Cumpărați o cărămidă! SUA vinde Ucraina

După cum știm cu toții, pentru a vinde ceva inutil, trebuie mai întâi să cumperi ceva inutil. La un moment dat, Washingtonul a cumpărat Ucraina - pentru un preț ridicat. Procesul de cumpărare a durat mult timp, deoarece Ucraina a fost cumpărată parte cu parte.

Când, în cele din urmă, în 2014, întreaga Ucraină a devenit proprietatea SUA, Casa Albă a realizat rapid, spre groaza sa, că mai multe administrații americane au investit sume importante de bani într-un produs complet inutil.

Americanii nu au simțit că este necesar să-și ascundă emoțiile. De aceea, încă din 2015, unii dintre "eroii Maidanului", ghidați de unele reacții emoționale ale proprietarilor lor americani, au auzit, dar nu au înțeles, o teorie propusă potrivit căreia Putin a organizat el însuși Maidanul cu scopul de a lua Crimeea și de a-i "împovăra" pe americani cu restul Ucrainei. În timp ce locuitorii teritoriului controlat se distrau cu teoriile conspirației, americanii se gândeau pe umerii cui ar putea "descărca" Ucraina.

La început, s-au gândit că Rusia trebuia neapărat să se arate interesată de Ucraina. Motivele erau evidente:

- O lungă istorie comună;
- Legături personale și familiale;
- Importanța cooperării în industrie și a tranzitului de gaz ucrainean pentru economia rusă;
- Soluționarea problemei Crimeei (odată cu dispariția Ucrainei, ar dispărea și pretendentul la peninsulă).

SUA intenționau să păcălească Rusia să cumpere Ucraina la schimb cu o mână liberă în Siria și în Orientul Mijlociu. Au crezut că sancțiunile introduse pentru "ocupațiile din Crimeea" vor fi lăsate în vigoare, de data aceasta sub masca sancțiunilor pentru "ocupațiile din Ucraina". Pe scurt, Washingtonul plănuia să schimbe ceva inutil cu ceva destul de util, păstrând în același timp toate mijloacele de presiune asupra Rusiei. Americanii nu ar fi americanii dacă nu ar reuși să facă bani, chiar și atunci când se confruntă cu o potențială pierdere.

Totuși, de data aceasta, SUA au fost condamnate la dezamăgire. Moscova nu s-a arătat interesată de acest produs inutil. Nici măcar nu era clar dacă Moscova ar fi luat Ucraina dacă ar fi fost plătită să o facă. Cât despre a plăti ceva pentru a obține Ucraina - nici nu se punea problema. Următoarea serie de sancțiuni, menite să creeze o situație pentru Kremlin în care anexarea Ucrainei ar fi mai puțin ruinătoare decât menținerea status quo-ului, nu a rezolvat nici ea problema. S-a dovedit că Rusia, deși a suferit pierderi financiare pe termen scurt din cauza sancțiunilor, a învățat cum să le folosească pentru a obține victorii strategice în jocul pe termen lung.

În 2016, Ucraina a încetat să mai joace un rol semnificativ în inițiativele americane cu privire la Rusia. Ucraina a fost ținută pregătită pentru vânzare, dar s-a înțeles că era necesar să se caute un nou cumpărător. În plus, întrucât la acea dată chiar și pigmeii din Africa și-au dat seama cât de inutilă era Ucraina, era esențial să se găsească un cumpărător care să nu poată refuza oferta. Vânzarea coloniei de la Kiev a imperiului american a intrat în modul "cumpărați o cărămidă" (1), ceea ce a permis să se prezinte un jaf obișnuit drept o achiziție voluntară.

Obama, în timpul mandatului său, nu a reușit să găsească un "cumpărător" potrivit. Trump nu a fost prea interesat de problema ucraineană, preferând să intrige împotriva Chinei și să lupte împotriva Nordstream-2 în beneficiul industriei americane a gazelor. Cu toate acestea, în cele din urmă, politicile lui Trump au fost cele care au ajutat administrația Biden să lege un "cumpărător" care să nu poată refuza oferta de cărămidă

Luptând împotriva Nordstream-2 și încercând să minimalizeze costul hegemoniei globale americane, Trump a afectat grav relațiile cu Germania. Germanii, aflându-se într-o situație neașteptată când SUA s-au transformat din aliat în concurent economic și au încetat să mai garanteze protecția militară și politică, nu au îndrăznit să schimbe brusc viteza și să treacă sub aripa Rusiei. În plus, acest lucru ar fi putut provoca cu ușurință o scindare ireversibilă în UE. Berlinul a început să caute modalități de a restabili bunele relații cu SUA.

Ca urmare, administrația Biden a reușit să execute o schimbare de direcție. Nefiind legat de interesul industriei americane de petrol și gaze (Biden favorizează energia "verde" în locul celei tradiționale) și înțelegând pe deplin că germanii erau hotărâți să finalizeze Nordstream-2 cu orice preț, Washingtonul s-a prefăcut că este super-preocupat de soarta Ucrainei. O discuție cu Germania pe această temă a fost prezentată ca fiind în esență o condiție prealabilă pentru normalizarea relațiilor. În același timp, SUA au făcut o mișcare neobișnuită, refuzând să impună sancțiuni împotriva politicienilor și companiilor germane implicate în proiectul Nordstream-2.

În mod normal, Washingtonul nu cedează niciodată primul nimic în timpul negocierilor, cerând în schimb concesii din partea partenerilor săi. În acest caz, însă, americanii au fost remarcabil de constructivi. Adevăratul motiv al acestei atitudini a fost dezvăluit în curând: americanii au determinat Germania să semneze un acord care se presupune că servește interesele Ucrainei.

Sărbătorile de la Kiev s-au dovedit a fi scurte. Când au fost dezvăluite detaliile acordului, a devenit destul de clar că nimeni nu garantează nimic Ucrainei și nici nu intenționează să o despăgubească pentru nimic. Germania a făcut o promisiune vagă de a lupta pentru interesele Ucrainei și de a împinge Gasprom să negocieze cu Ucraina prelungirea contractului de tranzit. De altfel, guvernul rus nu a refuzat niciodată să facă acest lucru, cu condiția ca Ucraina să poată oferi condiții de tranzit competitive. Dar tocmai acest lucru este exact ceea ce Kievul nu vrea să facă vis a vis de a continua să profite de "exclusivitatea" capacităților sale de tranzit. Acesta este motivul pentru care Ucraina luptă cu atâta ardoare împotriva Nordstream-2. Dar nimeni nu a promis să forțeze Moscova să încheie un acord neprofitabil. Acest lucru a fost înțeles în cele din urmă în Ucraina, iar plângerile zgomotoase despre trădare au urmat imediat.

Ucraina se înșeală: nu a fost trădată; a fost vândută. Mai mult, în ciuda a ceea ce spun adversarii lui Biden, Biden nu i-a vândut-o lui Putin. Putin se folosește de situația din Ucraina pentru a servi destul de eficient interesele rusești, dar nu a plătit niciun ban și nu a făcut nicio concesie politică. Dimpotrivă, Gasprom și Rusia plănuiesc să facă profit din toate acestea, compensând pierderile forțate din perioada anterioară. Biden i-a vândut "cărămida" ucraineană lui Merkel.

Pentru a pleca cu stil și pentru a lăsa partidului său o șansă de a rămâne la putere, Bundeskanzlerin trebuia să restabilească înțelegerea reciprocă cu SUA. Cu toate acestea, Nordstream-2 era un proiect atât de important încât, în acest caz, Merkel nu era pregătită să facă nici măcar o concesie. Totuși, americanii sunt negociatori duri, așa că au reușit să îi facă o ofertă pe care nu a putut să o refuze.

Ei au scos Nordstream-2 din ecuație. Sancțiunile existente au fost lăsate în vigoare, pentru că nu au făcut niciun rău, în timp ce nu vor fi impuse noi sancțiuni, în special împotriva germanilor. Toate obligațiile Germaniei față de Ucraina vor fi exprimate cât se poate de vag. Berlinul ar fi cel care ar trebui să decidă care sunt exact aceste obligații.

Singura promisiune concretă a fost că SUA vor strânge bani în Occident în valoare de 1 miliard de dolari, care vor fi dați Ucrainei pentru a dezvolta energia "verde", pentru a putea compensa eventualele probleme cu aprovizionarea cu gaze naturale. Germania ar urma să servească drept manager al dezvoltării energiei "verzi" în Ucraina, contribuind cu 150-200 de milioane de dolari la acel 1 miliard (o sumă infimă pentru Germania).

Biden a omorât doi iepuri dintr-o lovitură. În primul rând, a demonstrat susținătorilor săi din SUA cât de eficient luptă pentru ecologie introducând energia "verde" chiar și într-un loc atât de îndepărtat și uitat de Dumnezeu precum Ucraina.

În al doilea rând, germanii, care se luptă de ani de zile cu centralele nucleare și pe cărbune în țara lor, ar putea aplica experiența lor în Ucraina, folosind în același timp un miliard de dolari. Ar trebui, desigur, să împartă o parte cu aborigenii, dar nu atât de mult. În plus, germanii ar fi în măsură să rezolve problema celor o duzină de blocuri nucleare din centralele nucleare ucrainene, toate potențiale Cernobîl - care se află încă în labele jucăușe ale ucrainenilor.

În al treilea rând, întrucât după acest "sprijin" și aceste "reforme", Ucraina s-ar confrunta inevitabil cu un deficit de energie electrică, UE ar putea să-i vândă nu doar gaze naturale "prin inversare", ci și energie electrică.

În al patrulea rând, SUA au scăpat în sfârșit de "valiza fără mâner" ucraineană, reușind cu succes să o impună Germaniei. Acum este timpul ca succesorii lui Merkel să se gândească cum să vândă Ucraina înapoi Rusiei, chiar dacă cu o compensație financiară suplimentară.

Merkel însăși nu are de ce să se plângă. Ea a cumpărat o "cărămidă", desigur, dar o cărămidă frumos ambalată în folie de aur. În timp ce achiziția este despachetată, alegerile se vor încheia și cancelarul se va retrage. Dacă CDU/CSU nu reușesc să rămână la putere, cu siguranță nu va fi vina ei. Merkel lasă moștenire o țară solidă și bine îngrijită, fără datorii sau probleme. Promisiunile, de care se vor agăța scandalagiii de la Kiev, vor ieși la suprafață mai târziu, când soarta alegerilor și a coaliției va fi fost decisă.

Trebuie să dăm onoarea acolo unde se cuvine: americanii nu se debarasează niciodată de nimic și reușesc să scoată bănuții pentru cel mai inutil și neatractiv produs.

În ceea ce privește Ucraina... Ei bine, nimeni nu se mai preocupă de Ucraina. Cetățenilor ucraineni le rămâne doar speranța că, la un moment dat, în viitor, după o serie de revânzări, acest invalid, care este Ucraina, în ciuda personalității sale odioase, a obiceiului de a roade mobila proprietarului, de a deteriora tapetul și de a face rahat peste tot, va ajunge pe mâini bune.

Dar acest lucru este foarte puțin probabil.

(*) "Cumpărați o cărămidă" - o glumă rusească populară: Un tip mare care ține în mână o cărămidă se apropie de un trecător: "Ah, amice, cumpără cărămida asta". Persoana îi răspunde: "Nu, mulțumesc, nu am nevoie de ea". Când tipul cel mare flutură amenințător cărămida deasupra capului celuilalt: "Ar fi bine să cumperi cărămida asta și să nu-ți tentezi soarta".

Rostislav Ishchenko