Caz unic în justiție: Preot caterisit readus în biserică de judecători, în baza unei decizii CEDO!
Postat la: 31.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Surpriză de proporții într-o dispută religioasă care a ajuns să fie tranșată în instanță. Caterisit de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB), fostul preot Ioan Ungureanu de la Parohia „Schimbarea la Față a Domnului" din satul Schit Orășeni, comuna Cristești, a fost achitat de magistrații Judecătoriei Botoșani în dosarul penal în care era acuzat de exercitarea fără drept a unei profesii. Motivul invocat de judecători - faptele nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
„În temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a Cod procedură penală achită pe inculpatul Ungureanu Ioan, trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 348 Cod penal rap. la art. 23 alin. 4 din Legea nr. 489/2006", se arată în decizia instanței, citata de Monitorul de Botosani.
Pronunțată astăzi, hotărârea Judecătoriei Botoșani nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Decizia reprezintă însă o premieră pentru justiția din Botoșani și arată că judecătorii nu consideră că Biserica Ortodoxă Română (BOR) ar trebui să dețină un monopol religios, iar enoriașii dintr-o anumită parohie au dreptul la libertate şi conştiinţă religioasă.
Preot de zeci de ani în satul Schit Orășeni, Ioan Ungureanu a fost dat afară din rândul clericilor după un conflict izbucnit în vara lui 2016. Totul a început după un Sinod pan-ortodox de la Creta, unde s-ar fi semnat o serie de documente care nu au fost acceptate de toţi preoţii. Acuzând că deciziile luate acolo ar fi în contradicţie cu vechile dogme bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu nu l-a mai pomenit în slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.
Ulterior, preotul a fost acuzat de reprezentanții Mitropoliei de schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale. Rând pe rând, Ioan Ungureanu a fost sancţionat cu dojană arhierească, oprit de la slujire şi trimis în faţa Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a decis caterisirea.
De partea cealaltă, Ioan Ungureanu a acuzat conducerea MMB de încălcarea Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi de abuz, susținând că toate deciziile privind caterisirea sa au fost abuzive și nestatutare, întrucât nu s-ar fi respectat toate procedurile și rânduielile. Considerându-se nevinovat, el a contestat deciziile MMB la forurile superioare ale BOR, dar fără sorți de izbândă.
Prin urmare, Ioan Ungureanu nu a mai avut dreptul să slujească în nici o biserică ce aparține de Biserica Ortodoxă Română. Doar că în tot acest timp lucrurile au luat o turnură neașteptată.
Fostul preot, care se bucură în continuare de susţinerea unor credincioşi din sat, a refuzat să predea cheile bisericii şi a oficiat slujbe religioase, deși MMB desemnase un alt preot paroh în locul său. Situația a degenerat de câteva ori când reprezentanții MMB au încercat să-l instaleze pe noul preot, dar au fost împiedicați de susținătorii lui Ioan Ungureanu. Așa se face că în două rânduri a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a potoli spiritele.
Ba mai mult, reprezentanții MMB au ajuns să ceară ajutorul instanțelor de judecată pentru a prelua lăcașul de cult și toate documentele bisericii, Ioan Ungureanu fiind evacuat din biserică în decembrie 2019, cu ajutorul unui executor judecătoresc. Ba mai mult, în noiembrie 2018, în urma unei plângeri penale formulate de reprezentanții MMB, Ioan Ungureanu a fost acuzat de exercitarea fără drept a unei profesii, respectiv cea de preot.
„Noi nu mai recunoaştem slujirea lui de preot, iar ceea ce face el acolo din punct de vedere sacramental nu mai are nicio valoare. Este un abuz sub toate aspectele - din punct de vedere sacramental, juridic şi administrativ", a explicat atunci părintele vicar Marian Timofte de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Cert este că din momentul în care a fost evacuat din biserică, Ioan Ungureanu s-a mutat într-o capelă aflată peste drum de lăcașul de cult, unde a continuat să oficieze slujbe religioase, în haine asemănătoare celor preoțești, în fața sătenilor care continuă să-l susțină și care au acuzat la rândul lor că au fost evacuați fără drept din propria biserică. Bătălia dintre cele două tabere a culminat în acest proces penal, iar cheia procesului a fost o decizie CEDO în urma căreia statul român a fost amendat tocmai din cauza faptului că nu ar fi permis pluralismului religios.
Atunci, Curtea Europeană a Dreptului Omului (CEDO) a statuat că, în momentul în care unul dintre indivizi este recunoscut drept lider spiritual de către un grup care în mod voluntar şi-l aleg ca lider spiritual şi îl urmează şi solicită să aibă parte de rugăciuni, ritualuri, etc, este greu de spus că s-ar putea îndeplini cerinţele pluralismului religios condamnându-l penal pentru aceasta într-o societate democratică.
Prin urmare, un grup poate să îşi aleagă un lider şi nu trebuie ca forţele statului din care face parte să intervină pentru a elimina tensiunile, ci trebuie să vegheze ca ambele părţi care sunt în cadrul acelei comunităţi religioase să se poată tolera reciproc. Cu alte cuvinte, Curtea a decis că indivizii (enoriaşii) sunt mai importanţi decât existenţa unui certificat sau atestat din partea conducătorilor cultului respectiv.
De altfel, la dosarul penal intentat lui Ioan Ungureanu au fost depuse mai multe înscrisuri prin care se atestă faptul că aproximativ 300 de persoane din sat îl recunosc ca lider spiritual şi vor ca el să le desfăşoare cerinţele sau activităţile spirituale indiferent că este vorba de înmormântări, botezuri sau orice altceva are nevoia comunitatea de la liderul lor spiritual. Totodată, Ioan Ungureanu a invocat înainte de a fi hirotonisit avea calitatea oarecum recunoscută în societate de lider spiritual.
Astfel încât, în perioada de până să devină preot, a fost certificat şi recunoscut de peste 50-60 de persoane care acum sunt preoţi sau inspectori şi pe care el personal i-a pregătit la competenţele teologice şi la cele muzicale. Pe lângă acestea, însăşi Patriarhul Bisericii Române Ortodoxe actual i-a propus în anul 2000 să îi ofere o bursă în Tesalonic, Grecia, pentru activitatea sa ireproşabilă. Deci dreptul ca el să fie lider spiritual al unor persoane care îl solicită este foarte îndreptăţit având în vedere că a urmat studiile teologice. Mai mult decât atât, la momentul când a ajuns în Schit Orăşeni, comunitatea nu era definită juridic, nu exista ca entitate juridică, ca şi parohie.
Astfel, el ar fi fost cel care i-a adus pe oameni la biserică şi care, alături de ei, a construit toate acele clădiri. La dosar a fost depusă și o diplomă prin care Ministerul Cultelor i-a acordat premiul de excelenţă pentru cel mai frumos edificiu din lemn ridicat fără fonduri.
Un alt aspect invocat a fost acela că slujirea sa ca fost preot este una, dar din punct de vedere ca lider spiritual, conform jurisprudenţei CEDO, este cu totul altceva, pentru că oamenii din comunitate au dorit ca el să îi reprezinte în continuare. Astfel că ei au dreptul la libertate şi conştiinţă religioasă, au dreptul să îşi aleagă şi liderul spiritual, iar el nu le-a pretins vreodată vreo sumă de bani pentru a le duce la îndeplinire voinţele lor.
Totodată, a arătat Ioan Ungureanu, el nu s-a revoltat împotriva arhiereilor ori mitropoliţilor săi, singurul său act fiind cel de nepomenire a numelui superiorului său și prin urmare nu a adus niciun fel de prejudicii Bisericii Ortodoxe Române. În plus, el consideră că preoția este un dar canonic, un drept divin, iar atunci când a fost hirotonisit, a fost întrebat poporul dacă este vrednic, nu a folosit mitropolitul puterea sa proprie, ori când a fost caterisit nu a întrebat nimeni poporul dacă este de acord cu această decizie. Argumentele invocate se pare că au fost decisive în fața completului de judecată, care i-a dat câștig de cauză.
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă ...
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de c ...
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani ...
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta ...
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada ...
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, români ...
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește străm ...
-
Beneficiile promovării școlilor profesionale pentru formarea unor muncitori profesioniști
Într-o economie globalizată, care se confruntă cu schimbări rapide și nevoi tot mai diversificate, școlile profesionale ...
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung obser ...
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizato ...
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o ...
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătes ...
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi ...
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri d ...
-
Cât de grav este virusul HMPV, care a ajuns și în România, și cum ne putem feri de el? În prezent nu există vaccinuri pentru el
Virusul hMPV, (Human Metapneumovirus) este un virus ARN. Mai exact, face parte din familia Paramyxoviridae, genul Metapn ...
-
O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN
Originea Sfinxului continuă să fie un subiect intens dezbătut, iar data construcției, autorii și scopul său real rămân p ...
-
Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre ...
-
Studiu: Cafeaua de dimineață reduce riscul de deces cauzat de bolile cardiovasculare
Un nou studiu a constatat că persoanele care beau cafea dimineața au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiov ...
-
Cum au fost folosite ca spioni de către agențiile de informații animalele și animalele false
CIA și alte agenții de informații au folosit animale, precum porumbei, pisici, balene și pești pisică robotizați, ca spi ...
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Ameri ...
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în acel ...
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Tru ...
-
Ce spune un medic cunoscut despre metapneumovirusul care a creat panică în ultimele zile. Cât de grav este și cum ne tratăm
Într-o postare recentă pe Facebook, medicul specialist Mihai Craiu clarifică situația virusului care a atras atenția în ...
-
Provocările tehnice ale jocurilor de noroc online
Știi momentul acela când stai pe canapea și n-ai chef de nimic altceva decât să deschizi laptopul sau telefonul și să-ți ...
-
SUA deschide o anchetă asupra a 2,6 milioane de vehicule Tesla, din cauza funcţiei de conducere la distanţă
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii ...
-
Numărul imigranților români în Spania a scăzut cu 30% într-un deceniu: „Nu mai este paradisul muncii, cum era cândva"
Comunitatea românească din Spania, cândva cea mai mare comunitate străină din țară, este în scădere semnificativă. Potri ...
-
CNN: De ce este atât de interesat Trump de cea mai mare insulă din lume
Groenlanda este cea mai mare insulă din lume şi adăposteşte peste 56.000 de oameni, având o poziţie strategică şi resurs ...
-
România a ajuns la populația de acum 60 de ani! Care sunt cauzele scăderii populației într-un ritm accelerat
În ultimii zece ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației rezidente, ajungând de la aproximativ 19 ...
-
Au fost declasificate documente CIA despre "Experimentul Gateway". Informații tulburătoare despre reîncarnare și mijloace folosite pentru alterarea minții
Documente declasificate arată că, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, CIA a avut unele idei „int ...