Doar 36% dintre copii spun că au primit informaţie relevantă despre vaccin, la şcoală - sondaj Salvați Copiii și Consiliul Național al Elevilor

Postat la: 09.11.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Doar 36% dintre copii spun că au primit informaţie relevantă despre vaccin, la şcoală - sondaj Salvați Copiii și Consiliul Național al Elevilor

Doar 36% dintre elevi afirmă că au primit informaţie relevantă despre vaccin, la şcoală, arată o anchetă online realizată de Salvați Copiii România și Consiliul Național al Elevilor.

Sondajul, derulat on-line pe un eşantion de 21.581 de elevi, în perioada 15 - 25 octombrie 2021, mai arată că:

- Aproape jumătate dintre elevi spun că, de la începutul anului şcolar, cursurile au fost suspendate la nivelul clasei lor, din cauza îmbolnăvirii unui coleg, înainte ca Ministerul Educaţiei să ia decizia unei vacanţe forţate pentru toate unităţile publice de învăţământ. Procentul celor care au experimentat suspendarea cursurilor din cauza îmbolnăvirii unui profesor este mult mai mic (6%).
- 86% dintre elevi spun că au fost informaţi despre metodele de prevenire a infectării cu SARS-CoV2 şi au înţeles informaţiile primite.
- Informarea cu privire la vaccinare s-a făcut într-o măsură sensibil mai mică - doar 36% admit că au primit informaţie relevantă.
- Dintre materialele destinate prevenirii transmiterii bolii, dezinfectantul este cel mai răspândit, urmat de măşti şi teste.
- Pentru 30% din elevii cuprinşi în eşantion, existenţa sau inexistenţa testelor în şcoli rămâne un mister. Dintre cei cu colegi infectaţi, doar 23% au fost testaţi în şcoală, în timp ce 37% spun că, deşi testele există, nu au solicitat testarea.
- În opinia elevilor, profesorii respectă mai mult măsurile de siguranţă (32,6% indică o măsură egală, iar 63,5% dintre respondenţi spun că adulţii sunt mai disciplinaţi);
- În ceea ce priveşte sentimentul de siguranţă în şcoală, peste jumătate dintre elevi (55% la nivelul întregului eşantion şi aproape 52% dintre cei cu colegi afectaţi) au indicat scoruri mari (4 şi 5). Procentul este mult mai mare decât al celor care afirmă că elevii respectă măsurile de siguranţă (35,5).

loading...
PUTETI CITI SI...