Detalii inedite ale condamnării pentru luare de mită a unui profesor din Cluj. Cum colecta acesta şpăgile
Postat la: 26.05.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
În ciuda faptului că a fost prins în flagrant primind mită de la studenţi şi că era de notorietate în facultate că trecerea examenului costă 50 de euro, profesorul Ioan Ardelean de la UTCN a declarat instanţei că nu dădea importanţă faptului că pe biroul său se aduau plicuri în valoare de peste 2.000 de euro.
Un profesor universitar de la Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) - Ioan Ardelean - a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Sentinţa definitivă a fost pronunţată la începutul lunii mai, de Curtea de Apel Cluj, dar motivarea hotărârii a devenit publică abia acum. Instanţa a stabilit confiscarea sumei de 1.900 de euro şi 1.50 de lei, dar şi o confiscare extinsă de 11.750 de euro, pe motiv că ar avea surse ilicite.
„Inculpatul a primit sume de bani de la 42 de studenţi în sesiunile de vară şi toamnă 2017, pentru a-i promova pe aceştia la examenele de la materiile Mecanisme I şi Mecanisme II la catedra pe care acesta o conducea. 42 de studenţi, de la care inculpatul a primit direct şi nemijlocit suma totală de 1.050 lei şi 1.900 euro, în 43 de ocazii, unul din studenţi, remiţând inculpatului câte 50 de euro în ambele sesiuni". se arată în motivarea judecătorilor.
Magistraţii au mai reţinut că în mediul studenţesc la UTCN era de notorietate că inculpatul Ioan Ardelean promova examenele contra sumei de 50 euro pe examen. Curtea de Apel a ajuns la această concluzie analizând înregistrările procurorilor din care rezultă că în zilele anterioare examenelor, studenţii practic „fac coadă" la uşa cabinetului profesoral al inculpatului.
„Există acelaşi tipar de discuţie despre cum poate fi ajutat pentru promovarea examenului, fiecare student are pregătit plicul cu suma de 50 de euro (sau echivalentul în lei), iar inculpatul nu este deloc surprins nici de ajutorul ce îi este solicitat pentru promovarea examenului, nici de remiterea plicurilor cu bani", se arată în motivare. Astfel, comportându-se natural, profesorul stabileşte cu studenţii exact subiectele din care vor fi întrebaţi la examen sau, mai mult decât atât, le permite să nici nu se prezinte la examen fiind consideraţi promovaţi doar pentru plata sumei de 50 de euro.
Procurorii au înregistrat video cum se petreceau aceste întâlniri: „În data de 4 iulie 2017, studentul Simoc D. s-a prezentat în biroul inculpatului de la UTCN, la vederea acestuia, inculpatul având replica „voi o să mă răstigniţi!", şi îl întreabă din ce grupă este, imediat apoi inculpatul caută în mapa cu biletele conţinând subiectele de la examen şi îi întinde studentului unul dintre ele, cerându-i să înveţe acel subiect pentru examen" .
În momentul în care studentul îi spune că nu poate ajunge la examen şi îi întinde plicul cu bani, profesorul renunţă la a-i mai da subiectul şi îi confirmă că totul este în regulă. În acea zi, procurorii au filmat nu mai puţin de 14 studenţi care au intrat în cabinetul profesorului, au lăsat plicurile cu bani şi fie au primit subiectele pentru examen, fie, celor care au susţinut că nu pot ajunge, li s-a spus că vor trece. „Să nu ştie colegii şi lumea" - le-a spus tuturor studenţilor, însă aceştia nu l-au ascultat, deoarece în zilele care au urmat plicurile au continuat să ajungă pe biroul profesorului. Nu mai puţin de 43 de plicuri a primit Ioan Ardelean în acea sesiune.
În cazul foarte multor studenţi s-a renunţat la orice formalitate. Plicurile erau puse pe masă şi în schimb se primeau subiectele. Profesorul a susţinut în instanţă că „nu s-a dovedit existenţa unei înţelegeri între inculpat şi studenţi specifică infracţiunii de luare de mită".
Curtea de Apel a constatat „că derularea imaginilor conservate ca probe tehnice oferă răspunsurile la aceste critici şi dimensiunea faptei de corupţie, conduita inculpatului fiind una de evidentă notorietate. Împrejurarea că studenţii erau pregătiţi cu plicurile cu bani, că cei mai mulţi lasă aceste plicuri pe masa inculpatului fără nicio explicaţie asupra gestului, iar inculpatul la rândul său, nu are nicio reacţie de surprindere, nedumerire la lăsarea acestor plicuri, ci dimpotrivă, cu multă naturaleţe vine în întâmpinarea lor prin oferirea subiectelor de examen sau a soluţiilor pentru promovarea examenului, chiar prin lipsa studentului de la examinare, dovedesc această notorietate a modului în care inculpatul a acţionat, în sensul evident că pentru suma de 50 de euro examenul la materiile predate de acesta putea fi promovat, indiferent dacă studentul deţine cunoştinţele necesare sau, la fel indiferent, dacă studentul se prezenta sau nu la examen."
Profesorul a mai cerut instanţei să observe „că în data de 2 septembrie 2017, data organizării prinderii flagrante şi a percheziţiilor, din înregistrările video reiese că studenţii au intrat la el în birou, au lăsat pe masă plicuri, însă el i-a trimis în sala de examen, neexistând nicio înţelegere frauduloasă cu privire la primirea/acceptarea banilor sau promovarea examenului."
Judecătorii arată că de fapt, potrivit înregistrărilor din acea dată, rezultă că „studenţii care au intrat în biroul inculpatului şi au lăsat plicuri au primit de la acesta, pe loc, bilet conţinând subiecte de examen şi au fost trimişi la sală spre a fi „examinaţi"".
Curtea de Apel a mai „observat că gradul profund de corupere al inculpatului a determinat şi o anumită conduită din partea studenţilor care nici măcar nu îşi puneau problema că pentru promovarea examenului era necesar să înveţe sau să se prezinte la examen, singura condiţie era acea de a fi plătită suma de 50 de euro. Pe de altă parte, modul în care probele video surprind discuţiile purtate de inculpat cu studenţii, atestă din perspectiva Curţii un exerciţiu îndelung al unei practici corupte, absenţa reperelor morale, inculpatul neavând vreo inhibiţie sau măsură de precauţie în raport de faptul că se afla într-o postură ilicită. Şi acest aspect, al lipsei oricărei inhibiţii, maniera firească în care inculpatul acceptă banii şi vine în întâmpinarea problemei promovării frauduloase a examenelor de către studenţii plătitori de mită, sprijină aceeaşi concluzie a unei activităţi ilicite mult exersată şi care, nedepistată de organele judiciare, a ajuns să confere inculpatului iluzia invincibilităţii."
Privitor la acuzaţie inculpatul a arătat că: „Nu dădeam importanţă când studenţii intrau în cabinetul meu şi lăsau pe masă plicuri şi nu pot să spun de ce nu dădeam importanţă, erau situaţii când primeam obiecte bisericeşti sau mici iconiţe şi nu voiam să deschid plicul să scot iconiţa chiar de faţă cu studentul dacă despre asta era vorba. Nu mă aşteptam să fie bani în acele plicuri". Susţinerile sale sunt evident nereale, arată instanţa, „întrucât, după ieşirea studenţilor din birou, inculpatul examina conţinutul plicurilor, deci afla imediat că e vorba de bani (în realitate ştia că sunt bani şi fără să mai examineze plicurile)".
„În vară, în 2017, în timpul sesiunii după ce au plecat studenţii din birou şi de altfel mai exact, după ce deja examenele studenţilor erau desfăşurate, am deschis picurile pe care unii dintre studenţi le-au lăsat la mine în încăperea de la universitate pe birou şi am constatat că în aceste plicuri se aflau bani cu sume cuprinse între 100 lei, 200 lei, 50 Euro. Am pus respectivii bani într-un dulap al biroului, într-un penar şi acolo au fost găsiţi cu ocazia percheziţiei în toamna anului 2017.... Nu am returnat acei bani, întrucât erau ultimele zile din sesiune şi studenţii au plecat acasă şi nu am avut posibilitatea să o fac", a mai afirmat Ioan Ardelean.
Nici aceste susţineri ale inculpatului nu sunt reale, a reţinut instanţa deoarece „din înregistrările video rezultând că acesta, după ce rămânea singur în birou, colecta banii din plicuri şi îi punea în buzunarele hainelor. Şi, cum colectarea banilor o făcea în aceeaşi zi în care îi primea, iar în unele situaţii studenţii aveau de susţinut examen în următoarele zile (în cazul celor care mai veneau la examen), este evident că, dacă ar fi dorit/urmărit să returneze acei bani, ar fi avut ocazia să o facă".
Astfel, Curtea de Apel a desfiinţat hotărârea Tribunalului Cluj, care stabilise o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, şi a decis că pentru îndreptarea comportamentului, profesorul Ioan Ardelean va sta în închisoare trei ani.
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...