Curiozităţi din viaţa intimă a romanilor. De ce prostituatele erau atât de populare în Roma antică

Istoricul James A. Brundage, profesor emerit de istorie la Universitatea din Kansas, explică în volumul „Lege, Sex şi Societatea Creştină în Europa Medievală", cum arăta viaţa intimă a romanilor.

Bărbaţii din înalta societate a Romei Antice, pe activitatea cărora s-au concentrat sursele literare, căutau plăcerea, în mod obişnuit, în afara căsătoriei, nu în interiorul ei. În timp ce femeile trebuiau să rămână virgine până la prima căsătorie, băieţii romanilor primeau iniţierea sexuală în primii ani de pubertate, adesea cu ajutorul prostituatelor. În teorie şi lege, bărbaţilor căsătoriţi le era interzis să aibă relaţii sexuale în afara mariajului.

Acest lucru era considerat o ofensă adusă familiei, însă una în general ignorată şi care nu atrăgea pedepse. Femeile căsătorite, prin contrast, riscau chiar pedeapsa cu moartea, în anumite împrejurări, dacă aveau relaţii sexuale în afara căsătoriei. Acest dublu standard era bine stabilit atât pe teritoriul Imperiului Roman, cât şi în întreg ţinutul mediteraneean, din cele mai vechi timpuri.

Divorţurile, aparent neobişnuite în perioadele timpurii ale Romei, au sporit şi au devenit tot mai comune începând din primul secol î. Hr. Divorţurile erau mai frecvente în rândul familiilor bogate şi puternice, decât în cele din clasele joase ale societăţii, menţionează istoricul James A. Brundage. Romanii, ca şi alte popoare antice, au acceptat concubinajul ca pe o instituţie de bază în afara căsătoriei, menţionează autorul volumului.

„Concubinajul în perioada imperială era un lucru comun la toate nivelele societăţii tradiţionale romane. Din perioada timpurie a Republicii, romanii au văzut concubinajul ca o alternativă la căsătorie. Cele mai multe relaţii de concubinaj implicau un bărbat cu un statut social ridicat care coabita cu o femeie cu un statut inferior. Relaţia putea fi încheiată în orice moment de către bărbat. În timp ce societatea romană a început să sufere schimbări de bază, în epoca târzie a Republicii, concubinajul a devenit, gradual, o alternativă a mariajului pentru bărbaţii singuri care doreau să rămână necăsătoriţi, dar să aibă parteneri sexuali", informa istoricul.

Mariajul implica o uniune între persoane cu un statut social asemănător, iar miresele ori părinţii acestora trebuiau să furnizeze în mod normal zestrea, conform unei părţi indispensabile a aranjamentului. „Ca rezultat, cuplurile care se găseau în dificultatea sau imposibilitatea de a îndeplini aceste condiţii puteau alege să locuiască împreună ca iubiţi şi concubini. Concubinajul era în particular popular în rândul soldaţilor, care nu se puteau căsători în timpul serviciului militar şi în familiile în care lipseau resursele financiare pentru ca părinţii să poată asigura mariaje avantajoase fiicelor lor", scria autorul.

Societatea romană însă descuraja puternic concubinajul dintre femei din înalta societate şi bărbaţi consideraţi de condiţie inferioară, iar femeile libere care deveneau concubine ale sclavilor riscau să îşi piardă statutul. Prostituţia, atât în rândul bărbaţilor, cât şi în al femeilor, a fost o industrie înfloritoare de-a lungul istoriei Romei antice.

„În epoca timpurie a Republicii, romanii nu făceau distincţie între o concubină şi o prostituată, şi foloseau acelaşi termen, paelex, pentru a desemna o femeie implicată în orice fel de activităţi sexuale. Gradual, poziţia economică şi socială a concubinelor s-a îmbunătăţit, iar diferenţele au apărut între relaţiile de lungă durată din afara căsătoriei şi legăturile tranzitorii ce caracterizau prostituţia", afirma istoricul.

Două clase de prostituate au apărut în epoca târzie republicană şi în cea timpurie a Romei imperiale. Prostituatele care trăiau şi lucrau în bordeluri trebuiau să se înregistreze în comunitate, să achite o taxă specială în schimbul căreia primeau licenţa pentru practicarea prostituţiei (licentia stupri).

Prostituatele neînregistrate operau, cel mai adesea, pe străzi şi nu locuiau la adrese fixe. Aveau reputaţia de a oferi servicii mai ieftine, însă puteau fi considerate mai periculoase şi mai prădătoare decât cele din bordeluri. Multe dintre prostituate proveneau din rândul sclavelor sau al femeilor capturate în timpul războaielor. Proprietarii bordelurilor aduceau şi alte femei, din rândul populaţiilor considerate barbare.

Prostituatele din înalta clasă, descrise ca „delictae" sau „pretiosae" erau curtezane, patronate de oameni cu avere şi cu un statut social superior. Faptul că latinii au cel puţin 25 de termeni pentru „prostituată" spune multe despre varietatea şi importanţa acestora în societatea romană, afirmă profesorul James A. Brundage. Potrivit acestuia, nu toate prostituatele, bărbaţi sau femei, proveneau din rândul adulţilor.

„Marţial se referă de două ori la prostituţia în rândul copiilor ca fiind comună şi ia în derâdere eforturile împăratului Domniţian de a scoate în afara legii practica plasării copiilor în bordeluri. Folosirea copiilor pentru prostituţie era o sursă comună de câştig al oamenilor săraci din Roma, la fel ca în alte părţi ale Imperiului. Pentru părinţii acestora reprezenta un mijloc de a obţine bani de la copiii nedoriţi şi în acelaşi timp de a reduce zestrea provenită din resursele familiilor", scrie istoricul James A. Brundage.

Romanii se arătau toleranţi faţă de cele mai multe practici sexuale, fără a blama homosexualitatea sau relaţiile homosexuale, arăta autorul. Romanii nu erau consideraţi un popor depravat, iar sexul reprezenta pentru ei, spun istoricii, un dar al zeilor şi o plăcere a vieţii. Bărbatul roman era considerat stăpânul casei, iar soţia avea obligaţia să-i rămână credincioasă, în timp ce o regulă a societăţii antice prevedea ca amantele soţului să fie de rang inferior. Iar pentru ca alegerea bărbaţilor să fie mai uşoară, în oraşele romane funcţionau adesea bordeluri (lupanare), uşor de recunoscut noaptea după opaiţele aşezate la intrare.

Pentru romani, gura era considerat un organ sacru, iar unele mărturii istorice arătau că vechii romani considerau felaţia un viciu mai rău decât sexul anal, iar „fellatorii", cei care ofereau sex oral, erau priviţi cu aversiune, considerându-se că nu trebuie invitaţi la cină. Romanii însă nu aveau nicio problemă în a primi sex oral, de la prostituatele şi sclavele lor. Frescele descoperite în ruinele oraşului Pompeii oferă imagini explicite şi inscripţii cu privire la sexul oral pentru care erau plătite prostituatele.