Atac cibernetic la mai multe spitale din țară. Nu se mai pot înregistra serviciile medicale

Postat la: 12.02.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Atac cibernetic la mai multe spitale din țară. Nu se mai pot înregistra serviciile medicale

Mai multe spitale nu mai pot raporta serviciile medicale, iar pacienții așteaptă în camerele de gardă ,după ce luni dimineață ar fi fost un atac cibernetic.

Este vorba despre 15 spitale, din care cel puțin patru sunt din București- Institutul Marius Nasta, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Clinic 2 CF.

Aceste unități medicale foloseau un sistem informatizat pentru gestionarea serviciilor medicale, care a fost afectat de atacul asupra serverului unei companii de IT.

În lipsa funcționării acestui sistem, spitalele se confruntă cu dificultăți în raportarea și decontarea serviciilor medicale furnizate. Acest lucru poate avea consecințe financiare semnificative pentru spitale, deoarece acestea nu vor putea obține fonduri de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru serviciile prestate.

La Institutul Marius Nasta un număr mare de pacienți așteaptă în camera de gardă din cauza incapacității de a opera serviciile medicale în sistemul afectat de atacul cibernetic.

Situația este asemănătoare și la Spitalul CF 2, unde holurile sunt pline de pacienți nervoși cărora li s-a spus că nu funcționează nimic.

loading...
PUTETI CITI SI...