotografii cu cei doi bărbați la un eveniment organizat cu câteva luni înainte de crimă sugerează că aceștia s-ar fi putut întâlni anterior. Familia Versace a respins ferm speculațiile că Versace și Cunanan ar fi fost iubiți.

Poliția din Miami a răspuns la un apel al angajaților vilei de lux la scurt timp după ora 13:20 după ce aceștia au descoperit trupurile neînsuflețite ale doi bărbați în camera de la etaj. O sursă apropiată de angajații vilei a declarat pentru jurnaliștii de la The Daily Beast că dormitorul nu prezenta urme de violență și că aceștia suspectează că bărbații s-au sinucis ca urmare a unui pact bizar. Poliția din Miami nu a oferit detalii cu privire la scena crimei însă a anunțat că investighează o moarte - nu crimă - lucru care sugerează că nu suspectează comiterea vreunei crime.

loading...
PUTETI CITI SI...