Cât costă un film porno urcat din răzbunare pe un site de adulți: daune morale de 100.000 de lei și închisoare cu suspendare
Postat la: 12.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Brașov trebuie să-i plătească unei foste prietene suma de 100.000 de lei pentru șantaj, după ce a postat pe un site cu conținut pornografic un film cu femeia în ipostaze indecente.
D. Mihai a fost condamnat definitiv la 2 ani și 7 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere. De asemenea, nu mai are dreptul să se apropie, timp de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, la mai puțin de 100 de metri de victima șantajului sau de locuința și locul de muncă al acesteia. Faptele care au făcut obiectul dosarului au avut loc în decembrie 2018, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată la Curtea de Apel Brașov pe data de 15 iunie 2021. D. Mihai a fost judecat pentru șantaj, violarea vieții private și fals informatic.
Cei doi au început în vara anului 2017 o relație amoroasă, care a durat, cu intermitențe, până în luna noiembrie 2018 când s-au despărțit, ca urmare a faptului că în paralel inculpatul avea o parteneră de viață, împreună cu care locuia și cu care urma să aibă un copil. Femeia i-a comunicat bărbatului decizia sa de a se despărți, hotărâre cu care acesta nu a fost de acord și, întrucât aceasta a refuzat să mai întrețină raporturi sexuale cu el, a început în luna decembrie 2018 să o șantajeze, în sensul că o amenința că va face publice poze și filmulețe pe care le deținea și în care victima se afla în ipostaze intime.
În final, aceasta a acceptat să se întâlnească cu el, i-a cerut să șteargă fotografiile, ceea ce inculpatul a și făcut, primind în schimb „prețul" șantajului, respectiv a fost de acord cu întreținerea unui un raport sexual. După câteva zile, D. Mihai a contactat-o din nou pe femeie cerându-i să se vadă cu el și, întrucât l-a refuzat, acesta a amenințat-o că mai are și alte înregistrări compromițătoare pe care le-a salvat într-un alt telefon. Pentru a dovedi acest lucru i-a trimis pe aplicația messenger o poză cu ea dezbrăcată. Drept urmare cei doi s-au întâlnit, iar bărbatul i-a transmis "că vrea ca ea să se culce cu el cât are el chef, până i se naște copilul, că dacă nu, va folosi fotografiile și filmulețele împotriva ei".
A doua zi dimineața, după ce seara a mai amenințat-o o dată că „va fi admirată de mulți bărbați" bărbatul a creat un cont fals de Facebook cu numele acesteia, trimițându-i cerere de prietenie pe contul său real. Aceasta a raportat problema la Facebook, iar contul a fost închis într-o oră, timp suficient ca o parte din prietenii săi să observe că și-a făcut un cont nou și să o întrebe de ce a procedat astfel. În acest timp de o oră, un amic al femeii a primit poze cu aceasta dezbrăcată de pe contul fals de Facebook creat de inculpat. În aceeași zi a început să primească cereri de prietenie de la diverși bărbați care o întrebau „cât costă o noapte", scriindu-i pe messenger, dacă vrea să facă videochat.
Unul dintre ei i-a arătat o conversație pe care ar fi avut-o cu ea pe un site cu caracter pornografic în care era vorba de sex în trei. La un moment dat una dintre persoanele care au abordat-o i-a dat un link și, intrând pe el, victima a constatat că a fost creat în urmă cu două trei săptămâni (raportat la luna decembrie 2018). În aceeași zi, femeia a efectuat diligențe pentru a fi închis contul creat fraudulos și a sesizat poliția. Un martor a relatat că în data de 10 decembrie 2018, a primit prin intermediul aplicației messenger poze cu persoana vătămată nud de pe un cont de Facebook despre care știa că nu era al ei.
De asemenea, un alt martor a spus că știa despre faptul că D. Mihai "voia să o pună pe net pe o prietenă de-a lui, Paula, întrucât era deprimat pentru că se terminase relația cu această persoană. Prin a pune pe net eu am înțeles că inculpatul voia să posteze niște poze de natură a defăima imaginea persoanei vătămate". Martorul a mai spus că prietenul său era implicat sufletește în relația cu persoana vătămată și a suferit când a văzut-o pe aceasta ieșind cu un băiat la mall, considerând că i s-a ascuns această relație, motiv pentru care "a pus un filmuleț cuprinzând scene de sex dintre ei pe un site porno".
Bărbatul de 33 de ani a recunoscut nuanțat faptele, arătând că i-a adresat amenințări persoanei vătămate și că, după ce a văzut-o în mall cu un băiat, fiind gelos și rănit, a postat câteva fotografii și un filmuleț cu persoana vătămată pe site-ul porno, "cont care a fost activ cam 8-10 ore". Anchetatorii au probat toate faptele bărbatului, astfel încât la instanțe de fond, Judecătoria Brașov, acesta a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare în regim de detenție și la plata unor daune morale în valoare de 100.000 de lei. La instanța superioară, Curtea de Apel Brașov, s-a considerat că cele trei infracțiuni nu sunt atât de grave pentru a se pronunța o pedeapsă cu executare. A rămas, însă, obligația acestuia de a plăti suma de bani solicitată de victimă și interdicția de a se apropia de aceasta timp de 5 ani.
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...
-
Răpire ca-n filme! Fiu de preot din Vâlcea torturat de interlopi după ce ar fi investit banii lor în Bitcoin
Fiul unui preot din Vâlcea a fost răpit și torturat de trei interlopi, după ce ar fi făcut investiții cu banii lor în Bi ...
-
Cronobiologia: cum sa te tratezi de boli la diferite ore ale zilei cand eficienta medicatiei este maxima
Cronobiologia, studiul ritmurilor biologice și al efectelor timpului asupra sistemelor biologice, a fost o știință recun ...
-
Mel Gibson: "Incendiile din California sunt o operațiune internă a Deep State!" VIDEO
Mel Gibson susține că incendiile din Los Angeles au fost declanșate de agenți ai „Deep State" care vor să transforme LA ...
-
Franța pe cale de a deveni o superputere a aurului datorită unei descoperiri revoluționare
Extracția aurului, considerată mult timp un proces complex și costisitor, ar putea intra în curând într-o nouă eră dator ...
-
S-a mai adeverit o teorie a conspiratiei: Directorul general al BioNTech a refuzat sa se injecteze cu vaccinul COVID-19 la crearea căruia a contribuit VIDEO
Ugur Sahin, cofondator și CEO al BioNTech, a refuzat să ia vaccinul împotriva coronavirusului Wuhan cu ARNm (COVID-19) p ...
-
Un tânăr perfect sănătos a "murit subit" după ce a mâncat pui cu gripă aviară!
Un tânăr sănătos din Cambodgia „a murit subit" de gripă aviară după ce a mâncat un pui infectat cu această boală, a anun ...
-
Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
Primele oferte de furnizare a gazelor naturale pentru perioada de după 31 martie 2025, moment în care ar urma să încetez ...