Cine a creat tehnologia Oldowan veche de peste 3 milioane de ani. Homo sapiens a apărut doard e 300.000 de ani
Postat la: 11.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Oamenii de ştiinţă încearcă să elucideze misterul a 330 de unelte din piatră cu o vechime de circa 2,9 milioane de ani, descoperite într-un sit arheologic din Kenya, pe malul Lacului Victoria, care erau folosite pentru tranşarea animalelor, inclusiv hipopotami, precum şi pentru zdrobirea materialelor vegetale în vederea preparării hranei.
Care dintre strămoşii noştri preistorici care populau pământurile africane în vremurile respective au confecţionat aceste unelte? Principalul ''suspect'', au spus joi cercetătorii cu prilejul prezentării descoperirilor, ar putea constitui o surpriză.
Artefactele de la situl Nyayanga reprezintă cele mai vechi exemple cunoscute dintr-un tip de tehnologie a pietrei, denumită Oldowan, un procedeu revoluţionar cu ajutorul căreia strămoşii noştri puteau procesa diverse alimente şi diversifica alimentele consumate. Au fost găsite trei tipuri de unelte: ciocane din piatră şi pietre şlefuite pentru măcinarea plantelor, oaselor şi cărnii, precum şi lamele ascuţite pentru secţionarea cărnii.
Pentru a pune în perspectivă vârsta acestor unelte, specia noastră Homo Sapiens a apărut în urmă cu doar aproximativ 300.000 de ani.
Oamenii de ştiinţă au crezut mult timp că uneltele Oldowan sunt limitate la speciile care aparţin genului Homo, grup care include specia noastră şi rude apropiate. Dar la Nyayanga nu au fost descoperite fosile ale unor indivizi aparţinând genului Homo. În schimb, au fost descoperiţi doi dinţi - doi molari solizi - ale unui individ din genul Paranthropus, un indiciu că acest văr preistoric ar putea fi creatorul uneltelor.
''Asocierea dintre uneltele Nyayanga şi Paranthropus ar putea redeschide problema creatorului celor mai vechi unelte Oldowan. Poate nu doar indivizi din genul Homo, dar şi alte feluri de hominini procesau hrana cu ajutorul tehnologiei Oldowan'', a spus antropologul Thomas Plummer de la Queens College din New York, autor principal al cercetării publicate în revista Science.
Termenul ''hominin'' se referă la omul modern şi la diferite specii considerate umane care au existat în trecutul îndepărtat al planetei, în timp ce termenul "hominid" este mai larg, referindu-se şi la toate speciile de umanoizi dispărute, la omul modern dar şi la maimuţele antropoide.
''Când echipa noastră a determinat vârsta izvoarelor de la Nyayanga, autorul uneltelor a devenit un 'mister' în mintea mea'', a spus Rick Potts, paleoantropolog şi coautor al studiului, directorul programului Originile umane din cadrul Muzeului Naţional de Istorie Naturală Smithsonian. ''Există posibilităţi multiple şi dacă nu cumva găsim chiar oase fosilizate ale unei mâini înfăşurate în jurul unei unelte din piatră, creatorul primelor unelte Oldowan ar putea rămâne necunoscut pentru multă vreme''.
Molarii reprezintă cea mai veche fosilă de Paranthropus, indivizi care se deplasau biped şi care combinau caracteristici de la maimuţe şi de la oameni, prezentând adaptări pentru masticaţie intensă inclusiv un craniu cu o muchie osoasă de care erau ataşaţi muşchii puternici ai maxilarului, asemănător gorilelor.
Homininii din acele vremuri includeau şi indivizi ai genului Australopithecus, cunoscut datorită celebrei fosile încă şi mai vechi ''Lucy''.
''În timp ce unele specii de primate nonumane produc tehnologii care le asistă în căutarea hranei, oamenii sunt în mod unic dependenţi de tehnologie pentru supravieţuire'', a spus Plummer.
Toate dezvoltările ulterioare ale tehnologiilor preistorice au la bază uneltele Oldowan, ceea ce înseamnă că apariţia lor a fost un reper în evoluţia umană, a spus Potts. Unelte rudimentare din piatră cu o vechime de 3,3 milioane de ani descoperite la un alt sit arheologic din Kenya ar putea fi un precursor al tehnologiei Oldowan sau un punct mort din punct de vedere tehnologic.
În prezent, situl Nyayanga este o ravenă pe flancul vestic al muntelui Homa din apropierea Lacului Victoria, în sud-vestul Kenyei. La vremea când erau confecţionate aceste unelte, în aceste locuri erau păduri şi pajişti de-a lungul unei ape curgătoare populate de o abundenţă de animale.
Până acum, cele mai vechi exemple cunoscute de Oldowan datează din urmă cu circa 2,6 milioane de ani şi au fost descoperite în Etiopia. Speciile Homo erectus au transportat apoi tehnologia Oldowan până în Georgia şi China.
Urmele de tăieturi pe coaste şi tibie de hipopotam descoperite la Nyayanga sunt cele mai vechi exemple cunoscute de tranşare a unui animal de mari dimensiuni - care face parte din megafaună. Cercetătorii cred că hipopotamii erau găsiţi, nu vânaţi. Uneltele mai erau folosite şi pentru a secţiona oase de antilopă din care era extrasă măduva, precum şi pentru tocarea materialului vegetal dur sau moale.
Focul a început să fie utilizat mult mai târziu, ceea ce însemna că hrana era consumată crudă. Cercetătorii cred că instrumentele erau folosite pentru mărunţirea cărnii care devenea astfel un fel de ''tartar de hipopotam''.
''Megafauna oferă o super-abundenţă de hrană'', a spus Plummer. ''Un hipopotam este un sac imens din piele plin cu lucruri bune de mâncat''.
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă ...
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de c ...
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani ...
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta ...
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada ...
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, români ...
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește străm ...
-
Beneficiile promovării școlilor profesionale pentru formarea unor muncitori profesioniști
Într-o economie globalizată, care se confruntă cu schimbări rapide și nevoi tot mai diversificate, școlile profesionale ...
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung obser ...
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizato ...
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o ...
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătes ...
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi ...
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri d ...
-
Cât de grav este virusul HMPV, care a ajuns și în România, și cum ne putem feri de el? În prezent nu există vaccinuri pentru el
Virusul hMPV, (Human Metapneumovirus) este un virus ARN. Mai exact, face parte din familia Paramyxoviridae, genul Metapn ...
-
O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN
Originea Sfinxului continuă să fie un subiect intens dezbătut, iar data construcției, autorii și scopul său real rămân p ...
-
Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre ...
-
Studiu: Cafeaua de dimineață reduce riscul de deces cauzat de bolile cardiovasculare
Un nou studiu a constatat că persoanele care beau cafea dimineața au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiov ...
-
Cum au fost folosite ca spioni de către agențiile de informații animalele și animalele false
CIA și alte agenții de informații au folosit animale, precum porumbei, pisici, balene și pești pisică robotizați, ca spi ...
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Ameri ...
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în acel ...
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Tru ...
-
Ce spune un medic cunoscut despre metapneumovirusul care a creat panică în ultimele zile. Cât de grav este și cum ne tratăm
Într-o postare recentă pe Facebook, medicul specialist Mihai Craiu clarifică situația virusului care a atras atenția în ...
-
Provocările tehnice ale jocurilor de noroc online
Știi momentul acela când stai pe canapea și n-ai chef de nimic altceva decât să deschizi laptopul sau telefonul și să-ți ...
-
SUA deschide o anchetă asupra a 2,6 milioane de vehicule Tesla, din cauza funcţiei de conducere la distanţă
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii ...
-
Numărul imigranților români în Spania a scăzut cu 30% într-un deceniu: „Nu mai este paradisul muncii, cum era cândva"
Comunitatea românească din Spania, cândva cea mai mare comunitate străină din țară, este în scădere semnificativă. Potri ...
-
CNN: De ce este atât de interesat Trump de cea mai mare insulă din lume
Groenlanda este cea mai mare insulă din lume şi adăposteşte peste 56.000 de oameni, având o poziţie strategică şi resurs ...
-
România a ajuns la populația de acum 60 de ani! Care sunt cauzele scăderii populației într-un ritm accelerat
În ultimii zece ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației rezidente, ajungând de la aproximativ 19 ...
-
Au fost declasificate documente CIA despre "Experimentul Gateway". Informații tulburătoare despre reîncarnare și mijloace folosite pentru alterarea minții
Documente declasificate arată că, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, CIA a avut unele idei „int ...