Decizie! În plină revoltă a fermierilor din UE, Comisia Europeană prelungește facilitățile pentru Ucraina

Postat la: 31.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Decizie! În plină revoltă a fermierilor din UE, Comisia Europeană prelungește facilitățile pentru Ucraina

Comisia Europeană a propus, miercuri, reînnoirea suspendării taxelor la import şi a contingentelor pentru exporturile ucrainene către Uniunea Europeană pentru încă un an, ceea ce consolidează în acelaşi timp protecţia produselor agricole sensibile din UE.

Acest lucru este realizat în conformitate cu angajamentele UE de a sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie, mai arată comunicatul de presă al Executivului european.

Aceste măsuri comerciale autonome (MCA) sunt în vigoare din iunie 2022 şi reprezintă un pilon esenţial al sprijinului ferm al UE pentru Ucraina şi economia sa. Măsurile contribuie la atenuarea situaţiei dificile cu care se confruntă producătorii şi exportatorii ucraineni ca urmare a războiului de agresiune neprovocat şi nejustificat al Rusiei.

Deşi principalul obiectiv al MCA este de a sprijini Ucraina, măsurile ţin seama, de asemenea, de sensibilităţile agricultorilor şi a altor părţi interesate din UE. În acest scop şi având în vedere o creştere semnificativă a importurilor de anumite produse agricole din Ucraina în UE în 2022 şi 2023, MCA reînnoite conţin un mecanism de salvgardare consolidat. Astfel se asigură faptul că se pot lua măsuri de remediere rapide în cazul unor perturbări semnificative ale pieţei UE sau ale pieţelor unuia sau mai multor state membre.

Pentru produsele cele mai sensibile - păsări de curte, ouă şi zahăr - este prevăzută o frână de urgenţă care ar stabiliza importurile la volumul mediu al importurilor în 2022 şi 2023. Aceasta înseamnă că, în cazul în care importurile acestor produse ar depăşi volumele respective, tarifele ar fi reinstituite pentru a se asigura că volumele importurilor nu le depăşesc în mod semnificativ pe cele din anii precedenţi.

În paralel, Comisia propune reînnoirea cu încă un an a suspendării tuturor taxelor rămase asupra importurilor din Republica Moldova, în vigoare din iulie 2022.

Propunerile vor fi examinate de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene. Obiectivul este de a asigura o tranziţie fără probleme de la regimul actual al MCA la noul regim, până la expirarea regimurilor actuale, la 5 iunie 2024 pentru Ucraina şi la 24 iulie 2024 pentru Moldova.

În vigoare de la 4 iunie 2022, măsurile comerciale autonome referitoare la Ucraina au avut un efect pozitiv clar asupra comerţului Ucrainei cu UE. Împreună cu culoarele de solidaritate, măsurile comerciale autonome au permis ca fluxurile comerciale din Ucraina către UE să rămână extrem de stabile în 2022 şi 2023, în pofida perturbărilor majore cauzate de război şi împotriva tendinţei generale a schimburilor comerciale cu Ucraina care a fost, per ansamblu, într-o scădere constantă. Importurile totale ale UE din Ucraina s-au ridicat la 24,3 miliarde EUR în cele 12 luni până în octombrie 2023, comparativ cu nivelurile anterioare războiului din 2021, de 24 de miliarde EUR.

Având un caracter unilateral şi temporar, măsurile comerciale autonome extind în mod semnificativ domeniul de aplicare al liberalizării tarifare în cadrul zonei de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare UE-Ucraina prin suspendarea tuturor taxelor, contingentelor şi măsurilor de salvgardare restante aplicate importurilor ucrainene în această perioadă dificilă prin care trece Ucraina. În paralel, UE şi Ucraina continuă discuţiile cu privire la continuarea liberalizării tarifare permanente şi reciproce în temeiul articolului 29 din Acordul de asociere UE-Ucraina.

MCA referitoare la Moldova sunt în vigoare de la 25 iulie 2022. Exporturile Moldovei către restul lumii au suferit de pe urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece s-au bazat adesea pe tranzitul pe teritoriul ucrainean şi pe infrastructura ucraineană. MCA au sprijinit eforturile Moldovei de reorientare a exporturilor prin UE. În ansamblu, exporturile din Republica Moldova către UE au crescut de la 1,8 miliarde EUR în 2021 la 2,6 miliarde EUR în 2022.

Comisia propune acum prelungirea suspendării tuturor taxelor la importurile din Moldova cu încă un an. Aceasta înseamnă, în practică, că exporturile a şapte produse agricole din Moldova care fac obiectul unor contingente tarifare vor continua să fie complet liberalizate: tomate, usturoi, struguri de masă, mere, cireşe, prune şi suc de struguri.

loading...
PUTETI CITI SI...