Apare în scenă miliardarul Steinmetz?
Postat la: 29.08.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
În urmă cu vreun an și jumătate, prieteni, partidul premierului israelian Bibi Netanyahu își sfătuia parlamentarii, liderii ca în niciun caz să nu deschidă relații personale sau de tip organizațional cu AUR din România sau cu reprezentanți ai AUR-ului, care erau etichetați ca având comportament fascist, extremist, oricum antisemit.
Asta se întâmpla în ianuarie 2022. Între timp, Bibi Netanyahu a reușit să devină din nou prim-ministru în Israel, cu toată opoziția Statelor Unite ale Americii, partea democrată, și mai ales a Victoriei Nuland, care a avut o serie de demersuri, implicând aici și CIA-ul, în a-l împiedica pe Bibi Netanyahu să preia din nou șefia Guvernului din Israel. În mod consecutiv, Netanyahu a rezistat și atacurilor din stradă, atacuri motorizate tot de către Statele Unite ale Americii împotriva lui Netanyahu, așa cum s-a expus în presa europeană, și, în plus, Bibi Netanyahu a impus și legile ce-l protejează în justiție de un aparat subteran de tip sorosist și pe model sorosist, care a fost folosit și de către Statul Paralel din România și parțial este folosit și astăzi.
Până să ajung la AUR, vă mai spun că Israelul, în orice caz, este astăzi țara care poate înclina, spre exemplu în cazul războiului ucrainean, poate înclina decisiv balanța opiniilor diplomatice în momentul în care va fi cazul și se va ajunge la negocieri, de ce nu Israelul s-a și autopropus, dar a fost și menționat că poate să fie arbitrul acestor negocieri dintre Rusia și Ucraina, dar de fapt, Statele Unite ale Americii. Bibi Netanyahu este în același timp, în numele Israelului, implicat și în negocierile la vedere cu lumea arabă, în special cu Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, proces început, atenție, pe timpul lui Donald Trump, el a fost inițiatorul, el beneficiind astăzi, când vorbim, de sprijinul explicit al republicanilor din Congresul SUA, mă refer la Bibi Netanyahu, și nu mai vorbesc despre relațiile sale privilegiate, excelente, chiar cu Vladimir Putin, relații care țin Iranul într-o poziție comodă pentru Israel. V-am făcut o prezentare succintă a ceea ce reprezintă Israeulul din punct de vedere conjunctural astăzi, nu e cazul să fac o lecție de geopolitică.
Am ajuns la George Simion care, în ciuda succesului electoral al partidului, a creșterii în sondaje, avea o singură problemă majoră până la demararea procesului electoral, respectiv relaționarea internațională, imposibilitatea de a merge în marea arenă diplomatică din pricina etichetării sale ca lider al unui partid antisemit, extremist, fascist, așa cum a fost desenat, fără dovezi, în presa românească AUR-ul. Simion a făcut încercări repetate în țară, n-a avut însă nicio șansă reală de a putea șterge această etichetă. Oameni din serviciile secrete, dar mai ales Partidul Național Liberal, inclusiv frații Muraru, despre care vorbim, aceștia au avut mare grijă ca Simion să rămână izolat în România, fără posibilitatea de a relaționa, repet, în marea diplomație externă.
Simion a tăcut, a negociat, bine sprijinit din exterior și din țară, și a ajuns în ultimele săptămâni în postura pe care și-a asumat-o ieri de a strânge mâna ambasadorului Israelului, care a fost mandatat să-l viziteze la biroul din clădirea Parlamentului pe președintele AUR și să acomodeze patru puncte pe care AUR le va respecta, devenind de facto, începând cu ziua de ieri, partener oficial al partidului LIKUD, partidul care guvernează în Israel.
Cele patru puncte sunt:
1. Asumarea Holocautului asupra evreilor români de pe teritoriul României din cel de-Al Doilea Război Mondial;
2. Condamnarea antisemitismului și adoptarea definiției antisemitismului (Simion a negociat, pentru că în formularea inițială era o aberație: recunoașterea faptului că România este antisemită; a ieșit din această capcană Simion);
3. Interzicerea folosirii imaginii criminalilor de război, în special a lui Ioan Antonescu (aici există lege);
4. Susținerea educației despre Holocaust.
E limpede, analizând aceste patru puncte, că Simion a făcut doar un mic sacrificiu, relevant însă pentru mulți dintre susținătorii săi, însă, prin acest mic sacrificiu de regină, ca să zicem așa, dar dintr-o poziție favorabilă, el reușește să-și capete un pașaport de bună purtare, care îi va deschide nu doar ușile Guvernului israelian, dar și ușile multor altor guverne din Europa, interesate de o colaborare. Și-a îngustat terenul de joc politic, dar îi rămân destule teme de tip suveranist.
Întrebarea cu răspunsul de final: Cine l-o fi putut ajuta pe George Simion să ajungă într-o asemenea postură, pe agenda 0 a prim-ministrului israelian, care și-a mandatat ministrul de Externe și apoi ambasadorul israelian în România să înceapă aceste negocieri cu un partid emergent, aflat într-o postură delicată, fiind izolat de către celelalte formațiuni politice din România? Răspunsul meu: cred că oamenii orientați anti-Soros din Israel, oameni care au dezvoltat relații cu România înainte, oameni care au interese în România, eventual prin niște intermediari, e posibil ca George Simion nici să nu se fi întâlnit cu acești oameni pe care o să-i menționez imediat, să fi generat toată această treabă, pentru că erau interese concurente. Fiind oameni care sunt anti-Soros, bineînțeles că ne putem gândi și la operațiunea Black Cube împotriva Laurei Codruța Kovesi, plătită de către acești oameni, și, dacă mergem mai departe cu raționamentele, n-avem cum să ajungem decât la oameni care ar putea să-l reprezinte pe cel mai important miliardar israelian, Beny Steinmetz, care are o luptă mare cu George Soros, care este condamnat definitiv în urma presiunilor lui George Soros atât în România, cât și în Elveția, dar care bineînțeles că nu este încarcerat, pentru că este un cetățean al Israelului, atenție, și cel mai apropiat prieten al lui Bibi Netanyahu dintre oamenii de afaceri din Israel. Cred că am rezolvat o șaradă, iar dacă acest lucru va fi confirmat public, acest mic sacrificiu de moment al lui George Simion o să-i aducă un punctaj mare, pentru că e vorba de oameni anti-Soros, anti-Kovesi, adică ceea ce cere și publicul suveranist al AUR-ului.
Cozmin Gușă
-
Cum au fost folosite ca spioni de către agențiile de informații animalele și animalele false
CIA și alte agenții de informații au folosit animale, precum porumbei, pisici, balene și pești pisică robotizați, ca spi ...
-
Șocante și îngrozitoare - 44 de statistici din 2024 care sunt aproape prea nebunești pentru a fi crezute
Autorul american Michael Snyder rezumă statisticile din 2024 care sunt șocante. De la mărimea datoriei naționale a Ameri ...
-
Marea Aliniere începe în 21 ianuarie si se incheie pe 28 februarie când șapte planete se vor vedea pe cerul noptii
În seara zilei de 28 februarie 2025, toate celelalte șapte planete din sistemul solar vor apărea pe cerul nopții în acel ...
-
Elon Musk îl ia la woke pe Justin Trudeau: "Fată, nu mai are importanță ceea ce spui!"
Miliardarul Elon Musk, unul dintre apropiații lui Donald Trump, i s-a adresat premierului canadian demisionar Justin Tru ...
-
Ce spune un medic cunoscut despre metapneumovirusul care a creat panică în ultimele zile. Cât de grav este și cum ne tratăm
Într-o postare recentă pe Facebook, medicul specialist Mihai Craiu clarifică situația virusului care a atras atenția în ...
-
Provocările tehnice ale jocurilor de noroc online
Știi momentul acela când stai pe canapea și n-ai chef de nimic altceva decât să deschizi laptopul sau telefonul și să-ți ...
-
SUA deschide o anchetă asupra a 2,6 milioane de vehicule Tesla, din cauza funcţiei de conducere la distanţă
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a anunţat marţi deschiderea unei investigaţii ...
-
Numărul imigranților români în Spania a scăzut cu 30% într-un deceniu: „Nu mai este paradisul muncii, cum era cândva"
Comunitatea românească din Spania, cândva cea mai mare comunitate străină din țară, este în scădere semnificativă. Potri ...
-
CNN: De ce este atât de interesat Trump de cea mai mare insulă din lume
Groenlanda este cea mai mare insulă din lume şi adăposteşte peste 56.000 de oameni, având o poziţie strategică şi resurs ...
-
România a ajuns la populația de acum 60 de ani! Care sunt cauzele scăderii populației într-un ritm accelerat
În ultimii zece ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației rezidente, ajungând de la aproximativ 19 ...
-
Au fost declasificate documente CIA despre "Experimentul Gateway". Informații tulburătoare despre reîncarnare și mijloace folosite pentru alterarea minții
Documente declasificate arată că, de-a lungul celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, CIA a avut unele idei „int ...
-
Reuters: OMV din Austria este de acord să furnizeze gaze românești Germaniei în situația de criză energetică
Compania austriacă OMV a încheiat un acord pentru a furniza companiei germane Uniper gaze din proiectul său din Marea Ne ...
-
ANAF pune lupa pe conturile Revolut. Ce se întâmplă cu banii tăi
ANAF pune tunurile pe conturile românilor. Conturile Revolut se vor supune legislației românești, astfel că afacerile ce ...
-
Bulgaria a devenit paradisul benzinei pentru greci, după extinderea Schengen
Grecii se înghesuie să treacă granița în Bulgaria pentru a profita de prețurile semnificativ mai mici la carburanți, ca ...
-
Grupul Rockefeller face profeții spectaculoase: "Națiuni considerate fără speranță, precum Portugalia și Grecia, sunt acum luminile continentului"
Șeful fondului de investiţii Rockefeller Capital Management's, Ruchir Sharma, a realizat într-un articol publicat în Fin ...
-
Descoperire colosală: Adam și Eva chiar au existat; la fel și Grădina Edenului. E mai aproape decât credeam
Povestea lui Adam și Eva este una familiară pentru majoritatea creștinilor: conform Bibliei, ei sunt primii bărbat și fe ...
-
Ce cunoaștem despre icoane? Câteva date despre aceste obiecte de cult
Toate obiectele de cult au un istoric unic si fascinant. Știți în ce secol au apărut icoanele pentru prima dată? Cunoașt ...
-
Cercetătorii atrag atenția: Un virus banal ar putea declanșa boala Alzheimer
Un virus comun, cu care majoritatea oamenilor vin în contact încă din copilărie, ar putea fi responsabil pentru apariția ...
-
Dovezi ciudate dintr-o carieră din Europa ale unor "autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani ar putea schimba cursul istoriei
Niște denivelări ciudate dintr-o carieră din Europa s-au dovedit a fi „autostrăzi" vechi de 166 de milioane de ani pentr ...
-
A fost descifrat cel mai vechi semnal radio primit din spațiu: Ne dezvăluie lucruri noi despre forțele ascunse ale universului
O explozie radio detectată în 2022 și-a dezvăluit în sfârșit secretele. Semnalul, care a călătorit timp de 200 de milioa ...
-
Un șofer din Craiova a mușcat un polițist rutier și i-a dat altuia în cap cu aparatul Drugtest
Un șofer în vârstă de 24 de ani, din Craiova, i-a agresat, duminică, pe poliţiştii care l-au oprit în trafic pentru vite ...
-
Ce să NU faci de Sfântul Ioan Botezătorul, pe 7 ianuarie. Tradițiile care țin ghinionul la distanță
În data de 7 ianuarie este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul. În această zi, aproape două milioane de cetățeni români îș ...
-
Globurile de Aur 2025. Actorul român Sebastian Stan a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o categorie majoră
Actorul de origine română Sebastian Stan a câștigat la Globurile de Aur 2025 premiul pentru cel mai bun actor într-un fi ...
-
Modelele AI au rezultate mai bune decât experţii în imagistică cu ultrasunete în diagnosticarea cancerului ovarian
Un studiu internaţional desfăşurat de cercetători de la Institutul Karolinska din Suedia arată că modelele bazate pe int ...
-
Un nou trend în SUA: Bărbații tineri, singuri, părăsesc bisericile tradiționale pentru alternativa mai „masculină" reprezentată de biserica Ortodoxă
Bărbații tineri și singuri se îndreaptă către Biserica Ortodoxă după ce au descoperit religia creștină „masculină" prin ...
-
Bill Gates și alți lideri din domeniul tehnologiei își împărtășesc previziunile pentru 2025: "Cel puțin 100.000 de roboți personali AI vor fi precomandați"
Discuțiile despre inteligența artificială au dominat anul 2024, iar liderii din tehnologie prezic că următoarea etapă a ...
-
Primele produse alimentare care se scumpesc la începutul acestui an. Cu cât cresc prețurile
La începutul anului 2025, Guvernul României a decis înghețarea salariilor bugetarilor, pensiilor și alocațiilor, în para ...
-
Legătura neștiută dintre inima câinelui și inima stăpânului său: Ce a descoperit cel mai recent studiu
Între câini și stăpânii lor există o legătură fiziologică profundă: ritmul cardiac al patrupedelor se sincronizează cu c ...
-
Ce este Sindromul Kessler care amenință viața pe Pământ? Oamenii de știință cred că scenariul dezastrului spațial a început deja
Experții în trafic spațial avertizează asupra unui fenomen periculos numit Sindromul Kessler, care ar putea transforma o ...