DNA dezleaga misterul angajării la Apele Române a ospătăriţei care apăra Moldova de inundaţii fără să ştie cum
Postat la: 27.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Procurorii DNA au transmis un comunicat de presă în care au arătat cum s-a făcut angajarea fostei ospătăriţe Simona Iancu la Apele Române şi cine sunt cei puşi sub acuzare. Tânăra a fost detaşată de la Primăria Vatra Moldoviţei, unde nu a lucrat nici măcar o oră, după cum au constatat anchetatorii.
Procurorii DNA Iaşi au transmis un comunicat de presă în care au arătat că Primăria Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava ar fi angajat fictiv două persoane cu scopul de a le detaşa apoi la Apele Române, cu încălcarea prevederilor legale. Procurorii au anunţat că au început urmărirea penală faţă de primarul Virgil Saghin, pentru abuz în serviciu, viceprimarul Gabriel Niga, abuz în serviciu, şi secretarul comunei, Ana Boca, tot pentru abuz în serviciu.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi Petru Avram, director al Administraţiei Bazinale „Prut-Bârlad" (abuz în serviciu) precum şi fosta ospătăriţă Simona Iancu, respectiv Stelian Meţler. Ultimii doi sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu. Procurorii DNA susţin că în decembrie 2020, fosta ospătăriţa Simona Iancu a fost numită în funcţia de administrator public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vatra Moldoviţei, iar la data de 22 decembrie 2020, din acea funcţie, a fost detaşată ca inginer în cadrul ABA „Prut-Bârlad" Iaşi.
„Din cercetările efectuate în cauză până în acest moment, reiese că angajarea lui Iancu Elena-Simona la Primăria comunei Vatra Moldoviţei ar avea un caracter fictiv, în sensul că, cei trei suspecţi, primarul Saghin Virgil, secretara generală a comunei Boca Ana şi directorul ABA „Prut-Bârlad" Avram Petru, dar şi beneficiara demersurilor, suspecta Iancu Simona-Elena, ar fi avut de la început reprezentarea că aceasta din urmă nu va activa în cadrul Primăriei comunei Vatra Moldoviţei, că angajarea acesteia ar fi doar rezultatul unor favoruri şi că ar servi doar ca bază aparent legală pentru promovarea, prin detaşare, în funcţia urmărită de la început, respectiv cea din cadrul ABA „Prut-Bârlad" Iaşi", se arată în comunicatul de presă transmis de procurori.
În urma cercetărilor a reieşit că Simona Iancu nu ar fi desfăşurat nici măcar o oră de muncă la Primăria comunei Vatra Moldoviţei, că documentele necesare angajării acesteia la primărie fie ar lipsi, fie ar fi fost întocmite retroactiv şi fără respectarea normelor legale, şi că nu i s-ar fi întocmit nici fişa postului (asimilat cu contractul de management în cazul administratorului public) la momentul când a fost numită.
În plus, aproape simultan cu angajarea ar fi început demersurile pentru detaşare, în condiţiile în care experienţa ori capacitatea profesională a acesteia nu aveau nimic în comun cu postul ocupat la primărie şi nici cu cel pentru care a solicitat detaşarea la ABA Prut-Bârlad. Printr-o schemă similară, Meţler Stelian a fost angajat la data de 22 iunie 2020 într-o funcţie de personal contractual la Primăria comunei Vatra Moldoviţei, iar la data de 1 iulie 2020, din acea funcţie, a fost detaşat pentru şase luni ca inginer în cadrul ABA „Prut-Bârlad" Iaşi.
Mai mult, după detaşare, directorul Avram Petru ar fi dispus delegarea lui Meţler Stelian la un alt compartiment faţă de cel pentru care se aprobase detaşarea, pentru a-i asigura confortul profesional dorit. După cele şase luni prevăzute în contract, detaşarea avea să fie prelungită. Ancheta procurorilor DNA a început după ce jurnaliştii de la Recorder au publicat un reportaj în care au arătat că o fostă ospătăriţă a fost angajată pe un post de inginer la Apele Române, deşi nu ştia cum se măsoară debitul unui râu.
Chiar dacă are studii superioare în domeniul Chimiei, Simona Iancu nu a reuşit să răspundă unor întrebări simple, pentru un inginer care ar trebui să salveze România de inundaţii. Tânăra nu ştia care este unitatea de măsură a debitului de apă, care mal este stângul şi care e dreptul sau după ce lege funcţionează Administraţia Naţională Apele Române.
Directorul ABA Prut - Bârlad, Petru Avram, a declarat că treaba tinerei detaşate era să primească date din teren, să le introducă în sistem şi să le trimită altora. „Nu este treaba ei să ştie detalii tehnice, de ele se ocupă echipele şi responsabilii de la faţa locului" - a ţinut să precizeze Avram. Neştiinţa tinerei angajate a fost scoasă la iveală de Gabi Musteaţă, director tehnic la Apele Române, ABA Put-Bârlad, care pentru „tupeu" a fost pur şi simplu înlăturat din funcţie. Metoda, una subtilă: desfiinţarea postului.
-
Se limitează tranzacțiile cash în România. Barna: „Reducem în domenii cu risc major"
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a dezvăluit că vrea să propună reducerea tranzacțiilor cu bani numerar sau cash în ...
-
Economia duduie doar în discursuri politice - Producția industrială a României a luat-o la vale în 2024
Economia României duduie numai în discursuri politice. Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, și cu 1,6 ...
-
Se pregătește o mare schimbare în piața țigărilor: Nicotina, plafonată ca să nu dea dependență
Autorităţile de reglementare din Statele Unite au propus plafonarea conţinutului de nicotină din ţigări la niveluri care ...
-
Teoria Conspiratiei: Mai "flutură" steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo? Explicatiile NASA
Steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo sunt simboluri emblematice ale istoriei explorării sp ...
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...