Cât de "valabil" este pașaportul COVID: "Nicio regulă, lege, normă nu va acoperi sută la sută toate situațiile ce s-ar putea ivi!"
Postat la: 29.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Tot mai multe persoane vaccinate se infectează cu noul coronavirus, iar unele ajung chiar la spital. Cele mai multe, probabil, se contaminează în timpul unor evenimente la care participă foarte mulți oameni. Fiind vaccinate, teoretic, acestea nu au motive să se testeze decât atunci când au simptome, însă e posibil ca până la acel moment sa fi intrat deja în contact cu alte persoane, dând mai departe boala.
În acest context, se pune întrebarea dacă certificatul COVID-19 valabil la unele evenimente sau la trecerea graniței ar trebui să fie "dublat", eventual, de un test antigen, făcut înainte de momentul respectiv. Specialiștii spun că într-adevăr, cei vaccinați pot transmite boala, însă vaccinarea este în primul rând pentru protecția personală, pentru a nu face forme severe ale bolii. Însă introducerea unor alte reguli nu ar fi oportună în acest moment. Președintele Centrului Român pentru Inovație în Medicină, medicul Marius Geantă spune că, "în momentul în care au fost gândite certificatele verzi se știa faptul că persoanele vaccinate transmit considerabil mai puțin varianta Alfa a virusului în comparație cu persoanele nevaccinate".
"Atunci au fost puse împreună ca posibilități în certificatul verde, dovada vaccinării complete, testul care să ateste negativitatea recentă și dovada trecerii prin boală. Lucrurile s-au schimbat între timp. Studiile au arătat că o persoană vaccinată poate să aibă aceeași încărcătură a virusului în varianta Delta, în căile respiratorii, ca și o persoană nevaccinată. Și atunci, dacă încărcătura respectivă este aceeași la o persoană vaccinată ca la una nevaccinată, întrebarea este: oare persoana vaccinată transmite și poate să infecteze în aceeași măsură ca o persoană nevaccinată? Răspunsul nu-l știm, pentru că în afară de încărcătura respectivă din căile respiratorii mai sunt factori care țin de fiecare persoană care influențează capacitatea acesteia de a infecta alte persoane. Din păcate, nu a fost timp pentru ca acești factori să fie studiați și să fie puși în evidență", a precizat doctorul Marius Geantă pentru Ziare.com.
"Rolul certificatului verde a fost, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, de a armoniza politicile în materie de turism și de a ține în picioare industria aceasta a turismului și industria de evenimente. Acum, pe măsură ce se acumulează date care arată că există posibilitatea ca și persoanele care s-au vaccinat să transmită mai departe virusul, este clar că trebuie să ne gândim și la alte măsuri și sunt cele pe care noi le știm. Cele mai importante sunt cele care țin de evitarea aglomerațiilor, de fapt. Și am văzut și azi date despre cât de mult se transmite și se infectează persoanele care participă la festivaluri", a mai precizat specialistul.
"Un lucru ce trebuie punctat ține de vaccin și l-am tot spus de la bun început. Și anume că, inclusiv varianta Delta, protecția asigurată de vaccinuri bazate pe ARN Mesager este foarte mare. Deci o persoană beneficiază în acest mod de protecție. Celălalt element care ținea de modul în care o persoană vaccinată poate să transmită sau nu virusul mai mult, inițial, în legătură cu varianta Alfa a fost un element care ne-a adus optimism, pentru că părea că persoanele respective transmit mai puțin, însă în relație cu Delta, lucrurile nu mai stau chiar așa. Aici este nevoie de studii pentru a înțelege exact cum se întâmplă lucrurile. Deci pentru protecția individuală, vaccinarea rămâne în continuare cea mai eficientă variantă. Din perspectiva sănătății publice și a epidemiologiei cred că evitarea aglomerațiilor prin păstrarea distanței și/ sau purtarea măștii în respectivele zone sunt importante", a precizat medicul Marius Geantă.
În alte țări din vestul Europei, de exemplu, populația beneficiază de un anumit număr gratuit de teste antigenice lunar. La noi, dacă vrem să ne testăm preventiv fie că avem simptome, fie că am intrat în contact cu o persoană infectată, trebuie să achiziționăm un test de la farmacie. "Legat de testare, sigur, suntem la un an și jumătate de pandemie și senzația mea este că încă suntem departe de acel moment în care știm cum să folosim testarea, din păcate. Cred că testarea ar trebui să fie implementată pe scară largă, în toate aceste contexte care presupun aglomerații: concerte, festivaluri și în contexul începerii școlilor", a mai spus președintele Centrului Român pentru Inovație în Medicină.
Întrebat dacă cei vaccinați ar mai trebui să se testeze atunci când merg la concerte, festivaluri, etc, Marius Geantă spune că: "Cei vaccinați trebuie să înțeleagă beneficiul vaccinului prin protecția pe care le-o oferă în a nu face forme grave de boală. Campaniile ne spun ce conține vaccinul și genul acesta de campanii sigur că pot să-i influențeze pe oameni și pot să-i atribuie actului vaccinării valențe pe care, de fapt, în contextul unei pandemii sunt foarte greu să le putem păstra de la un val la altul pentru că lucrurile se schimbă foarte mult. Dacă rămâneam la varianta Alfa și aveam această variantă în continuare, probabil că lucrurile erau mult mai bine din punct de vedere epidemiologic".
Pe de altă parte, politologul Cristian Hrituc este de părere că în momentul în care s-a ales varianta certificatelor COVID-19, autoritățile sanitare decidente la nivel european au luat în calcul anumite riscuri.
"Nu cred că este cazul pentru măsuri de restricție suplimentare. La acest moment, avem niște reguli agreate la nivel european. Certificatul digital european privind COVID-19 prevede că toți cei care au avut boala, s-au vaccinat sau au un test negativ pot circula liber. Sunt condiții care acoperă un procent foarte mare din posibilitățile existente. Nicio regulă, lege, normă nu va acoperi 100% toate situațiile ce s-ar putea ivi. Nu există o regulă perfectă. La acest moment știm că vaccinul are o rată mare de imunizare. Cei care s-au vaccinat sunt mult mai feriți de boală sau fac forme foarte ușoare, de asemenea și cei care au trecut prin boală sunt mai puțin expuși.
Toate aceste lucruri au fost luate în calcul când au fost proiectate actualele reguli. Desigur, nu aveai cum să fii sigur sută la sută că cei care s-au vaccinat nu vor mai lua virusul, dar, așa cum am spus, nu poți face o regulă perfectă. Cred că nu este cazul pentru introducerea unei testări suplimentare. Până la urmă, nici testarea nu poate fi sigură 100%, și aici pot să apară erori și vom putea constata că un om cu test negativ ieri, a îmbolnăvit o persoană în aceeași zi. Cred că trebuie să fim raționali, să ne protejăm foarte bine, să ne vaccinăm și începem să reluăm cât mai multe din activitățile normale. Economia trebuie să meargă înainte, să depășim criză actuală și să rămânem vigilenți, dar să nu cădem în extreme", a precizat politologul Cristian Hrituc pentru Ziare.com.
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...
-
Cum să elimini hormonii și antibioticele din carnea de pui
Câteva tehnici care, atunci când sunt aplicate corect, ne vor permite să consumăm în siguranță carnea de pui fără să ne ...