Cântărețul Mircea Rusu a ajuns la închisoare. Neregulile grave făcute de autorul hitului "Omul bun și pomul copt" când a fost primar
Postat la: 31.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Fostul primar al comunei Band, Mircea Rus, recunoscut ca artist drept Mircea Rusu Band, a fost încarcerat marți, 31 ianuarie, după ce a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare pentru complicitate la delapidare, cu o valoare totală de peste 500.000 lei.
Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat pe fostul primar Mircea Rus la doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată, pentru 26 de acte materiale, în legătură cu unul dintre casierii Primăriei Band de la acea vreme, Gârbu Petru, şi la alţi doi ani de închisoare, pentru aceeaşi infracţiune, în legătură cu un al doilea casier, Bodor Zoltan, tot pentru 26 de acte materiale.
Potrivit portalului instanţei, întrucât Mircea Rus a mai suferit o condamnare, pentru abuz în serviciu, pentru care era condamnat la un an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, Curtea de Apel Târgu Mureş a contopit cele două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate în acest caz, cu pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 179/3 iulie 2015 a Tribunalului Mureş, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 348/A/20 iunie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În acest sens, instanţa a decis că "aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de un an, o lună şi 10 zile închisoare (reprezentând o treime din 3 ani şi 4 luni închisoare) şi aplică inculpatului Mircea Rus pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare, cu executare în detenţie".
Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul 4881/320/2020 este definitivă şi îl obligă pe fostul primar şi pe cei doi foşti casieri la restituirea sumelor către UAT Band, cu plata penalităţilor prevăzute de Codul de procedură fiscală.
"Obligă pe inculpatul Gârbu Petru să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.197 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Gârbu Petru şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 281.564 lei (câte 140.782 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă pe inculpatul Bodor Zoltan să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 53.400 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală. Obligă în solidar pe inculpaţii Bodor Zoltan şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.963 lei (câte 52.981,5 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală", se arată în dispozitivul hotărârii Curţii de Apel Târgu Mureş.
Sumele delapidate au fost descoperite în urma unor controale ale ANAF.
Actualul primar din comuna Band, Mircea Radu, nu a dorit să comenteze cu privire la încarcerarea predecesorului său, Mircea Rus, însă a declarat presei, luni, că după câştigarea alegerilor locale a găsit în bugetul comunei suma de 2.000 lei, o serie de lucrări începute şi abandonate, una dintre acestea, cu o valoare foarte mare, fiind achitată unei firme care a declarat la scurt timp insolvenţa.
Mircea Radu speră ca măcar o parte din sumele considerate de instanţă ca fiind delapidate să fie recuperate.
-
Ce este "Regula celor 90 de secunde"? Un neurocercetător descoperă o tehnică inovatoare care ne poate schimba viața
Te-ai gândit vreodată cum ai putea să îți gestionezi emoțiile rapid? Încearcă „Regula celor 90 de secunde" și descoperă ...
-
Explozie de căutări pe Google: Oamenii vor să știe cum să își șteargă conturile de Facebook și Instagram după anunțul Meta
Anunțul Meta de a renunța la verificarea informațiilor și de a relaxa moderarea conținutului a declanșat o explozie de c ...
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani ...
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta ...
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada ...
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, români ...
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește străm ...
-
Beneficiile promovării școlilor profesionale pentru formarea unor muncitori profesioniști
Într-o economie globalizată, care se confruntă cu schimbări rapide și nevoi tot mai diversificate, școlile profesionale ...
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung obser ...
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizato ...
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o ...
-
Cum poți plăti RCA la aproape jumătate de preț dacă locuiești în București sau Ilfov
Șoferii din capitală și județul Ilfov, care în bună parte funcționează ca un „cartier dormitor" al Bucureștiului, plătes ...
-
Cazul minorilor care s-au sinucis din dragoste: la mijloc ar fi fost o iubire imposibilă şi, probabil, drogurile. Băiatul a fost o vreme în grija statului
Dubla sinucidere este învăluită în continuare în mister. Băiatul de 15 ani şi o fata de 14 ani din Tulcea au fost găsiţi ...
-
Înșelătoria "Curierul" face tot mai multe victime - Cum trebuie sa se fereasca lumea de infractori
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri d ...
-
Cât de grav este virusul HMPV, care a ajuns și în România, și cum ne putem feri de el? În prezent nu există vaccinuri pentru el
Virusul hMPV, (Human Metapneumovirus) este un virus ARN. Mai exact, face parte din familia Paramyxoviridae, genul Metapn ...
-
O ipoteza controversată: capul Sfinxului din Egipt ar fi fost locul de aterizare și decolare a unui OZN
Originea Sfinxului continuă să fie un subiect intens dezbătut, iar data construcției, autorii și scopul său real rămân p ...
-
Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal cu aproape 20%
Într-o lume în care vegetarianismul devine o modă aproape impusă cu forța, oamenii de știință vin cu vești uriașe despre ...
-
Studiu: Cafeaua de dimineață reduce riscul de deces cauzat de bolile cardiovasculare
Un nou studiu a constatat că persoanele care beau cafea dimineața au un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiov ...
-
Cum au fost folosite ca spioni de către agențiile de informații animalele și animalele false
CIA și alte agenții de informații au folosit animale, precum porumbei, pisici, balene și pești pisică robotizați, ca spi ...
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Ameri ...
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în acel ...
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Tru ...
-
Ce spune un medic cunoscut despre metapneumovirusul care a creat panică în ultimele zile. Cât de grav este și cum ne tratăm
Într-o postare recentă pe Facebook, medicul specialist Mihai Craiu clarifică situația virusului care a atras atenția în ...
-
Provocările tehnice ale jocurilor de noroc online
Știi momentul acela când stai pe canapea și n-ai chef de nimic altceva decât să deschizi laptopul sau telefonul și să-ți ...
-
SUA deschide o anchetă asupra a 2,6 milioane de vehicule Tesla, din cauza funcţiei de conducere la distanţă
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii ...
-
Numărul imigranților români în Spania a scăzut cu 30% într-un deceniu: „Nu mai este paradisul muncii, cum era cândva"
Comunitatea românească din Spania, cândva cea mai mare comunitate străină din țară, este în scădere semnificativă. Potri ...
-
CNN: De ce este atât de interesat Trump de cea mai mare insulă din lume
Groenlanda este cea mai mare insulă din lume şi adăposteşte peste 56.000 de oameni, având o poziţie strategică şi resurs ...
-
România a ajuns la populația de acum 60 de ani! Care sunt cauzele scăderii populației într-un ritm accelerat
În ultimii zece ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației rezidente, ajungând de la aproximativ 19 ...
-
Au fost declasificate documente CIA despre "Experimentul Gateway". Informații tulburătoare despre reîncarnare și mijloace folosite pentru alterarea minții
Documente declasificate arată că, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, CIA a avut unele idei „int ...