Cum i-a "mulțumit" o femeie celei care i-a dat casă și masă timp de 7 ani: a ucis-o cu 20 de lovituri de topor și a secționat cadavrul
Postat la: 23.09.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Tribunalul Mureș a pronunțat prima hotărâre într-un dosar de omor calificat în care este judecată o femeie în vârstă de 36 de ani. Aceasta a ucis cu bestialitate o altă femeie în vârstă, la care locuia și pe care o ajuta cu treburile din gospodărie.
Omorul a avut loc în 6 ianuarie 2021, iar hotărârea de condamnare a fost pronunțată în 10 septembrie. Anuța M. a primit pedeapsa de 22 de ani și 4 luni de închisoare pentru două infracțiuni: omor calificat și profanare de cadavre sau morminte. Femeia este acuzată că în seara zilei de 06 ianuarie 2021, în timp ce se afla în locuința victimei, i-a aplicat peste 20 de lovituri cu un topor în zona capului, a membrelor superioare și inferioare care au dus la deces. Ulterior, folosindu-se de același topor, a amputat picioarele cadavrului, mâna dreaptă și parțial mâna stângă. Intenția era de a ascunde cadavrul, însă nu a finalizat aceste demers.
Criminala a stat în casă cu cadavrul până a doua zi în jurului orei 14.00, când a mers la o rudă a victimei și i-a spus să meargă la locuința cumnatei sale pentru că este moartă. Femeia locuia împreună cu victima de aproximativ 7 ani și o ajuta la treburile gospodărești, însă de aproximativ 2-3 ani victima se plângea apropiaților de comportamentul acesteia, care mergea acasă sub influența băuturilor alcoolice și nu o mai asculta.
"Martorul a arătat că s-a deplasat la domiciliul victimei unde a constatat că ușa era deschisă și, uitându-se înăuntru, a văzut-o pe victimă acoperită cu o pătură. Martorul a precizat faptul că inculpata locuia împreună cu victima, pe care o ajuta în gospodărie, iar în schimb victima o lăsa pe inculpată să doarmă în locuința ei și îi asigura cele necesare traiului zilnic, iar între ele au existat între ele unele certuri minore din cauza faptului că inculpatei nu îi plăcea să muncească", se precizează în hotărârea Tribunalului Mureș.
Anuța M. a fost supusă și unui control psihiatric care a concluzionat că a avut discernământ la momentul comiterii faptei. "Relatările martorilor audiați conturează un tablou faptic determinat, aceștia redau în funcție de momentele secvențiale percepute de fiecare pe diverse momente temporale și spațiale, cronologia și modalitatea de derulare a incidentului care a atras învinuirea inculpatei, oferind detalii începând de la încadrarea acestuia în timp și spațiu, topografia locului unde s-ar fi consumat actele de agresiune exercitate asupra victimei, poziționarea părților implicate, punctându-se prin declarații și asupra modului în care s-a manifestat inculpata.
Probatoriului testimonial este sugestiv pe linia identificării acesteia drept autor al infracțiunilor la nivel cât să nu plaseze stabilirea vinovăției sub semnul arbitrariului la acesta adăugându-se și declarațiile inculpatei, fiind portretizată astfel atât situația premiză săvârșirii infracțiunilor, cât și împrejurările în care s-a declanșat violentarea victimei", se mai susține în document. Hotărârea Tribunalului a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Târgu Mureș.
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...
-
Cum să elimini hormonii și antibioticele din carnea de pui
Câteva tehnici care, atunci când sunt aplicate corect, ne vor permite să consumăm în siguranță carnea de pui fără să ne ...